Organizația Națiunilor Unite (ONU) a numit marți un coordonator care să supravegheze transporturile de ajutor umanitar în Gaza, ca parte a unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU adoptate vineri pentru a stimula furnizarea de ajutor umanitar, informează AFP, preluat de Agerpres.
Sigrid Kaag, ministrul olandez de finanțe în retragere, va fi coordonatorul principal al operațiunilor umanitare și de reconstrucție pentru Gaza începând cu 8 ianuarie, a precizat ONU într-o declarație.
„În acest rol, ea va facilita, coordona, monitoriza și verifica transporturile de ajutor umanitar pentru Gaza”, a precizat ONU. De asemenea, ea va stabili un „mecanism” pentru a accelera intrarea ajutoarelor în Gaza prin intermediul țărilor care nu sunt implicate în conflict.
O diplomată veterană a ONU, Kaag a condus anterior o echipă internațională de experți în armament însărcinată cu supravegherea eliminării stocului de arme chimice al Siriei.
În iulie, ea a anunțat că va părăsi guvernul din cauza mediului tot mai „toxic” pentru politicienii din Olanda.
„Așteptăm cu nerăbdare să ne coordonăm îndeaproape cu doamna Kaag și cu Biroul ONU pentru activități de proiect în ceea ce privește eforturile de accelerare și eficientizare a livrării de ajutor umanitar pentru salvarea de vieți omenești către civilii palestinieni din Gaza”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, într-o declarație scrisă.
Rezoluția de vineri a Consiliului de Securitate nu a cerut o încetare a focului, după o săptămână de amânări ale votului și negocieri intense pentru a evita un veto al Statelor Unite.
Aceasta solicită „măsuri urgente pentru a permite imediat accesul umanitar sigur, neîngrădit și extins și pentru a crea condițiile pentru o încetare durabilă a ostilităților”.
Pe fondul indignării globale față de numărul tot mai mare de morți din Gaza în cele 11 săptămâni de război dintre Israel și Hamas și față de agravarea crizei umanitare din enclava palestiniană, SUA s-au abținut pentru a permite consiliului format din 15 membri să adopte o rezoluție elaborată de Emiratele Arabe Unite.





