Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Volodimir Zelenski, apel istoric pentru aderarea la UE în aplauzele oficialilor europeni: Dovediţi că sunteţi cu adevărat europeni şi că viaţa va învinge moartea şi lumina va birui întunericul

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi Uniunii Europene să demonstreze că este de partea Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia, la o zi după ce a semnat cererea oficială de aderare la UE, într-o imagine în care s-a afișat îmbrăcat în ținută specifică de situații de război și care a făcut înconjurul planetei.

Adresându-se marți Parlamentului European, care va adopta o rezoluție de condamnare a agresiunii militare a Rusiei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut un discurs sincer și emoționant, subliniind voința puternică a poporului ucrainean de a-și apăra țara împotriva forțelor rusești, evocând faptul că modul în care exemplul ucrainenilor a “unit Europa”.

“Poporul nostru este foarte motivat – foarte mult – luptăm pentru drepturile noastre, pentru libertățile noastre, pentru viață, pentru viața noastră, pentru viața noastră, iar acum, luptăm pentru supraviețuire. Și aceasta este cea mai înaltă dintre toate motivațiile”.

Ne luptăm și pentru a fi membri egali ai Europei. Uniunea Europeană va fi mult mai puternică împreună cu noi, asta-i sigur. Fără voi, Ucraina va fi singură. Dovediţi că sunteţi de partea noastră. Dovediţi că nu ne veţi lăsa de izbelişte. Dovediţi că sunteţi cu adevărat europeni şi că viaţa va învinge moartea şi lumina va birui întunericul. Glorie Ucrainei!“, s-a adresat şeful statului ucrainean Parlamentului European într-un discurs prin videoconferință.

Din același plen supranumit simbolic “casa democrației europene, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, l-a asigurat pe Zelenski că Parlamentul European va ajuta Ucraina în obținerea statutului de țară candidată, iar șeful Consiliului European, Charles Michel, a spus că cererea de aderare a Ucrainei la UE reprezintă un subiect dificil, dar “ține de noi să ne ridicăm la înălțimea momentului”.

 

Volodimir Zelenski a semnat luni cererea de aderare a țării sale la Uniunea Europeană

“Astăzi am semnat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Sunt destul de sigur că este real”, a afirmat Zelenski, care mai devreme mulțumise președintelui Iohannis pentru că susține aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Anterior, el a cerut Uniunii Europene o procedură de urgență extraordinară pentru aderarea Ucrainei la UE.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Ideea aderării Ucrainei la UE a fost evocată și de președintele Poloniei, Andrzej Duda, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Tot Michel a continuat, precizând că aderarea la UE necesită un acord unanim al celor 27 de state membre, iar actualmente există “opinii diferite şi sensibilităţi” referitor la acest subiect în rândul celor 27.

De asemenea, un oficial de la Palatul Elysée a precizat că aderarea Ucrainei la UE ar trebui să facă parte dintr-o dezbatere mai amplă și că aceasta va necesita timp.

“Ucraina este o țară în inima Europei, o țară al cărei destin și alegere democratică este importantă pentru noi… faptul este, de asemenea, că trebuie să fim atenți să nu facem promisiuni pe care nu le putem respecta”, a declarat oficialul în această seară reporterilor, menționând totodată că dezbaterea privind aderarea este “o conversație pe termen lung” care ar trebui să implice și alte țări, precum Moldova sau Georgia.

Extinderea reprezintă procesul prin care o țară aderă la Uniunea Europeană, explică Consiliul Uniunii Europene într-un material informativ.

Orice țară europeană care respectă valorile UE menționate în Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și care se angajează să promoveze aceste valori poate solicita să devină membră a UE. Valorile Uniunii sunt menționate la articolul 2 din tratat, care stipulează că “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.

Primul pas este îndeplinirea de către țara în cauză a criteriilor de aderare. Aceste criterii au fost definite în cadrul unei reuniuni a Consiliului European, la Copenhaga în 1993, fiind adesea numite „criteriile de la Copenhaga”.

