Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, și-a anunțat luni demisia din funcția de șef al SRI, după opt ani de mandat, acesta precizând că își încheie mandatul după ce a discutat cu președintele Klaus Iohannis și după ce a prezentat un scurt bilanț de activitate.
“Obiectivele profesionale pe care mi le-am propus au fost îndeplinite. Încheierea mandatului este o decizie pe care am discutat-o în ultimele săptămâni cu președintele Iohannis . Este o cutumă greșită la noi ca cei care dețin funcții să nu plece decât forțați. Personal cred că este nevoie de un asemenea pas. Cred că este un gest de sănătate democratică. Este sănătos ca un director de servicii să aibă un mandat limitat. Pietrificarea în funcție poate duce la confundarea persoanei cu funcția pe care o deține. Nu este bine pentru democrație ca o persoană să aibă acces la informații clasificate pentru o perioadă prea lungă. Odată ce mi-am îndeplinit obiectivele nu văd nicio rațiune să continui acest mandat”, a spus Hellvig, în cadrul unor declarații de presă susținute la sediul SRI.
Eduard Hellvig a fost numit în funcție de președintele Iohannis în martie 2015.
Acesta a fost șeful de campanie al lui Klaus Iohannis la prezidențialele din 2014.
În perioada 1998-2000 Hellvig a fost consilier politic al fostului vice-președinte PNL Horia Rusu și al Ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum și consilier al candidatului la președinția României Mugur Isărescu.
În 2004 a fost ales deputat de Bihor în Parlamentul României, în timpul mandatului fiind secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și membru al Adunării Parlamentare a NATO.
Eduard Hellvig a fost ales în anul 2006 să facă parte din primii europarlamentari ai României, perioadă în care a făcut parte din Comisia de Comerț Internațional (INTA) și Subcomisia pentru Securitate și Apărare (SEDE).
Din 2008 a fost membru al Partidului Național Liberal, în 2009 devenind consilierul președintelui PNL Crin Antonescu De la începutul anului 2011 și până la 11 martie 2014 a ocupat funcția de secretar general al Partidului Național Liberal. În 2012 a făcut parte din Guvernul Victor Ponta, ca ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.
În 2012 a făcut parte din Guvernul Victor Ponta, ca ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.
La alegerile parlamentare din decembrie 2012 a fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 4, Ilfov. Eduard Hellvig a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților și a făcut parte din Comisia pentru Afaceri Europene și din Delegația României la Adunarea Parlamentară a NATO.
La 3 septembrie 2013 a demisionat din Parlamentul României pentru a prelua mandatul de europarlamentar liberal.




