Eurodeputatul Vlad Nistor: Reacția rapidă a Germaniei în cazul Navalnîi poate fi echivalată cu reacția întregii UE

Interviu realizat de Dan Cărbunaru, corespondent CaleaEuropeană.ro la Bruxelles

Reacția rapidă a Germaniei în cazul otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi poate fi echivalată cu reacția întregii Uniuni Europene datorită poziției pe care aceasta o deține la cârma Consiliului UE, a declarat eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), la bază istoric și profesor universitar, pentru caleaeuropeana.ro. 

„Faptul că Germania deține președinția Consiliului UE explică și reacția rapidă pe care a avut-o. Astfel, se poate spune că aceasta este reacția întregii UE, actul în sine fiind condamnat la nivel internațional. Este o poveste lungă și tristă care și-a atins scopul. Pe de-o parte, autorii ei nu și-au dorit altceva decât să-și înspăimânte adversarii, pe de altă parte, opinia publică din țările democratice înțelege exact cum stau lucrurile și care pot fi pericolele”, a explicat Vlad Nistor.

Potrivit eurodeputatului român, cazul Navalnîi face parte din realitatea tristă a regimurilor nedemocratice, care este în opoziție totală cu modul de a face politică în Occident. În acest sens, Vlad Nistor a amintit de tentativ de asasinare a fostului președinte ucrainean Viktor Yushchenko, care a ingerat o cantitate mare dintr-un compus chimic extrem de toxic în timpul campaniei prezidențiale din 2004. 

„Opinia publică internațională a fost șocată în urma agresării, pentru că asta este concluzia la care au ajuns medicii germani, a otrăvirii principalului opozant al lui Vladimir Putin. Delirant este că medicii din spitalul din Siberia declară că nu este în niciun caz vorba despre otrăvire, ceea ce este ciudat, pentru că tehnologia medicală folosită la una dintre cele mai prestigioase clinici din Berlin și rezultatul obținut nu poate fi negat. Asta întărește și mai mult suspiciunile. Din nefericire, în acea parte a lumii aceasta pare să fie o tehnică cu care ne-am obișnuit vizavi de opozanții unui regim sau al altuia. Aduceti-vă aminte de fostul președinte al Ucrainei, Yușcenko, care, înainte de a fi președinte, a fost el însuși victima unei otrăviri. Este ceva ce nu are legătura cu politica, cu puterea sau opoziția dintr-un stat democratic, ci întărește ideea că regimul de la Kremlin este unul total antidemocratic”, a precizat Vlad Nistor. 

Aleksei Navalnîi a fost transferat în Germania dintr-un spital din Tomsk, Rusia, după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor cu avionul, după ce băuse un ceai. 

Săptămâna trecută, spitalul Charité din Berlin care îl tratează pe opozantul rus Aleksei Navalnîi a emis un comunicat prin care confirmat că acesta a fost otrăvit cu o substanță care aparține ”grupului de inhibitori de colinesterază”.

Spitalul din Rusia care l-a tratat inițial pe Navalnîi a comunicat că nu au existat urme de otravă în corpul său, însă apropiații săi au insistat că medicii ruși mint și au cerut insistent transferul său în Germania, care a avut loc sâmbătă.

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai Kremlinului, se deplasa de la Tomsk la Moscova cu avionul când i s-a făcut rău. Avionul a trebuit să aterizeze de urgenţă la Omsk, în vestul Siberiei. Opozantul a fost internat la spital, plasat la reanimare şi conectat la un aparat de ventilare pulmonară. 

Navalnîi, vechi oponent al preşedintelui Vladimir Putin, s-a îmbolnăvit grav bolnav joi, anturajul său susţinând că a fost otrăvit, şi a fost transportat sâmbătă în Germania pentru a fi tratat. Inițial, medicii ruși s-au opus unui astfel de transfer.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare