Noul ambasador al Statelor Unite la București, Darryl Nirenberg, își va concentra misiunea pe pe întărirea cooperării în domeniul apărării pentru menținerea siguranței Americii, pe consolidarea alianțelor noastre strategice și pe stimularea prosperității prin extinderea colaborării în domeniile comerțului, investițiilor și energiei, a transmis marți Ambasada SUA în România, într-o postare pe Facebook.
Nirenberg a fost întâmpinat luni de echipa Ambasadei Statelor Unite, iar marți prezintă scrisorile de acreditare președintelui Nicușor Dan.
“Ieri am avut deosebita onoare de a-l întâmpina în România pe Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii. Ambasadorul Nirenberg a sosit la Ambasada SUA din București, unde a fost primit cu căldură de echipa noastră, marcând începutul misiunii sale de a consolida și aprofunda parteneriatul strategic solid dintre Statele Unite și România. În perioada următoare, ne vom concentra pe întărirea cooperării în domeniul apărării pentru menținerea siguranței Americii, pe consolidarea alianțelor noastre strategice și pe stimularea prosperității prin extinderea colaborării în domeniile comerțului, investițiilor și energiei. Bun venit în România, domnule ambasador!”, a scris Ambasada SUA.
Darryl Nirenberg a depus luna trecută jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite în România, a anunțat joi Ambasada Statelor Unite la București, diplomatul american parcurgând astfel ultima etapă înainte de a-și prelua oficial funcția.
Ambasadorul desemnat al SUA la București a avut deja “un mic dejun de lucru” cu consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, și cu consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Radu Burnete, cu ocazia vizitei celor doi oficiali la Washington. Întâlnirea a fost găzduită de ambasadorul român în SUA, Andrei Muraru.
Darryl Nirenberg, nominalizat oficial în luna iunie a anului trecut de președintele american Donald Trump pentru postul de ambasador al SUA în România, a fost confirmat în funcţie prin votul Senatului Statelor Unite în data de 19 decembrie 2025. Nirenberg a fost confirmat cu 53 de voturi pentru și 43 împotrivă.
Darryl Nirenberg a declarat în cadrul audierii sale din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA că legătura dintre cele două țări are o importanță strategică fără precedent și că relația SUA „cu România nu a fost niciodată mai importantă”.
Nirenberg a subliniat rolul strategic al României în cadrul Alianței Nord-Atlantice și potențialul economic pe care îl oferă investitorilor americani.
„România este un aliat cheie în cadrul NATO, situată strategic la Marea Neagră și având graniță cu Ucraina. Oferă oportunități extraordinare pentru companiile americane și are potențialul de a schimba regulile jocului în ceea ce privește resursele energetice”, a afirmat acesta, în timpul audierii din Senatul american, la care a participat și ambasadorul român la Washington, Andrei Muraru.
El a punctat că „relația noastră cu România nu a fost niciodată mai importantă” și a promis că, în cazul confirmării, își va concentra mandatul pe agenda „America First”, promovată de administrația Trump.
El a evidențiat experiența profesională a viitorului ambasador.
“Darryl are 40 de ani de experiență în politica externă, inclusiv în calitate de consilier al Comisiei pentru relații externe a Senatului. Un mândru absolvent al Universității Colgate și al Facultății de Drept a Universității George Washington, Darryl a fost, și va continua să fie, un luptător neobosit pentru agenda mea America First”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Donald Trump a precizat că noul ambasador “ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susținem parteneriatul nostru militar și să promovăm și să apărăm interesele economice și de securitate ale Americii în străinătate”.