Criteriile de la Copenhaga stabilesc o serie de condiții democratice, economice și politice pentru țările care doresc să adere la UE:

  • instituții stabile, care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților
  • o economie de piață funcțională, precum și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței în UE
  • capacitatea de a-și asuma și de a implementa în mod eficace obligațiile aferente statutului de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare

La rândul său, UE trebuie să aibă capacitatea de a integra noi membri.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în PE raportul prin care se definește obligativitatea cooperării loiale la nivel european și se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Europarlamentarul român Victor Negrescu a prezentat, în Comisia pentru Afaceri Constituționale din Parlamentul European, raportul prin care se definește obligativitatea principiului cooperării loiale în procesul decizional european, se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de guvernul din Austria privind aderarea României la spațiul Schengen, se limitează amânarea deciziilor de către Consiliu și se propune o procedură legislativă specială și simplificată atunci când mecanismele interinstituționale nu sunt funcționale, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Există la nivel european mai multe cazuri în care Consiliul nu a respectat principiul cooperării loiale prezentat în tratatele europene și în care a blocat procesul decizional european, inclusiv prin aplicarea unor veto-uri nejustificate legal.

Prin acest raport, Parlamentul European caută să clarifice din punct de vedere juridic aceste aspecte în așa fel încât, în contextul discuțiilor privind aderarea României la spațiul Schengen, al unui nou vot în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne și al unui posibil atac la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, să existe argumente legale suplimentare în favoarea obiectivului țării noastre de a intra în zona de liberă circulație.

Raportul solicită ca pozițiile statelor membre la momentul adoptării unui act de către Consiliu să fie prezentate public și să se introducă obligativitatea unei justificări legale obligatorii, în toate cazurile în care statele membre aplică dreptul de veto asupra unei anumite decizii. Aceste justificări s-ar face în baza dispozițiilor tratatului și Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest lucru ar conduce inclusiv la situația în care veto-ul aplicat de guvernul din Austria privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen să fie justificat legal.

Totodată, prin acest act, Parlamentul European dispune limitarea în timp a termenului de decizie la nivel de Consiliu, propune introducerea unor mecanisme decizionale simplificate atunci când principiul cooperării loiale nu este respectat și solicită creșterea rolului avizului dat de legislativul european și Comisia Europeană în privința aderării la spațiul Schengen ceea ce ar putea presa Consiliu în adoptarea unui vot pozitiv inclusiv pentru țara noastră” a explicat demersul său vicepreședintele PES și PSD, Victor Negrescu.

Propunerea de raport a eurodeputatului social-democrat urmează să fie aprobată în Comisia pentru Afaceri Constituționale la finalul lunii noiembrie.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

UE trebuie să soluționeze problema imigranților din Africa înainte de alegerile europene din 2024, consideră președinta PE: Trebuie să trecem de la vorbe la fapte, altfel cetăţenii nu ne vor mai înţelege

Published

on

© European Union, 2022

Uniunea Europeană trebuie să găsească soluții la problema numărului mare de imigranți care sosesc din Africa înainte de alegerile europene de anul viitor, a precizat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, anunță ANSA, citat de Agerpres.

”Avem proiecte de legi pe masă şi lucrăm în fiecare zi în speranţa că vom avea un pachet de legi pentru a răspunde în sfârşit la aceste probleme, provocări cu soluţii înainte de alegerile europene”, a declarat Metsola, după sosirea ei la consulatul italian din New York.

”Altfel, cetăţenii nu ne vor mai înţelege”, a insistat ea. ”Acum trebuie să trecem de la vorbe la fapte. Avem nevoie de acţiuni în ce priveşte politica de repatriere, azil şi solidaritate”, a subliniat preşedinta PE.

La rândul său, ministrul italian de externe Antonio Tajani a menționat că situația sosirilor de imigranți din Africa ”nu este explozivă, ci a explodat deja”.

Numărul persoanelor care traversează Marea Mediterană cu barca pentru a ajunge în Italia a crescut de peste două ori în acest an, ajungând la 106.000 până în prezent, față de 53.000 de persoane, câte au fost înregistrate anul trecut, informează Politico Europe.

