Trump și von der Leyen au ajuns la un acord comercial UE-SUA după negocieri la clubul de golf din Scoția al liderului american

Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns duminică, în Scoția, la un acord comercial, punând capăt unui impas transatlantic care a durat mai multe luni și care a culminat cu negocierile directe dintre președintele american Donald Trump și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen la complexul de golf Turnberry, pe care Trump îl deține în Scoția.

„Am ajuns la un acord. Este un acord bun pentru toată lumea”, a declarat Donald Trump jurnaliștilor, după discuțiile purtate cu Ursula von der Leyen, relatează Deutsche Welle și The Guardian.

„Împreună, UE și SUA reprezintă o piață de 800 de milioane de oameni. Și aproape 44 % din PIB-ul mondial. Este cel mai mare acord comercial din istorie”, a declarat von der Leyen, ulterior discuțiilor.

Acordul convenit de Trump și von der Leyen amintește de o întâlnire similară pe care președintele american a avut-o în primul mandat cu predecesorul lui von der Leyen, Jean-Claude Juncker. Președintele de atunci al Comisiei Europene călătorea pe 25 iulie 2018 la Casa Albă pentru a ajunge la un compromis cu Trump în vederea evitării unu război comercial.

Înaintea acestor discuții decisive, Trump și von der Leyen afirmaseră că există „o șansă de 50-50” pentru încheierea unui acord cu Uniunea Europeană. Bruxelles-ul își propusese să finalizeze un acord comercial cu Washingtonul înainte de termenul limită din 1 august.

Acordul prevede o taxă de bază de 15% pentru majoritatea exporturilor UE către SUA, limitând o taxă vamală mai mare pentru produsele UE vândute pe piața americană. Cu toate acestea, taxa este mai mare decât înainte de venirea lui Trump la putere, iar exporturile de oțel rămân supuse unei taxe de 50%, ceea ce reprezintă un regres pentru această industrie.

Produsele farmaceutice au fost, de asemenea, excluse și ar putea fi supuse unor tarife punitive, a declarat Trump.

Acordul a fost încheiat după o întâlnire de 40 de minute la terenul de golf al lui Trump din Scoția, unde acesta se află într-o vizită privată de patru zile.

 

Acordul comercial încheiat înseamnă că Uniunea Europeană va evita tarifele de 30% pe care Trump amenințase că le va impune asupra tuturor bunurilor provenite din UE.

În prezent, majoritatea produselor europene sunt deja supuse unui tarif vamal de 10%, în timp ce automobilele și piesele auto sunt taxate cu 25%, iar oțelul și aluminiul cu 50%.

Duminică, secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick, a declarat că termenul limită de 1 august rămâne ferm.

Negociatorii europeni urmăreau obținerea unui tarif de bază de aproximativ 15% pentru exporturile UE către SUA – același nivel obținut anterior de Japonia.

În declarațiile acordate presei la Turnberry înaintea întâlnirii cu președinta Comisiei Europene, liderul de la Casa Albă a apreciat că SUA și UE au acum o “șansă bună” de a conveni un acord comercial, dar a considerat totodată că principalul obstacol în calea acestei înțelegeri îl reprezintă “echitatea”, referindu-se astfel la barierele comerciale europene în fața exporturilor americane de autovehicule și produse agricole și la deficitul comercial înregistrat de SUA în comerțul cu UE.

La rândul ei, Ursula von der Leyen a asigurat că UE este de acord să “reechilibreze” relațiile comerciale cu SUA, referindu-se la diminuarea deficitului comercial pe care SUA îl înregistrează în relațiile comerciale cu UE.

Președinta Comisiei Europene a mai declarat că acordul va ajuta UE să renunțe complet la combustibilii fosili din Rusia în favoarea alternativelor americane.

„Achizițiile de produse energetice din SUA vor diversifica sursele noastre de aprovizionare și vor contribui la securitatea energetică a Europei. Vom înlocui gazul și petrolul rusești cu achiziții semnificative de GNL, petrol și combustibil nuclear din SUA”, a afirmat șefa executivului european.

Șefa executivului european, care a subliniat în dese rânduri că parteneriatul UE – SUA reprezintă baza celui mai mari relații comerciale din lume, a participat la întâlnirea cu Trump în speranța de a obține un acord comercial echilibrat între UE și SUA.

În anul 2024, UE a exportat bunuri în valoare de 606 miliarde de dolari către SUA, în timp ce exporturile SUA către țările UE au însumat 370 de miliarde de dolari, de unde rezultă un deficit comercial de 236 de miliarde de dolari în defavoarea SUA, conform datelor oficiale, care nu includ serviciile.

Orice acord va trebui aprobat de toate statele membre. Ambasadorii țărilor membre ale UE, aflați într-o vizită în Groenlanda, au fost informați duminică dimineață de Comisie cu privire la stadiul negocierilor și urmează să se reunească din nou după ce acordul va fi finalizat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare