Voi susține ferm consolidarea relațiilor transatlantice în domeniul energiei pentru a garanta independența și securitatea energetică de care România și Europa au nevoia, a subliniat eurodeputatul Virgil Popescu.
Recent, Statele Unite și Uniunea Europeană au publicat o declarație comună care trasează cadrul pentru un comerț și investiții transatlantice echitabile, echilibrate și reciproc avantajoase.
„Energia este inima parteneriatului transatlantic. Ea definește relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite și, implicit, legătura strategică dintre România și SUA”, a evidențiat Popescu.
Acesta a amintit de eforturile pe care le-a întreprins din calitatea de ministru al Energiei pentru a consolida Parteneriatul Strategic dintre România și SUA pe dimensiunea energetică.
„Ca ministru al Energiei, am pus bazele unui parteneriat solid între România și SUA: un acord strategic și investiții comune care au pus bazele dezvoltării programului nuclear civil al României. Astăzi, ca europarlamentar, îmi continui angajamentul. Voi susține ferm consolidarea relațiilor energetice transatlantice, pentru a garanta independența și securitatea energetică de care România și Europa au nevoie”, a conchis europarlamentarul.
Înțelegerea va ajuta Uniunea Europeană să își pună în aplicare planul de a închide „robinetul pentru gazul rusesc” până la finalul lui 2027.