Această creștere – care survine în ciuda acordului controversat încheiat de Comisia Europeană cu Tunisia în iulie pentru a limita fluxurile de imigranți către Europa – pune presiune asupra lui Meloni, care a ajuns la putere anul trecut cu promisiuni de a ține în frâu acest fenomen.

Meloni a însoțit-o pe von der Leyen la Tunis pentru a finaliza acordul, schimbând finanțarea ajutorului cu eforturi mai stricte pentru a împiedica imigranții să ajungă în Italia. De la semnarea acordului, însă, sosirile au crescut cu aproape 40 %.

Președintele francez a vorbit sâmbătă cu Meloni, relatează Reuters, Macron reiterând sprijinul Franței pentru Italia în fața valului de imigranți care sosesc în număr mare. Ministrul francez de interne Gerald Darmanin va vizita Italia în zilele următoare pentru a se întâlni cu omologul său, a precizat președinția franceză.

”Astăzi este un moment în primul rând de solidaritate cu Italia și, de asemenea, de mobilizare din partea Uniunii Europene pentru a veni în sprijin”, a declarat sâmbătă premierul francez Elisabeth Borne la BFM TV.

Miniștrii de interne francez și italian au avut, de asemenea, o convorbire telefonică sâmbătă cu omologul lor german și cu reprezentanți ai UE, a precizat Darmanin într-o postare pe rețelele de socializare. Ministrul german de interne, Nancy Faeser, a declarat vineri seara târziu că Berlinul a decis să continue să primească imigranții care sosesc în Italia, la două zile după ce a anunțat suspendarea unui acord cu Roma pentru primirea de noi sosiri.

În fața situației complicate, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a deplasat duminică în Lampedusa de unde a anunțat un plan în zece puncte pentru a sprijini statul italian în gestionarea valului migratoriu. 

Continue Reading

Victor Negrescu

Parlamentul European a inclus în bugetul UE din 2024 propunerile lui Victor Negrescu privind creșterea fondurilor pentru fermieri: “Sprijinim fermierii români”

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Parlamentul European a inclus, în proiectul de buget pentru anul 2024, propunerile grupului social-democrat european privind creșterea fondurilor pentru agricultură, a anunțat luni europarlamentarul Victor Negrescu, în calitate de responsabil al grupului S&D din Parlamentul European pentru bugetul de anul viitor al Uniunii Europene.

“Sprijinim fermierii români”, a scris Negrescu, pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că în cadrul negocierilor privind bugetul european, în calitate de responsabil al grupului social-democrat, a depus o serie de amendamente pentru creșterea alocării fondurilor pentru agricultură, tinerii fermieri, adaptarea la cerințele de mediu și combaterea creșterii prețurilor.

“În proiectul de buget pentru anul viitor, care se negociază în prezent, Parlamentul European a inclus propunerile noastre și propune creșterea fondurilor pentru diferitele programe ce au legătură cu sectorul agricol cu 75 de milioane de euro. Totodată, pentru anul 2023, am obținut creșterea fondurilor pentru agricultură cu 50 de milioane de euro”, a subliniat eurodeputatul PSD.

Negrescu a prezentat recent colegilor din Parlamentul European trei priorități cheie regrupate în amendamentele propuse și depuse la proiectul de buget pentru anul viitor. Amendamentele includ obiective cheie pentru România, de la sprijinirea infrastructurii de transport până la susținerea fermierilor români, de la aderarea la spațiul Schengen până la fonduri pentru educație, inovare, comunitățile rurale și tineret.

Comisia Europeană a propus la începutul lunii iunie ca bugetul Uniunii Europene pentru 2024 să se ridice la 189,3 miliarde de euro, ce urmează să fie completat de 113 miliarde euro sub formă de plăți pentru granturi în cadrul NextGenerationEU, instrumentul european destinat redresării post-pandemice.

La aproximativ o lună distanță, statele membre au convenit asupra poziției lor privind proiectul de buget al UE pentru 2024. Potrivit poziției Consiliului, bugetul aferent exercițiului următor se ridică în total la puțin peste 187 de miliarde de euro sub formă de angajamente și la peste 141 de miliarde de euro sub formă de plăți.

