Partidele politice pro-europene din România au acum și vor avea în anii următori o apăsătoare responsabilitate pe umeri. În momentul contemporan această responsabilitate echivalează cu responsabilitatea partidelor istorice în înfăptuirea Marii Uniri și cea a partidelor post-1989 prin episodul “Consensul de la Snagov” care a pus prima piatră de temelie pentru fundația integrării României în Uniunea Europeană și NATO.
Puțină lume își mai amintește că în iunie 2019, când România respira europenism în contrapondere la o epocă Dragnea care a sădit anti-occidentalismul și naționalismul economic gol pe dinăuntru pe care îl vedem astăzi în floare, președintele republicii a adunat liderii opoziției cu care a semnat ”Pactul pentru România Europeană”. Premisele pentru bunăstare au fost și sunt acolo, trebuie regenerate.
Starea de fapt de la care pornim este conștientizarea că am fost cu un picior în prăpastie.
România a fost poligon al unei operațiuni hibride speciale care a avut drept câmp de luptă efigia sacră a democrației – votul popular. Această operațiune cu ingerințe străine și mișcări digitale, legionare și tot așa pe care statul român o destructurează în prezent nu ascunde ceea ce establishment-ul politic a pierdut: contactul cu cetățenii, cu nevoile tuturor păturilor sociale și cu politici în slujba națiunii, implementate, explicate și cuantificate ca beneficii.
Reziliența instituțională și societală a României democratice a primit o lovitură echivalentă cu cea a unui pugilist experimentat. În cazul de față, experimentat în destabilizare prin ingerințe. România a căzut la podea și începuse numărătoarea pentru KO. Ulterior s-a ridicat și a evitat înfrângerea, iar trebuie să se recupereze în timpul meciului.
Ar fi eronat să credem că avem răspunsurile și ar fi eronat să credem că oamenii acestei țări au răbdarea dispariției pericolului. Ar mai fi eronat să considerăm că această operațiune hibridă în scop electoral a fost aproape de un succes doar pentru că a înșelat vigilența instituțională. Instrumentalizată abil, această operațiune a găsit teren fertil în frustrările și furia oamenilor. Dar toate aceste răspunsuri trebuie să le căutăm prin dialog.
Posibil însă să cunoaștem destinația dorită, aceea că România trebuie să se vindece. Clasa politică, societatea din țară, comunitățile de peste hotare. Procesul de vindecare presupune să recunoaștem cu toții unde am greșit. Să fim smeriți, să domolim agresivitatea și să descoperim, împreună, prin dialog că avem același scop – ca România să fie bine – dar nu-l putem obține prin mijloace negaționiste, anarhice.
Cheia este la partidele politice pro-europene. Nu le voi înșira nominal. Nu pentru că acestea nu își proclamă pro-europenismul și pro-atlantismul, ci pentru că prioritar este să se ridice din nou la înălțimea acestor cuvinte prin fapte.
Este necesar ca aceste partide pro-europene:
1) Să se regenereze pentru a redeveni credibile prin apariția în prim planul deciziei și acțiunii politice a unor figuri noi, competente, cu cariere profesionale solide, cu meritocrație bine cultivată, prin transformarea aripilor de tineret în pepiniere de viitori oameni politici orientați către politici publice pentru binele țării și prin atragerea în interiorul structurilor de partid a profesioniștilor care pot furniza expertiză, de la economie și finanțe la digitalizare, transporturi educație și sănătate și de la politică externă la politică de securitate și apărare;
2) Să poarte negocierile și tratativele de formare a unei coaliții într-un spirit axat pe politici, măsuri și acțiuni, nu pe împărțiri de portofolii. Prima știre care trebuie să facă înconjurul țării este: Partidele pro-europene au format un guvern care promite să răspundă nevoilor și nemulțumirilor cetățenilor prin investiții (infrastructură, sănătate, educație), stimularea economiei, protejarea locurilor de muncă etc.. Mesajul central al acestei coaliții: Suntem conștienți că este ultima șansă pe care ne-ați acordat-o să vă slujim și să facem România bine. Astfel, partidele pro-europene trebuie să recapete încrederea pierdută a cetățenilor în timp ce este necesar să ghideze societatea și statul printr-un an complicat;
3) Să își refacă legăturile cu intelectualii și să revigoreze fundațiile politice pe model german și american, abordând cu sensibilitate și atentă aplecare beneficiile politico-economice ale apartenenței la UE, garanțiile de securitate ce derivă din statutul de membru NATO și să rafineze că putem fi patrioți în calitate de români europeni și euro-atlantici, fără ca acestea să se excludă una pe alta, ci să se potențeze. Redescoperirea unui discurs patriotic de român european și euro-atlantic poate izola energiile care confiscă adevăratul sens al patriotismului, depreciindu-i însemnătatea și potențialul;
4) Să cultive relațiile cu societatea civilă și cu mediul de afaceri pentru a demantela turnul de fildeș păgubos care a adâncit falia dintre decidenți și cetățeni;
5) Să se reconecteze cu românii de peste hotare, acordându-le aceeași voce pe care o au și românii din țară;
Ar fi bine să nu ne ferim să privim România ca un șantier al consolidării fundației naționale. Pilonii săi sunt trei coloane: educație, sănătate, economie (cu ale sale derivate: infrastructură, apărare, industrie, inovație în cercetare și digital și altele). Investițiile în educație nu numai că vor șlefui competențele profesionale ale cetățenilor, ci vor produce un baraj intelectual de valori, principii și discernământ care vor cauza infertilitate propagandei, extremismului și antisemitismului care propagă ură, agresivitate și violență. Investițiile în sănătate și economie sunt cele vor reporni speranța românilor și ne vor aduce la un ritm de competitivitate mult mai apropiat de Europa noastră. Cel din urmă ingredient fără de care toate lucrurile bune făcute vor fi neutralizate de cei care își propun să vireze România spre necunoscut este comunicarea. Dialogul cu cetățenii, autentic, viu nefiltrat, cu bune și cu mai puțin bune, îi legitimează pe oamenii politici.
Partide politice pro-europene, cât timp ați lipsit din agoră sau ați predicat cu urechea surdă, agora a fost inundată de populism, umbrind democrația. Acum, mai mult ca niciodată, toată lumea trebuie să coboare în Cetatea idealului național. De acolo ne facem bine.
