Outsiderul Peter Marki-Zay, un coservator de 49 de ani, a câștigat duminică alegerile primare ale opoziției din Ungaria și va fi contracandidatul premierului în exercițiu, Viktor Orban, în 2022, anunță AFP și DPA, citate de Agerpres.
Tatăl a șapte copii și catolic practicant, Marki-Zay a obținut 56,71% în fața europarlamentarului Klara Dobrev, din partea Coaliției Democrate, care a obținut 43,3% într-un tur de scrutin în care peste 600.000 de maghiari au votat personal și online, informează Politico Europe.
Un grup eterogen de șase partide de opoziție s-a reunit pentru a-l învinge pe Orban și a organizat alegeri primare pentru a selecta candidați comuni atât în circumscripții electorale individuale, cât și pentru postul de prim-ministru.
Alianța a luat naștere în urma îngrijorărilor legate de faptul că actualul sistem electoral din Ungaria – conceput de Fidesz – a îngreunat partidelor de opoziție posibilitatea de contestare a premierului, dacă acestea intră în cursa electorală separat.
În al doilea tur al alegerilor primare, o serie de personalități liberale, de stânga și de centru – inclusiv primarul Budapestei, Gergely Karacsony – s-au aliniat în spatele lui Márki-Zay, susținând că acesta are cele mai mari șanse de a-l învinge pe Orban.
”Vrem o Ungaria nouă, mai curată, cinstită, nu doar pentru a-l înlocui pe Orban”, a menționat Peter Marki-Zay în discursul victoriei, referindu-se la prim-ministrul naţionalist aflat la putere din 2010.
Pentru primul tur, s-au înscris cinci candidaţi şi Peter Marki-Zay a reuşit să obţină 20% din voturi, în contextul în care el a cheltuit doar 10.000 de euro pentru campanie, fără sprijin financiar sau logistic din partea unui partid politic.
Prezentându-se ca un candidat antielită şi anticorupţie, acest fost alegător al Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a câştigat în special datorită voturilor celor mai tineri.
Acesta a trăit cinci ani în Statele Unite şi Canada şi spune că nu se mai recunoaşte în politica prim-ministrului, acuzat de corupţie şi autoritarism.
În 2018, Peter Marki-Zay a câştigat alegerile municipale din oraşul Hodmezovasarhely (sud-est), cu 44.000 de locuitori, un bastion al majorităţii la putere.




