EXCLUSIV INTERVIU Ambasadorul Spaniei la București: Aderarea României la Schengen trebuie să ajungă din nou pe agenda Consiliului. Vă puteți baza că vom munci din greu pentru a avea succes

Subiectul aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen trebuie să ajungă din nou pe agenda Consiliului Justiției și Afaceri Interne, deoarece zona de liberă circulație ar funcționa mai bune dacă cele două țări ar face parte din aceasta, a declarat ambasadorul Spaniei la București, José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro cu ocazia preluării de către Spania a președinției Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele șase luni.

“Spania sprijină pe deplin aderarea României la Schengen. La Consiliul din decembrie (n.r. – când aderarea României la Schengen a fost respinsă la vot), ministrul meu de interne a fost foarte vocal și a regretat modul în care a fost gestionat dosarul, pentru că Uniunea Europeană este o comunitate de reguli, iar unele state membre nu le-au respectat în acel moment”, a declarat ambasadorul spaniol.

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano a subliniat că Spania, în calitate de președinție, este un mediator care lucrează la toată nivelurile pentru a ajunge la un consens.

“Subiectul trebuie să ajungă din nou la Consiliu. Nu putem lăsa acest subiect ca pe ceva care nu există. (…) Credem că ne-am face treaba mai bine cu România și Bulgaria deja în spațiul Schengen. (…) A face parte din Schengen nu este altceva decât rezultatul normal care ar trebui să vină la sfârșitul unui proces în care toate criteriile au fost îndeplinite. Vă puteți baza pe acest lucru. Vom munci din greu și vom încerca să avem succes în acest dosar“, a promis Pérez-Solórzano, subliniind și faptul că o eventuală schimbare de guvern în Spania în urma alegerilor anticipate din 23 iulie nu va schimba agenda președinției spaniole.

Reprezentantul Spaniei la București a detaliat și prioritățile președinției Spaniei la Consiliul UE, indicând că un acord final privind Pactul pentru migrație și azil reprezintă unul dintre cele dificile subiecte.

El a precizat că aceste priorități au fost construite flexibil pentru a anticipa provocările care pot apărea pe scena internațională, referindu-se la reindustrializarea Europei și autonomia strategică europeană, tranziția ecologică, pilonul social al Uniunii Europene și menținerea și consolidarea unității europene.

Vorbind despre agenda extinderii UE, José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano a precizat că dacă rapoartele Comisiei Europene din luna octombrie vor fi favorabile în ceea ce privește deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, atunci statele UE trebuie să decidă corespunzător. “Acest proces de aderare se bazează pe merit și dacă ei și-au făcut treaba, ar trebui să ne-o facem și noi pe a noastră”, a subliniat el, menționând că “este timpul să începem și noi discuții despre cum vedem Europa cu un număr atât de mare de state membre”.

În ceea ce privește Ucraina, ambasadorul spaniol a evocat “semnalul puternic” de susținere dat de vizita premierului Pedro Sanchez la Kiev, în prima zi a președinției spaniol, iar referitor la Republica Moldova, Pérez-Solórzano a afirmat că dacă “Chișinăul a avansat deja în trei dosare din cele nouă stabilite este în principal datorită sprijinului României”.

 

Interviul integral: 

CaleaEuropeană.ro: Buenos días, señor embajador, y gracias por esta entrevista con Calea Europea.

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Bună ziua! Mulțumesc frumos pentru această oportunitate.

CaleaEuropeană.ro: Domnule ambasador, Spania preia pentru a cincea oară președinția Consiliului UE. Prima dată, în 1989, Spania a deținut președinția într-un moment crucial pentru unificarea Uniunii noastre europene, odată cu căderea Cortinei de Fier și dispariția erei comuniste în Europa Centrală și de Est. Acum, ne aflăm la 16 luni de când Rusia a readus războiul în Europa prin invazia sa ilegală împotriva Ucrainei, iar prima acțiune a președinției spaniole a fost o vizită a premierului Pedro Sanchez la Kiev. Care sunt planurile dumneavoastră în următoarele șase luni în sprijinul Ucrainei?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Vă mulțumesc foarte mult pentru întrebarea dumneavoastră. Ei bine, înainte de a intra în subiectul sprijinului acordat Ucrainei, după cum ați spus, este a cincea noastră președinție. Toate președințiile spaniole au fost foarte fructuoase, chiar și în 1989. Erau doar trei ani de la aderarea noastră la Uniunea Europeană. În timpul președinției noastre s-a născut ideea de coeziune socială și economică. În 1995, în timpul celei de-a doua noastre președinții, Schengen și-a început drumul cu doar șapte membri. În decembrie 1995, la Barcelona, a fost adoptat numele de Euro pentru moneda comună. În 2002, a avut loc cea mai mare extindere a Uniunii Europene, de la 12 la 27 de state. În 2010, chiar și în contextul marii crize financiare, am avut parte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și de consolidarea pozitivă a politicii externe și de securitate europene. Așadar, președințiile spaniole ale Consiliului au impulsionat cu siguranță proiectul european.

