Cristian Bușoi, șeful Comisiei pentru industrie din PE: În contextul geopolitic de astăzi, industria europeană de apărare nu își mai poate permite fragmentarea

Președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, Cristian Bușoi, a participat marți, la Bruxelles, la prima ediție a Conferinței pentru Securitate și Apărare, discuțiile concentrându-se pe necesitatea investițiilor continue în aceste domenii și rolul pe care îl joacă cercetarea în apărarea civilă.

“Am avut plăcerea să dialoghez cu directorul DG DEFIS (Industria de Apărare) din Comisia Europeană și liderii mai multor companii din domeniul Apărării, Securității și Tehnologiei din UE”, a anunțat Bușoi (PNL, PPE), într-o postare pe Facebook.

Potrivit europarlamentarului român, proaspăt revenit de la Washington unde a purtat discuții cu membrii administrației Biden și cu Congresul SUA, dialogul pe tema apărării “este cu atât mai important cu cât în UE avem de recuperat decalaje serioase de finanțare în domeniul apărării, comparativ cu SUA și chiar Rusia sau China”.

Cele trei țări menționate “și-au modernizat sectoarele de securitate la un nivel fără precedent”, a mai indicat el. “Sub nicio formă nu trebuie să rămânem în urmă și să neglijăm acest sector esențial pentru stabilitatea UE”, a insistat Bușoi.

“În contextul geopolitic de astăzi, industria europeană de apărare nu își mai poate permite fragmentarea. Este nevoie de decizii asumate și de finanțare continuă din partea tuturor statelor membre UE”, a conchis președintele Comisiei ITRE.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a precizat, în discursul său privind Starea Uniunii, că va organiza anul viitor un summit al apărării europene împreună cu președintele francez Emmanuel Macron, a cărui țară va deține atunci președinția Consiliului Uniunii EuropeneAnul 2022 va fi anul apărării europene, a anunțat și președintele Consiliului European, Charles Michel.

În această lună, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate va prezenta Busola Strategică a apărării europene, iar liderii statelor membre o vor aproba anul viitor. 

Busola strategică va contribui la consolidarea unei culturi europene comune în materie de securitate și apărare și la definirea obiectivelor corecte și a scopurilor concrete pentru politicile UE. Ea va aborda patru domenii diferite, interconectate: – misiuni de gestionare a crizelor; reziliență; instrumente și capabilități; cooperarea cu partenerii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare