BUSINESS
Băsescu, către FMI: Nu susţin acciza pe carburanţi. “Consider că este o mare greşeală”
Published
11 years agoon
Preşedintele Traian Băsescu a spus joi, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, care a avut loc la Palatul Cotroceni, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că această misiune a Fondului Monetar Internaţional în România va avea succes. Şeful statului a adăugat: “Privind la ultima misiune a FMI din ţara noastră, ne-am recăpătat vechile obiceiuri. Imediat cum avem o mică creştere, începem să cheltuim mai mult şi mai mult, iar acest lucru pregăteşte România pentru o nouă criză”.
“Mă uit, acum, la cheltuielile Guvernului, un buget relaxat din punctul de vedere al cheltuielor, şi bineînţeles că, din cauza ineficienţei colectării taxelor, noi taxe au fost introduse. Nu critic lărgirea bazei de impozitare, o susţin, dar exagerările de a pune taxe noi pe energie şi acciza pe combustibil în special, consider că este o mare greşeală care va afecta şi economia şi populaţia”, a spus Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
“Bineînţeles, responsabilitatea este a Guvernului şi a dumneavoastră, dar o asemenea taxă nu va fi susţinută, public, de către mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez decizia dintre dumneavoastră şi Guvern, de data aceasta, dar nu îmi cereţi să semnez aceste negocieri!”, a anunţat Traian Băsescu.
You may like
UE și Mercosur au încheiat acordul de liber schimb, la peste 20 de ani de la începerea negocierilor. Ursula von der Leyen: Acest acord va funcționa pentru oameni și întreprinderi
Traian Băsescu îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi: Am dobândit cu sacrificii libertatea și securitatea. Încă le putem apăra democratic
PE și EPPO au semnat un acord pentru consolidarea cooperării. Roberta Metsola: „Va face ca lupta noastră împotriva criminalității să fie mai rapidă și mai bună”
Josep Borrell consideră că Israelul „nu are nicio scuză” pentru a refuza încetarea focului în Liban negociată de SUA și Franța: „Fără solicitări suplimentare, încetați aceste lupte”
Traian Băsescu face apel către români să vină la vot: Turul întâi al prezidențialelor este “decisiv”. Este de fapt “finala”
Istoria și viitorul Parteneriatului Strategic România – SUA, dezbătute cu foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, în cadrul unui eveniment CPCEW – Fundația Hanns Seidel
BUSINESS
Ministrul de Finanțe îi asigură pe antreprenori că va fi protejată cota unică și că nu se va accepta reducerea pragului la microîntreprinderi
Published
4 weeks agoon
November 9, 2024By
REDACTIAMinistrul de finanțe, Marcel Boloș, prezent la un eveniment din Sibiu unde a întâlnit peste 200 de antreprenori locali, i-a asigurat pe aceștia că Executivul va proteja cota unică și nu va accepta reducerea pragului la microîntreprinderi.
„Am purtat o discuție foarte constructivă, care s-a concentrat pe ceea ce contează cel mai mult pentru ei: stabilitatea fiscală, sprijinul pentru investiții și programele care pot transforma ideile lor în realitate. Am subliniat că ceea ce scoate Sibiul în față este energia oamenilor de aici. Antreprenorii din regiune creează și produc cu o pasiune specială, fie că vorbim despre industriile tehnologice de vârf, fie despre meșteșugurile tradiționale din Mărginime”, a transmis Marcel Boloș într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Acesta le-a prezentat antreprenorilor sprijinul pe care îl vor putea accesa prin programul „România Produce”, planul de 3 miliarde de euro pentru revitalizarea industriei naționale pe care l-a pregătit.
„Fie că vorbim despre investiții strategice în industria producătoare, sprijin pentru micii industriași, investițiile în sectoarele siderurgic și chimic sau exploatarea și prelucrarea zăcămintelor și bogățiilor solului, toate vor fi componente ale programului pe care sper să le putem pune în consultare cât mai repede”, a mai subliniat Marcel Boloș în contextul vizitei la Sibiu.
BUSINESS
Nicolae Ciucă se angajează în fața a 400 de oameni de afaceri că România va păstra unică și nu va introduce noi taxe dacă liberalul ajunge la Cotroceni
Published
1 month agoon
November 7, 2024Nicolae Ciucă, președintele și candidatul PNL la funcția de președinte al României, s-a angajat miercuri în fața a 400 de oameni de afaceri că taxele în România vor rămâne neschimbate și nu vor fi introduse unele noi.
“Contactul permanent cu oamenii de afaceri te ține aproape de realitățile economice și de nevoile reale ale antreprenorilor români. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu aproape 400 de oameni de afaceri din întreaga țară. Această discuție mi-a confirmat ceea ce știam deja: antreprenorii români au nevoie de un sprijin real, predictibil și eficient”, a scris el, pe Facebook.
“În calitate de viitor președinte, alături de PNL la guvernare, mă angajez să păstrăm cota unică, să nu scădem plafonul pentru microîntreprinderi, să nu majorăm TVA-ul și să nu introducem taxe noi“, a subliniat Ciucă.