Revenind la întrebarea dvs., într-adevăr, vizita prim-ministrului Sanchez la Kiev, ca primă acțiune a președinției noastre, oferă un semnal foarte puternic al angajamentului nostru ca europeni și ca spanioli. Ideea domnului Sanchez a fost de a-l asigura pe domnul Zelenski de sprijinul continuu al Spaniei și al UE în toate domeniile, sprijin financiar, militar, monetar, atât timp cât va fi nevoie. În același timp, prim-ministrul Sanchez a susținut încă o dată proiectul de pace al domnului Zelenski, spunând că acesta este singurul real în prezent. Și, în cele din urmă, prim-ministrul Sanchez a făcut clar angajamentul președinției spaniole de a lucra pentru ca toate persoanele care au comis acțiuni ilegale în timpul acestei agresiuni ilegale a lui Putin împotriva Ucrainei să fie trase la răspundere. Așadar, așa cum am spus, a fost un semn foarte puternic din punct de vedere politic pentru a le spune ucrainenilor că suntem alături de ei și că vom rămâne mână în mână cu Ucraina în timpul acestei președinții.

CaleaEuropeană.ro: În timp ce Ucraina ocupă un loc important pe agendă, președinția spaniolă are loc cu un an înainte de alegerile europene, iar țara dumneavoastră a subliniat importanța unității europene. Care sunt principalele priorități ale președinției dumneavoastră la Consiliul UE? Cum veți reuși să faceți ca Europa să progreseze?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Vom fi foarte atenți la orice schimbări care se vor produce pe scena internațională în timpul președinției noastre. Am conceput aceste priorități pe parcursul ultimilor doi ani într-un mod flexibil, pentru a ne adapta la orice posibilă schimbare care ar putea surveni în timpul președinției noastre. Liniile principale ale priorităților noastre au legătură cu reindustrializarea Europei și autonomia strategică europeană, tranziția ecologică, pilonul social al Uniunii Europene și menținerea și consolidarea unității europene.

Prin aceste priorități, dorim, de asemenea, să consolidăm cea mai importantă idee: să aducem Europa mai aproape de cetățenii noștri. Așadar, atunci când vorbim despre autonomia strategică deschisă, ne referim la momentele dificile prin care am trecut în timpul pandemiei cu aprovizionarea cu măști, de exemplu, sau la deficitul de medicamente pe care îl are Uniunea Europeană. Reindustrializarea înseamnă, de asemenea, localizarea în Europa a industriilor importante în principalele domenii: robotică, inteligență artificială, microprocesoare, toate industriile legate de tranziția digitală. În același timp, tranziția ecologică este o obligație pentru noi toți. A face față schimbărilor climatice nu este doar o obligație morală. În Spania este văzută ca o oportunitate, putem reduce facturile de electricitate pentru companii și consumatori prin implementarea energiilor regenerabile și dezvoltarea acestor sectoare. Putem crea locuri de muncă, putem fi, în același timp, lideri în ceea ce privește schimbările climatice și în această luptă a planetei. Așadar, Europa a fost întotdeauna în prima linie în această idee. În ceea ce privește cetățenii, după cum am spus, reducerea facturilor la electricitate va fi unul dintre punctele pe care vom încerca să le atingem prin creșterea stabilității sistemului energetic global. Și, în același timp, vom promova pilonul social. Creșterea economică este bună, dar ea trebuie să fie resimțită de cetățenii noștri. Aceste cifre macroeconomice bune trebuie să se reflecte în viața noastră de zi cu zi. Finanțarea adecvată a statului social va fi un alt punct al angajamentului nostru, acordând o atenție specială minorilor, femeilor care suferă de situații de violență, cardului de handicap al UE sau directivei pentru lucrătorii de pe platforme. Și, în cele din urmă, atunci când vorbim despre consolidarea unității Europei, ne referim la păstrarea unității și solidarității pe care am arătat-o Ucrainei și tuturor țărilor afectate de consecințele teribile ale războiului ilegal împotriva Ucrainei. Acest lucru trebuie făcut prin consens și, mai presus de toate, prin consolidarea valorilor noastre europene.

