Într-o victorie diplomatică simbolică pentru Ucraina la împlinirea a trei de la invazia militară a Rusiei, Statele Unite nu au reușit luni să obțină aprobarea Adunării Generale a ONU pentru rezoluția sa care încearcă să pună capăt războiului fără a menționa agresiunea rusă, în timp ce Adunarea Generală a aprobat o rezoluție ucraineană susținută de Europa, care cere Rusiei să se retragă imediat din Ucraina și condamnă invazia militară a Moscovei, relatează Associated Press și Reuters.
Statele Unite au fost nevoite să se abțină la votul de luni al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite cu privire la o rezoluție pe care au elaborat-o pentru a marca cei trei ani de la războiul Rusiei în Ucraina, după ce forul onusian care întrunește cei 193 de membri ai Națiunilor Unite a fost de acord cu amendamentele propuse de statele europene, relatează și The Guardian.
Această rezoluție marchează un eșec pentru administrația Trump în cadrul organismului mondial cu 193 de membri, ale cărui rezoluții nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar sunt considerate un barometru al opiniei mondiale. Dar, de asemenea, arată o scădere a sprijinului pentru Ucraina, a cărei rezoluție a fost adoptată cu 93-18, cu 65 de abțineri. Aceasta este mai mică susținere în raport cu voturile anterioare, în care peste 140 de națiuni au condamnat agresiunea Rusiei.
SUA au votat împotriva acestui text. România și aproape toate celelalte state membre ale UE, cu excepția Ungariei, au votat în favoarea rezoluției promovate de ucraineni și europeni.
Adoption of today’s UNGA resolution on an early & just peace in Ukraine confirms the importance of upholding the UN Charter & respecting all countries’ territorial integrity & sovereignty.
Peace in Ukraine. In line with the Charter.
✅ 93 votes in favor
❌ 18 votes against pic.twitter.com/JYp7d5K0Sv— 🇪🇺EU at UN-NY (@EUatUN) February 24, 2025
Un proiect de rezoluție alternativ elaborat de SUA, care inițial făcea apel doar la o încheiere rapidă a conflictului, fără nicio referire la integritatea teritorială, a fost pe larg modificat prin adoptarea mai multor amendamente din partea țărilor europene care au introdus această referire la integritatea teritorială și au cerut o ‘pace justă’.
Textul modificat a fost de asemenea supus votului la ONU, întrunind 93 de voturi pentru, 8 împotrivă și 73 de abțineri, inclusiv abținerea din partea Statelor Unite și cu Rusia votând “nu”.
Statele Unite și-au prezentat vineri textul, opunându-l Ucrainei și aliaților europeni care și-au petrecut ultima lună negociind cu propria lor rezoluție.
Relațiile transatlantice sunt fragile și fragmentate la trei ani de război ruso-ucrainean și la nivelul unicului for global, ONU votând rezoluții rivale din partea Ucrainei și a SUA, care îndeamnă la încetarea războiului. Într-o notă diplomatică trimisă duminică și revizuită de Reuters, SUA își descria rezoluția scurtă drept “o rezoluție orientată spre viitor, concentrată pe o idee simplă: încetarea războiului” și solicita țărilor să “voteze nu oricărei alte rezoluții sau amendamente prezentate” în timpul reuniunii de luni a Consiliului de Securitate, scrie The Guardian. În schimb, Ucraina și mai mult de 50 de alte state au introdus un text în fața Adunării Generale, în care se afirmă că este “urgent” să se pună capăt războiului în acest an și se repetă cererile anterioare ale Adunării: încetarea imediată a ostilităților rusești și retragerea imediată a trupelor ruse.
Rusia a lansat în zorii zilei de 24 februarie 2022 o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Anunțul a fost făcut de președintele rus Vladimir Putin, în vreme ce președintele Volodimir Zelenski a decretat legea marțială în Ucraina ca urmare a atacurilor Rusiei, afirmând că țara sa este în stare de război. Răspunsul coordonat al Occidentului a presupus primele valuri de sancțiuni europene, americane, canadiene și la nivelul G7 împotriva Rusiei, summit-uri de urgență ale Consiliului European, NATO și G7 și activarea în premieră a planurilor de apărare ale Alianței Nord-Atlantice pentru flancul estic și a Forței sale de Reacție Rapidă.
Trei ani mai târziu, sprijinul financiar, militar și umanitar al Uniunii Europene pentru Ucraina, contestat de Donald Trump, este de peste 134 de miliarde de dolari, dintre care peste 48 de miliarde în domeniul militar, iar Bruxelles-ul a adoptat recent cea de-a 16-a rundă de sancțiuni împotriva Rusiei. Sprijinul SUA se ridică la peste 114 miliarde de dolari.
Într-o schimbare de abordare după instalarea la 20 ianuarie 2025 a administrației Trump, Statele Unite și Rusia au decis, în Arabia Saudită, să instituie un mecanism de dialog pentru pace în Ucraina, normalizarea relațiilor și oportunități economice post-conflict, discuții pe care președintele ucrainean l-a descris ca având loc “pe la spatele Ucrainei“.
Ulterior, într-o schimbare profundă de discurs la Casa Albă, Donald Trump a dat vina pe Ucraina și Zelenski pentru declanșarea războiului, sugerând că liderul de la Kiev mai are doar 4% susținere, deși sondajele arată mult diferit.
Drept reacție, Zelenski a precizat că președintele SUA „trăiește într-o bulă de dezinformare” și a criticat faptul că, prin discuțiile dintre secretarul de stat Marco Rubio și ministrul de externe Serghei Lavrov, Washington-ul a scos Rusia lui Putin din “izolare”.
Comemorarea a trei ani de război are loc pe fondul unei rupturi tot mai mari între Trump și Zelenski, care i-a alarmat aliații europeni ai Kievului, dar care ar putea fi pusă și pe seama reticenței liderului ucrainean de a semna un acord cu SUA privind accesul la mineralele din pământurile rare, acesta condiționând discuțiile cu partea americană în schimbul unor garanții că SUA nu vor bate palma cu Rusia. Acest subiect a fost abordat de liderul ucrainean și la discuțiile cu emisarul special Keith Kellogg, iar Zelenski a afirmat duminică faptul că americanii și ucraineni negociază pentru o înțelegere în acest sens.
Totodată, în ajunul zilei de 24 februarie 2025, Zelenski a anunțat că este dispus să renunțe la poziția de președinte în schimbul păcii și aderării țării sale la NATO ca garanție de securitate în fața Rusiei.