De asemenea, liderul PNL a precizat că va fi crescută contribuția la pilonul doi de pensii de la 4,75% la 6%, asigurând stabilitate și siguranță pentru viitor.
Totodată, printre prioritățile anunțate de liderul liberal se numără investiții în digitalizarea administrației, reducând astfel birocrația care încă afectează dezvoltarea afacerilor.
“Împreună putem construi o Românie sigură și prosperă, bazată pe inițiativă, inovare și pe o clasă de mijloc puternică!”, a conchis el.
Săptămâna trecută, Ciucă a afirmat, la lansarea programului de guvernare al Partidului Național Liberal, că liberalii trebuie să câștige la alegerile parlamentare și prezidențiale.
În cadrul unui discurs susținut la Casino Sinaia, unde liberalii și-au prezentat programul de guvernare, Ciucă a arătat că miza alegerilor din noiembrie şi decembrie este legată, printre altele, de viitorul economiei româneşti, de bunăstarea clasei de mijloc, de libertate şi siguranţă.
Totodată, pe 24 octombrie, Ciucă și-a lansat programul prezidențial “România prosperă și sigură” cu destinația Cotroceni, axat pe aderarea la OCDE, un stat care nu ia și servește economia, fonduri UE, o justiție liberă de ingerințe și o Armată și industrie puternice.
Printre priorităţile programului lui Nicolae Ciucă se află valorificarea poziţiei geostrategice a României în regiune, în NATO şi UE, independenţa energetică, protejarea şi exploatarea resurselor naturale ale ţării, dezvoltarea clasei de mijloc, susținerea antreprenorilor şi a inovaţiei, un pact pentru satul românesc, o comisie prezidențială pe tema scăderii demografice, un sistem de sănătate eficient, o justiție corectă și eficientă, o armată puternică și o industrie de apărare repornită, iar la capitolul teme externe este inclusă cu prioritate finalizarea aderării României la OCDE, alături de pilonii politicii externe, respectiv Parteneriatul Strategic cu Statele Unite și apartenența la NATO și la Uniunea Europeană.
BUSINESS
Sameday accelerează expansiunea în Europa Centrală și de Est, așteptând aderarea la Schengen terestru: Ne propunem să conectăm 30 de țări europene și să reducem timpii de transport la o medie de 8 ore între țări
Published
1 month agoon
November 1, 2024Eliminarea controalelor la frontiere terestre prin intrarea deplină a României în spațiul Schengen va reprezenta o nouă oportunitate de dezvoltare pentru companiile din România cu ambiții de jucător economic regional. Aceasta este noua etapă pe care companii precum Sameday, compania de curierat care a introdus livrarea în easybox pe piața din România, o așteaptă pentru a-și intensifica prezența pe piață și a deveni cea mai populară firmă de curierat din Europa Centrală și de Est.
“Intrarea în Schengen cu frontierele terestre reprezintă o importantă oportunitate de dezvoltare a comerțului”, a declarat Lucian Baltaru, CEO SAMEDAY Group, pentru CaleaEuropeană.ro, la evenimentul de prezentare a strategiei companiei pentru cel mai așteptat eveniment de comerț online și nu numai al anului, respectiv Black Friday.
SAMEDAY estimează o creștere de peste 40% a numărului de colete livrate de Black Friday la nivel regional, față de anul trecut, sprijinită de investițiile continue în extinderea rețelei easybox și de creșterea capacității operaționale, în timp ce în România vârful de comenzi este așteptat să atingă aproximativ 850.000 de colete într-o singură zi, o creștere de peste 80% față de cea mai aglomerată zi din luna septembrie.
Obiectiv: Cea mai populară firmă de curierat din Europa Centrală și de Est
Lucian Baltaru, fondatorul Sameday, își propune să transforme compania în cea mai iubită și populară firmă de curierat din Europa Centrală și de Est. După ce au schimbat piața de curierat din România, și-au extins activitatea în Bulgaria și Ungaria, unde au înregistrat deja volume mari de livrări.
În prezent, Sameday înregistrează o creștere de 42% față de anul trecut în România, Ungaria și Bulgaria, cu o creștere de 40% doar pe piața din România. Perioada de vârf a anului începe pe 11 noiembrie, când estimează livrarea a 800.000 de colete zilnic. Grupul poate sorta 120.000 de colete pe oră.
În prezent, rețeaua regională easybox a SAMEDAY a ajuns la aproximativ 7.000 de unități, în creștere cu 40% față de anul trecut. Extinderea rețelei a fost susținută prin investiții semnificative de peste 30 de milioane de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii out-of-home. În România, rețeaua easybox numără acum 4.900 de lockere, în creștere cu 1.000 de unități față de anul trecut. În Bulgaria, rețeaua a depășit 900 de unități, cu o creștere de 122% comparativ cu anul trecut, iar în Ungaria, numărul de lockere easybox a atins 1.100 de unități.
Conectarea a 30 de țări europene și China. Livrări la fel de rapide între Budapesta și Sofia precum cele între București și Pitești
Pentru a deveni un jucător important la nivel european, Sameday își propune să conecteze 30 de țări europene și China printr-un ecosistem de curierat integrat, care va permite expedierea coletelor din aplicație între țări precum Germania și Polonia.
Aceasta înseamnă că livrările între Budapesta și Sofia ar putea fi la fel de rapide ca între București și Pitești.
În segmentul livrărilor cross-border, SAMEDAY anticipează o creștere accelerată a numărului de colete, în special pe rutele România-Bulgaria și România-Ungaria, ceea ce reflectă interesul tot mai mare al magazinelor online românești pentru extinderea vânzărilor dincolo de granițe. Compania estimează că, în această perioadă, va livra peste jumătate de milion de colete prin serviciul cross-border, consolidând astfel suportul oferit partenerilor e-commerce în creșterea pe piețele din regiune.
De aceea, eforturile României și ale Bulgariei de a adera și cu frontierele terestre la spațiul Schengen vor reprezenta o gură de oxigen majoră pentru dezvoltarea companiilor de curierat.
Aderarea României la Schengen cu frontierele terestre ar reduce timpii de transport între țări la o medie 8 ore
Potrivit reprezentanților Sameday, serviciul Easybox are o medie de 14 ore de staționare a coletelor, iar campaniile lor recente au redus această medie la 12 ore.
Pentru viitor, extinderea spațiului Schengen va aduce beneficii majore, reducând timpii de transport între țări, de la 6-12 ore în prezent, în medie 8 ore.
“Intrarea în Schengen cu frontierele terestre reprezintă o importantă oportunitate de dezvoltare a comerțului”, a declarat Lucian Baltaru.
Sameday a livrat aproape 100 de milioane de colete la nivel regional în 2023 și este prima companie de curierat românească care și-a extins operațiunile dincolo de granițele naționale. Sameday Ungaria a fost lansată în 2020, urmată de filiala bulgară în 2022. De atunci, numărul magazinelor online care optează pentru servicii de transport transfrontalier s-a dublat, înregistrând o creștere de 106% în 2023.
După ce au aderat în zona de liberă circulație Schengen cu frontierele aeriene și maritime în luna martie a acestui an, ca urmare a unei decizii luate la nivelul Consiliului UE în decembrie anul trecut, România și Bulgaria așteaptă o decizie cât mai curând posibil și cu privire la ridicarea controalelor la frontierele terestre. Mai multe studii de specialitate realizate în ultimii ani au arătat că eliminarea controalelor la frontiere prin aderarea la Schengen și a timpilor de așteptare asociați a stimulat comerțul cu bunuri și servicii cu 3% în medie în rândul membrilor Schengen.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
MApN demontează noi dezinformări care vizează frontierele României și tehnică militară în Portul Constanța: Sunt informații false pentru a induce panica
“Cruda dictatură Assad s-a prăbușit”: Reacțiile la căderea regimului sirian, de la apelul la stabilitate din partea Europei la emoții contradictorii în Orientul Mijlociu
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad a ajuns la Moscova, primind azil în Rusia din partea regimului Putin
Trump, după întâlnirea tripartită cu Zelenski și Macron la Paris: Ucraina ar dori să încheie un acord de pace. Este timpul ca Vladimir să acționeze, China poate ajuta
Ministrul Predoiu: Constituția ne cere să respingem orice formă de extremism sau violență și să rămânem parte a lumii europene și euroatlantice
Mesajul premierului de Ziua Constituției: Legea fundamentală rămâne garantul menținerii drumului nostru european și euroatlantic
Cehia, Portugalia și Spania condamnă ingerințele străine maligne în România: Doar românii își vot decide viitorul/ Încredere deplină în procesele democratice din România
Siegfried Mureșan: Cea mai mare alianţă de centru-dreapta din lume condamnă interferenţa Rusiei în alegerile din România
Trilaterală Macron-Trump-Zelenski la Elysee: Pacea trebuie să conțină garanții puternice de securitate pentru Ucraina, afirmă liderul ucrainean
MApN: Afirmațiile că România pregătește trimiterea de efective ale Armatei în Ucraina sunt “false” şi “manipulatoare”
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm
INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea
Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni
INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria
Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării
Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România
Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România
Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE
Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale
Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat
Trending
- U.E.1 week ago
Eurobarometru: 56% dintre români au încredere în Uniunea Europeană, iar 68% se simt atașați de Europa. 61% dintre români au încredere în NATO
- POLITICĂ6 days ago
Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta
- INTERVIURI5 days ago
INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea
- POLITICĂ4 days ago
Calea Europeană a sesizat Curtea Constituțională, solicitând reluarea turului întâi al alegerilor prezidențiale în condiții de legalitate
- NATO4 days ago
SUA, reacție după raportul desecretizat al CSAT: Îndepărtarea României de alianțele occidentale ar avea “un impact negativ grav” asupra cooperării SUA-România în domeniul securității