Pentru ca bugetul UE pentru 2024 să intre în vigoare la timp, cele două instituții cu rol de co-legislator, adică Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, trebuie să convină și să adopte forma finală până la sfârșitul acestui an, având în vedere că presiunile bugetare se vor materializa în 2024.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
Victor Negrescu16 mins ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în PE raportul prin care se definește obligativitatea cooperării loiale la nivel european și se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA38 mins ago

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

CONSILIUL DE SECURITATE40 mins ago

Șefa diplomației române, în Consiliul de Securitate ONU: România sprijină pe deplin Formula de Pace propusă de Ucraina. Pacea nu poate recompensa agresorul

ONU53 mins ago

România a semnat Tratatul privind conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale, dovadă a dorinței comunității internaționale de a proteja oceanele

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Din Consiliul de Securitate al ONU, Charles Michel acuză Moscova că încearcă ”să restaureze vechiul imperiu rus” și cere națiunilor să nu închidă ochii în fața acestei crime

ONU2 hours ago

De la tribuna ONU, Maia Sandu face apel pentru extinderea UE: Este singura cale de a proteja libertatea, pacea și democrația în Moldova și Europa

ROMÂNIA3 hours ago

Bogdan Aurescu candidează pentru funcția de judecător la Curtea Internațională de Justiție ONU din partea Europei de Est, având drept rival un judecător din Rusia

ROMÂNIA13 hours ago

Klaus Iohannis consideră că inițiativa premierului Ciolacu de a da în judecată Austria dacă își menține veto-ul pe Schengen este “abordare care trebuie foarte bine analizată”

ROMÂNIA13 hours ago

Klaus Iohannis, întâlnire cvadrilaterală la New York cu Zelenski, von der Leyen și vicepremierul Bulgariei: Vom crea un sistem de autorizare pentru exporturile cerealelor ucrainene care să nu afecteze fermierii din România

ONU14 hours ago

Klaus Iohannis și premierul Vietnamului au discutat la New York despre intensificarea dialogului bilateral dintre România și țara asiatică

Victor Negrescu16 mins ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în PE raportul prin care se definește obligativitatea cooperării loiale la nivel european și se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA38 mins ago

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

CONSILIUL DE SECURITATE15 hours ago

Klaus Iohannis consideră că reforma ONU nu mai poate fi amânată: Un Consiliu de Securitate extins ar putea include voci suplimentare importante precum grupul est-european

ONU15 hours ago

Klaus Iohannis, la tribuna ONU: România nu-și va abandona partenerii vulnerabili; Regiunea Mării Negre trebuie să fie protejată împotriva efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei

INTERNAȚIONAL5 days ago

Ministrul german de Externe îl califică pe președintele Chinei drept ”dictator”: Dacă Putin ar câștiga războiul din Ucraina, ”ce semnal ar fi acesta pentru alți dictatori din lume precum Xi?”

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă: Ridicarea oficială a MCV este un moment istoric pentru democrația noastră, însă nu și etapa finală în reforma sistemului judiciar din România

JUSTIȚIE6 days ago

Klaus Iohannis: Ridicarea MCV atestă angajamentul definitiv pro-european al României, fiind o reușită a instituțiilor și a vocilor societății românești care s-au auzit în stradă

JUSTIȚIE6 days ago

Alina Gorghiu, după ce MCV pentru România a fost închis în mod oficial: Un proiect strategic de țară, alături de aderarea la UE și NATO. Sper ca lista să fie completată cu aderarea la OCDE

U.E.7 days ago

Ursula von der Leyen lansează prima navă portcontainer alimentată cu metanol curat, fabricat cu energie solară: O reprezentare a deciziei UE de ”a fi pionier în lupta împotriva schimbărilor climatice”

ROMÂNIA7 days ago

Marcel Ciolacu a anunțat un sprijin de urgență de 60 milioane de euro pentru fermierii din sectorul vegetal afectați de războiul din Ucraina și de importul de cereale

Trending