CaleaEuropeană.ro: Unele dintre aceste priorități – cum ar fi pactul UE privind migrația, normele privind datoria și reducerea dependenței Uniunii Europene față de țările terțe – necesită un efort considerabil pentru a ajunge la un consens. Care considerați că este cel mai dificil, cel mai urgent și cel mai provocator act dintre prioritățile pe care trebuie să le îndepliniți?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Toate acestea reprezintă o mare provocare, dar, în același timp, UE a dat întotdeauna dovadă de puterea de a ajunge la un consens dacă toate statele membre lucrează în mod unit și responsabil. Va fi nevoie de mai mult sau mai puțin timp pentru a ajunge la această poziție comună, în care toate interesele să fie reflectate în consensul obținut. Cele mai recente dificultăți pe care le-am văzut, de exemplu, au fost legate de Pactul privind migrația și azilul, săptămâna trecută, în cadrul Consiliului European. Migrația va fi acolo pentru mult timp și nu putem continua să lucrăm așa cum am făcut-o în trecut. Avem nevoie de noi reguli nu doar pentru a aborda migrația neregulamentară sau ilegală, ci și pentru a aborda migrația legală în Europa. Sper că, lucrând din greu în acest dosar cu toate părțile interesate, statele membre, Comisia Europeană și Parlamentul European, vom ajunge la un final bun la sfârșitul semestrului.

CaleaEuropeană.ro: Ați vorbit despre consens și despre moștenirea pe care Spania o aduce de la președințiile sale anterioare ale UE. În timp ce gestionează Europa, Spania se confruntă, de asemenea, cu un moment politic la nivel național – alegerile anticipate convocate de prim-ministrul Sanchez. Știm că nu este primul caz în care statele membre organizează alegeri naționale în timpul președinției UE, dar întrebările rămân: vor exista schimbări în gestionarea președinției dacă actualul guvern de centru-stânga va pierde puterea în favoarea celui de centru-dreapta sau este vorba de un acord politic mai larg în Spania în ceea ce privește Europa?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Cred că ne aflăm cel mai mult în cel de-al doilea scenariu al dumneavoastră. Cred că Spania a dat dovadă, în această lungă perioadă de timp în Uniunea Europeană, de un spirit pro-european foarte puternic, iar această trăsătură a fost prezentă indiferent de culoarea guvernelor din Spania. Așadar, pot să asigur pe toată lumea că, chiar dacă va exista o schimbare în panorama politică după alegerile din 23 iulie, angajamentul Președinției spaniole, cu prioritățile deja stabilite, va continua.

CaleaEuropeană.ro: În urmă cu o săptămână, președintele Consiliului European a anunțat începerea dialogului politic pentru Agenda strategică 2024-2029, cu extinderea UE în centrul dezbaterii și cu scopul de a decide ce tip de putere geopolitică și economică vrea să fie Europa. Spania va organiza un summit informal al Consiliului European și cel de-al treilea summit al Comunității Politice Europene, la Granada. Scopul este de a avansa agenda extinderii. Care sunt obiectivele dumneavoastră în această privință, cu accent pe Balcanii de Vest, Ucraina și Moldova? A sosit momentul reformelor și al pregătirii extinderii UE?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Uniunea Europeană este un proiect în curs de desfășurare. Ar trebui să sprijinim acele țări care ne împărtășesc valorile și viziunea noastră asupra Europei și care doresc să își lege viitorul de Uniunea Europeană.

Și aceasta este situația de astăzi cu cele trei cazuri pe care le-ați menționat, Balcanii, Ucraina și Moldova. Este timpul să începem și noi discuții despre cum vedem Europa cu un număr atât de mare de state membre. Vom avea același număr de comisari? Vom avea aceeași procedură de luare a deciziilor? Cum putem avansa dacă este dificil să ajungem la un consens la 27? A fost dificil la 12 și 15 membri, dar cum putem construi un proces decizional care să facă o Uniune Europeană operațională pentru aceste țări și pentru aspirațiile lor atunci când vor intra în Uniunea Europeană. În Balcani ne așteptăm la mai multe progrese. Procesul durează prea mult, dar mai este încă de lucru pentru a îndeplini toate criteriile de la Copenhaga.

Ucraina și Moldova fac o treabă foarte bună, în circumstanțe foarte dificile. Am luat notă de raportul oral foarte recent al Comisiei Europene înainte de raportul oficial din octombrie și am văzut că ambele țări încearcă să facă tot ce pot și au înregistrat progrese foarte bune. Sper că vom avea ocazia să vorbim despre extindere într-un mod optimist și, în același timp, să gestionăm în mod adecvat așteptările cetățenilor din țările implicate.

CaleaEuropeană.ro: Domnule ambasador, nu sunteți doar reprezentantul diplomatic al Spaniei în România, ci și în Republica Moldova. Când vine vorba de Republica Moldova, noi, românii, avem un atașament deosebit. Cât de importantă este cooperarea cu România în ceea ce privește Republica Moldova? Credeți că atât Chișinăul, cât și Kievul vor obține în acest an decizia de deschidere a negocierilor de aderare?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Pentru mine este o onoare să fiu ambasadorul Spaniei în Republica Moldova. Am fost acolo de două ori. Mi-ar plăcea să fiu acolo mai des. Și sper să fiu acolo în timpul acestei președinții. Spania consideră Moldova deja o prioritate și ne-am angajat să deschidem o ambasadă cu drepturi depline la Chișinău, cât mai curând posibil.

România și Republica Moldova sunt vecini și parteneri foarte apropiați. România a contribuit foarte mult, ajutând Moldova încă de la început în condițiile dificile pe care țara le trăiește din cauza războiului de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei. Cooperarea noastră cu România în acest dosar este puternică, deoarece apreciem foarte mult contribuția și evaluarea României cu privire la modul în care stau lucrurile în Moldova și cum văd ei evoluția Moldovei. România a depus deja un mare efort pentru a sprijini voința Republicii Moldova de a accede la Uniunea Europeană, iar unele rezultate pozitive au fost reflectate în raportul oral pe care l-am menționat deja.

Dacă Republica Moldova a avansat deja în trei dosare din cele nouă stabilite este în principal datorită sprijinului României în abordarea acestui subiect. Cred că restul statelor membre sunt conștiente de greutatea și de cuvântul politic pe care România îl are în raport cu Republica Moldova și de inițiativele pe care România le promovează. Ucraina și Republica Moldova și-au exprimat deja voința și pentru noi este momentul să livrăm. Să așteptăm până în octombrie, să vedem rapoartele Comisiei și să gestionăm acest subiect în consecință.

CaleaEuropeană.ro: Dacă raportul va fi pozitiv, putem spera la o decizie pozitivă în Consiliul European, în decembrie?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Ar putea fi. Așa cum spunem întotdeauna, acest proces de aderare se bazează pe merit și dacă ei și-au făcut treaba, ar trebui să ne-o facem și noi pe a noastră.

CaleaEuropeană.ro: Domnule ambasador, aici, în România, avem o vorbă. Se numește “cireașa de pe tort”. În engleză este “cherry on the cake”.

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Nu-mi spuneți… E Schengen.

CaleaEuropeană.ro: Ultima noastră întrebare se referă la Schengen, într-adevăr. Sintetizând prioritățile președinției spaniole a Consiliului UE, peisajul european în general, alegerile naționale care se apropie în Spania și un obiectiv primordial al României – acela de a deveni în sfârșit membră a spațiului Schengen – ați menționat acum câteva zile că intenționați să puneți acest subiect pe ordinea de zi în această toamnă. Ce fel de asigurări puteți da Bucureștiului?

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Primul lucru, și România știe deja, pentru că am spus-o de mai multe ori, este că Spania sprijină pe deplin aderarea României la Schengen. La Consiliul din decembrie, ministrul meu de interne a fost foarte vocal și a regretat modul în care a fost gestionat dosarul, pentru că Uniunea Europeană este o comunitate de reguli, iar unele state membre nu le-au respectat în acel moment.

Acum suntem la președinția Consiliului. Suntem ceea ce în engleză se numește “honest broker”. Suntem mediatori, lucrăm la toate nivelurile, în strânsă colaborare cu toate statele membre, cu Comisia și cu Ministerul nostru de Interne, pentru a ajunge la un consens. Subiectul trebuie să ajungă din nou la Consiliu. Nu putem lăsa acest subiect ca pe ceva care nu există. Este foarte important.

Schengen trebuie să funcționeze în mod corespunzător. Până acum nu funcționează corespunzător, deoarece există controale la frontierele interne, de exemplu. Credem că ne-am face treaba mai bine cu România și Bulgaria deja în spațiul Schengen. Ele sunt deja o frontieră externă a Uniunii și își fac deja partea lor. Așadar, a face parte din Schengen nu este altceva decât rezultatul normal care ar trebui să vină la sfârșitul unui proces în care toate criteriile au fost îndeplinite. Vă puteți baza pe acest lucru. Vom munci din greu și vom încerca să avem succes în acest dosar, ca și în celelalte pe care le-am menționat.

CaleaEuropeană.ro: Domnule ambasador, vă mulțumesc pentru interviu și “buena suerte” cu președinția spaniolă.

José Antoni​o Hernández Pérez-Solórzano: Mulțumesc frumos!

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare