Partidul Național Liberal (PNL) promite pentru următorii patru ani, printre altele, majorarea salariului mediu net în România la 1000 de euro, creșterea pensiilor cu până la 46%, finalizarea a 1000 km de autostradă, precum și revizuirea Constituției și depolitizarea Curții Constituționale, potrivit programului de guvernare care va fi prezentat public astăzi, 19 noiembrie, de la ora 18:00, într-un eveniment online.
Programul de guvernare liberală pentru perioada 2021-2024 (disponibil aici) este structurat pe trei dimensiuni de politici publice – Dezvoltare şi creştere economică, Modernizarea statului şi reforma marilor sisteme publice, dar şi Justiţie, Siguranţa cetăţeanului, Apărare Naţională şi Politică externă – cărora le corespund alte secțiuni în care sunt prevăzute o serie de măsuri.
I. Dezvoltare și creștere economică
Astfel, pe dimensiunea Dezvoltare și creștere economică, PNL propune măsuri pentru creșterea nivelului de trai a românilor, între care se regăsesc majorarea PIB-ul României cu peste 450 mld. Lei până la peste 1.500 mld. Lei la finalul anului 2024, majorarea cu 50% a salariului mediu net pentru a ajunge la 1000 EUR în 2024 față de nivelul actual, creșterea pensiilor cu până la 46%, dublarea alocațiilor și creșterea puterii de cumpărare cu 30%.
De asemenea, liberalii promit realizarea de investiți în marile sisteme de infrastructură de transport din România, printre care se numără finalizarea a aproximativ 1000 km de autostrăzi și drumuri expres, demararea altor proiecte rutiere, finalizarea podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, și creșterea vitezelor tehnice și comerciale pe cca. 1000 km din rețeaua feroviară națională.
În plus, liberalii promit dezvoltarea infrastructurii locale de apă, gaze naturale și canalizare la standarde europene, modernizarea infrastructurii școlare și de sănătate, prin construirea de noi unități de educare și învățare, respectiv de spitale la nivel regional și local.
PNL își mai propune revenirea creșterii economice prin continuarea programelor din Planul „Reclădim România”, prin sprijinirea investițiilor din mediul privat, a inițiativelor antreprenoriale inovatoare sau care pot aduce o contribuție la dezvoltarea României, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, dar și prin repornirea sectoarelor industriale grav afectate de pandemia de coronavirus.
Nu în ultimul rând, programul de guvernare mai prevede măsuri și pentru sectorul energetic, vizând investiții strategice pentru securitatea energetică a României în colaborare cu parteneri internațional precum Canada, Franța sau SUA, și susține combaterea schimbărilor climatice și tranziția justă la o dezvoltare sustenabilă .
II. Modernizarea statului şi reforma marilor sisteme publice
În ceea ce privește dimensiunea Modernizarea statului şi reforma marilor sisteme publice, PNL promite debirocratizarea, eficientizarea și simplificarea administrației publice, precum și acțiuni pentru digitalizarea acesteia, cu accent pe interoperabilitate și migrarea serviciilor publice în cloud-ul guvernamental.
De asemenea, liberalii au în vedere politici bugetare care sprijină creșterea economică, fără majorări de taxe și impozite, sprijinirea ocupării forței de muncă și a formării profesionale pentru adaptarea și îmbunătățirea competențelor cu scopul asigurării competitivității angajaților pe piața muncii.
Programul de guvernare liberală acordă atenție sporită modernizării la standarde europene și întăririi rezilienței sistemului de sănătate, precum și luptei pentru combaterea pandemiei de coronavirus, atât prin asigurarea managementului financiar, logistic și sanitar al tuturor resurselor existente și organizarea acestora în funcție de evoluția epidemiologică, cât și prin pregătirea logistică a distribuției vaccinului anti-Sars-Cov2 și implementarea unei strategii eficiente de vaccinare în primul trimestru din 2021.
Nu în ultimul rând, PNL prevede măsuri pentru modernizarea și consolidarea sistemului educațional din România, la toate ciclurile de învățământ, pornind de la reforma carierei didactice și a actului educațional prin digitalizare, la încurajarea cercetării și până la asigurarea unei infrastructuri solide.
III. Justiţie, Siguranţa cetăţeanului, Apărare Naţională şi Politică externă
Cea de-a treia și ultima dimensiune pe care se construiește programul de guvernare al liberalilor, Justiţie, Siguranţa cetăţeanului, Apărare Naţională şi Politică externă, prevede, în primul rând, asigurarea tratamentului egal în fața justiției și independenței acesteia, cu accent pe depolitizarea CCR, Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și inițierea procesului de revizuire a Constituției pentru implementarea rezultatului Referendumului pentru Justiție din 2019 și a Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României propus de Președintele României, Klaus Iohannis.
În al doilea rând, în domeniul apărării, PNL mizează pe creşterea relevanţei strategice a României în NATO, UE și în cadrul parteneriatului cu SUA prin consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în Sud-Estul Europei şi regiunea Mării Negre; asigurarea unei alocări de minim 2% din PIB, din care cel puțin 20% pentru înzestrare şi modernizare, respectiv 2% pentru cercetare, dezvoltare și inovare; precum și prin consolidarea industriei de apărare și a cercetării-dezvoltării în domeniul apărării prin susținerea participării industriei naționale de apărare la proiectele care vizeză capabilități prioritare pentru România.
În ultimul rând, în ceea ce privește politica externă, PNL are obiectivul de a reface credibilitatea Guvernului în plan european și internațional, prin continuarea eforturilor pentru aderarea României la Spațiul Schengen și pentru aderarea la Zona Euro; consolidarea și valorificarea Parteneriatul Strategic cu SUA în domeniul apărării, energetic și de comunicații sau prin susținerea efectivă a parcursului european al Republicii Moldova.




