Directorul general al EFPIA: Inovația medicală în terapia pacienților trebuie introdusă într-un mod echitabil în toate sistemele de sănătate din UE

Nathalie Moll, directorul general al Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA), susține că sistemele de sănătate din statele membre ale Uniunii Europene au în continuare nevoie de inovații medicale în terapiile pacienților, mai ales în recuperare acestora în urma pandemiei generate de noul coronavirus.

„Produsele noastre, inovația pe care o aducem acum este atât de nouă, este atât de diferită, încât trebuie să discutăm mereu cu părțile implicate (statele membre, Comisia Europeană). După cât au suferit sistemele de sănătate din cauza pandemiei, încă avem nevoie să introducem noi inovații medicale în terapiile avansate ale pacienților, dar trebui să învățăm cum să o facem într-un mod sustenabil și echitabil pentru toate țările europene”, a transmis Nathalie Moll în cadrul conferinței „Invovația în sănătate: Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, organizată de EFPIA și APIFARMA sub egida președinției portugheze la Consiliul UE. 


 

Directorul general al EFPIA subliniază că este nevoie de soluții concrete pentru ca pacienții care suferă de aceleași boli să nu aibă parte de tratamente diferite și cel mai important este ca timpul de așteptare pentru un tratament eficient să fie cât mai scurt posibil.

Potrivit datelor transmise de Coaliția UE pentru sănătate, există inegalități semnificative în ceea ce privește accesul la îngrijire și tratament între țările membre. Întârzierea pentru autorizarea de introducere pe piață a medicamentelor noi și accesul pacienților la acestea variază între statele din Nord-Vest și Sud-Est. Pacienții din statele vestice au acces la noile tratamente după o perioadă de 100-350 de zile de la autorizarea de introducere pe piață, în schimb pacienții din Sudul și Estul Europei pot aștepta între 600-850 de zile de la autorizarea de introducere pe piață, până când au acces la noile medicamente, respectiv tratamente.

Citiți și: Coaliția europeană a pacienților cu cancer: Toți cetățenii UE trebuie să aibă acces la inovația în domeniul sănătății

© Print screen live video

Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA), împreună cu Asociația portugheză a industriei farmaceutice (APIFARMA), au organizat conferința virtuală „Inovația în sănătate: Nu lăsăm pe nimeni în urmă” în data de 7 aprilie.

Această conferință a avut loc în cadrul președinției portugheze rotative a Consiliului Uniunii Europene și a urmărit să încurajeze dezbaterile și să prezinte soluții care promovează competitivitatea Europei și accesul la asistență medicală.

„Pandemia COVID-19 a evidențiat valoarea colaborării dintre toate părțile interesate pentru a se asigura că pacienții din întreaga Europă primesc medicamentele de care au nevoie în timpul acestei crize sanitare și nu numai, construind în același timp un plan pentru o Europă mai bine pregătită în fața pandemiilor”, a transmis EFPIA înaintea conferinței. 

„Rolul industriilor de sănătate în recuperarea Uniunii Europene după Covid-19” și „Impactul științei asupra nevoilor pacienților. Cum poate UE să îți asume leadershipul?” au fost două teme principale ale evenimentului. Întreaga agendă poate fi consultată aici.

Președinția portugheză a Consiliului UE are mai multe obiective în sectorul sănătății. Aceasta dorește să promoveze Strategia farmaceutică pentru Europa, astfel încât să consolideze rolul agențiilor europene în coordonare cu rețelele agențiilor naționale din statele membre.

Reamintim că Strategia farmaceutică pentru Europa este un proiect ambițios menit să consolideze atenția sistemului farmaceutic european asupra pacientului și să o facă rezilientă pe viitor și la crize sanitare. Aceasta a fost adoptată în noiembrie anul trecut, ca pilon al Uniunii Europene a Sănătății.

Citiți și: Comisia Europeană ridică un nou pilon al Uniunii Europene a Sănătății prin adoptarea Strategiei Farmaceutice pentru Europa

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare