EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia
Published
11 months agoon

Într-o rezoluție adoptată joi în plenul de la Strasbourg, Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze integral României tezaurul național, subliniind că această situație reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale.
Eurodeputaţii au dezbătut joi dimineață în plenul Parlamentului European o rezoluție inițiată de europarlamentarul Eugen Tomac și a cărei negociere a fost coordonată de fostul președinte Traian Băsescu prin care se solicită Rusiei să returneze integral tezaurul României şi se solicită sprijinul Comisiei Europene şi al altor instituţii europene abilitate pentru a face tot posibilul pentru a sprijini acest demers.
“Tezaurul a fost stocat în Rusia cu garanția explicită în acordurile bilaterale oficiale că va fi restituit integral Restituirea este esențială pentru protejarea valorii universale a patrimoniului cultural Situația necesită un dialog diplomatic substanțial, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul forurilor internaționale”, se arată în rezoluția adoptată.
Potrivit textului, Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale.
Eurodeputatul Eugen Tomac le-a mulţumit eurodeputaţilor pentru sprijinul acordat pentru organizarea dezbaterii şi adoptarea unei rezoluţii şi în special lui Traian Băsescu pentru că a coordonat miercuri negocierile “pentru a avea un document cu valoare istorică în PE”.
“Sunt onorat că avem în PE o dezbatere dedicată exclusiv acestui subiect, întrucât este unic în istoria relaţiilor internaţionale”, a spus Tomac, care a vorbit în numele grupului Partidului Popular European.
La rândul său, europarlamentarul Traian Băsescu, care își va încheia cariera politică după acest mandat, a subliniat că Rusia este responsabilă de trei momente nefaste din istoria României: instaurarea regimului comunist, sechestrarea tezaurului și raptul teritorial al Basarabiei prin pactul criminal Ribbentrop – Molotov.
Eurodeputații subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul național al României, trimis în Rusia între 1916 și 1917 pentru a fi păstrat în siguranță, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia. Acesta este un caz internațional fără precedent de însușire ilegală a rezervelor de aur și a obiectelor de patrimoniu și reprezintă o preocupare permanentă pentru societatea românească, adaugă eurodeputații.
Parlamentul salută eforturile substanțiale ale UE de a proteja patrimoniul național, cultural și istoric prin punerea în aplicare a legislației și a mecanismelor de cooperare care reglementează restituirea bunurilor culturale și de patrimoniu însuşite ilegal de pe teritoriile țărilor Uniunii, precum și eforturile sale de combatere a traficului cu bunuri culturale.
Deputații solicită Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă să includă restituirea patrimoniului național român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relațiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părți.
În timpul Primului Război Mondial, între 1916 și 1917, România a trimis în Rusia țaristă tezaurul național pentru a fi protejat în cazul ocupației teritoriului național. Tezaurul cuprindea în total 91,5 tone de aur fin, care făceau parte din rezerva Băncii Naționale a României, colecții regale de bijuterii și monede rare, precum și bunuri de importanță culturală și istorică neprețuite, cum ar fi arhive de stat, documente, manuscrise istorice prețioase, picturi de patrimoniu, cărți rare și colecții ale multor instituții publice și private. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul și a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Premierul Marcel Ciolacu amenință cu demiteri în rândul miniștrilor care nu pot ține ritmul cu reformele din PNRR
SUA: Trump semnează un ordin executiv pentru o politică externă „unitară”, cu accent pe prioritizarea agendei „America First”
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: România trebuie să fie parte activă în construirea unei Europe mai competitive. Trebuie să ne asigurăm că nicio țară nu rămâne în urmă
Hegseth: Discuțiile dintre Trump și Putin privind începerea negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina, nu au fost „cu siguranță o trădare” a Kievului
UE și Canada, o ”poveste despre investiții și schimburi comerciale avantajoase”. Costa, von der Leyen și Trudeau au discutat despre tarifele preconizate de SUA
“Weimar+”, front de unitate al puterilor europene după discuția Trump – Putin: Ucraina și Europa trebuie să aibă un rol central în negocierile de pace
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene să sprijine politic și financiar regiunile din statele UE aflate în proximitatea războiului din Ucraina
Published
2 hours agoon
February 13, 2025By
Andreea Radu
În contextul formării noului Cadru Financiar Multianual (CFM), europarlamentarul Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene să colaboreze strâns cu autoritățile locale și regionale, inclusiv prin Semestrul European, pentru a identifica nevoile specifice și potențialul de dezvoltare al fiecărei zone, astfel încât să se stabilească o finanțare adecvată și o strategie de dezvoltare specifică fiecăreia.
„Regiunile din statele UE aflate în proximitatea războiului din Ucraina au nevoie de sprijin politic și financiar special din partea Comisiei Europene. Am solicitat acest lucru printr-un punct de vedere scris depus în contextul dezbaterilor din Parlamentul European pe această temă. România, țara UE cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, se află în prima linie a efectelor economice și sociale negative generate de conflict”, a scris deputatul european, pe Facebook.
Eurodeputatul a subliniat că, dacă în trecut aceste regiuni erau percepute ca fiind sigure atât pentru cetățeni, cât și pentru investitori, în prezent ele se confruntă cu falimente ale afacerilor, o creștere a șomajului și un exod al forței de muncă.
„Tinerii cu studii superioare și profesioniștii aleg să plece în căutarea unor oportunități mai stabile, în timp ce companiile și locurile de muncă bine plătite sunt relocate către regiuni percepute ca fiind mai sigure”, a adăugat Dan Motreanu.
Acesta a mai menționat că, încă de la începutul acestui mandat, împreună cu mai mulți colegi din Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI), a solicitat crearea unui fond special destinat sprijinirii acestor regiuni.
Comisia Europeană a publicat miercuri o comunicare intitulată „Calea către următorul cadru financiar multianual”. Comunicarea prezintă principalele provocări bugetare și legate de politici care vor defini structura următorului cadru financiar multianual (CFM). Comunicarea pune bazele unei reflecții cu privire la modul în care bugetul pe termen lung al UE poate fi adaptat la nevoile și prioritățile aflate în continuă evoluție.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE
Published
3 hours agoon
February 13, 2025By
Teodora Ion
Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE dacă vrem să avem o industrie competitivă, a subliniat eurodeputatul Virgil Popescu, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, în cadrul unei dezbateri desfășurate în plenul reunit al legislativului european în care a fost prezentată Busola Competitivității.
”Este vital să creștem producția de energie la nivelul Uniunii Europene dacă vrem să avem o industrie competitivă! Și mai mult de atât: este NECESAR să avem o piață funcțională a energiei, pentru că în acest moment există disfuncționalități din cauză că NU avem rețele electrice interconectate suficient, la nivelul statelor UE. Iar asta provoacă probleme cu alimentarea și, implicit, prețuri crescute la energie”, a atras atenția fostul ministru al Energiei.
El a deplâns faptul că Europa nu există ”o piață funcțională de energie”.
”Președintele SUA Donald Trump a spus <<Drill baby, Drill!!>> Doar că SUA au de unde extrage, pot scoate din pământ petrol și gaze, iar UE nu are de unde. Mi-a plăcut și declarația președintelui Macron: <<Plug baby, plug!>>, dar pentru asta trebuie să avem energie, ca să putem băga în priză. În Europa nu există o piață funcțională de energie. Energia nu circulă liberă de la Nord la Sud, de la Est la Vest. Există o ruptură clară între Austria și Ungaria și Austria și Slovacia, iar toată zona Europei de Est, zona cu frontiera cu Ucraina este lipsită de energia care se produce în altă parte”, a arătat Virgil Popescu.
El a pledat pentru creșterea producției de energie, pentru investiții mai multe și pentru digitalizarea rețelelor de energie.
”Trebuie să ne interconectăm mai mult și, evident, trebuie să operaționalizăm o piață funcțională de energie. Busola competitivității ne arată preocuparea Comisiei Europene pentru a găsi soluții pentru revitalizarea industriei europene. De aceea le-am prezentat soluțiile de mai sus. Fără creșterea producției de energie nu putem avea competitivitate”, a conchis eurodeputatul.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: România trebuie să fie parte activă în construirea unei Europe mai competitive. Trebuie să ne asigurăm că nicio țară nu rămâne în urmă
Published
3 hours agoon
February 13, 2025By
Andreea Radu
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a intervenit în plenul Legislativului European pentru a sublinia o realitate „care nu mai poate fi ignorată”: fără investiții echitabile și acces real la resurse, disparitățile economice din cadrul UE vor continua să se adâncească.
„Busola competitivității europene nu trebuie să fie doar un document frumos redactat. Avem nevoie de un plan real de acțiune, care să aducă investiții, sprijin pentru educație și formarea competențelor, susținere pentru IMM-uri și soluții concrete pentru inovare și reducerea decalajelor economice. Dacă vrem o Europă puternică, trebuie să investim inteligent și să ne asigurăm că nicio țară nu rămâne în urmă. Competitivitatea Europei se construiește împreună prin decizii curajoase și acțiuni concrete”, a precizat Victor Negrescu, în plenul Parlamentului European.
De asemenea, eurodeputatul a afirmat pe pagina sa Facebook că România trebuie să fie parte activă în construirea unei Europe mai competitive și că, deși țara noastră are potențial, trebuie să fie sprijinită mai bine pentru a-l valorifica.
Vicepreședintele Parlamentului European a precizat că, în prezent, există dezechilibre majore, generate și de lipsa de capacitate și competitivitate.
„Țările din Estul Europei au primit doar 7,2% din fondurile Orizont Europa, cel mai mare program european de cercetare și inovare. România, deși este una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din UE, a accesat doar 0,46% din totalul fondurilor disponibile prin acest program. Trebuie să corectăm acest dezechilibru. Totuși, avem șansa de a schimba lucrurile, iar Europa trebuie să acționeze cu mai multă ambiție și corectitudine”, a subliniat Victor Negrescu.
Astfel, deputatul european a susținut în plenul Parlamentului European trei obiective esențiale pentru o Uniune mai echitabilă și mai puternică:
- Un plan real de acțiune pentru investiții, sprijinirea educației și formării competențelor, susținerea IMM-urilor și reducerea decalajelor economice.
- Acces egal la resurse pentru toate statele membre, indiferent de poziția geografică.
- Investiții inteligente și măsuri juste, astfel încât niciun stat, inclusiv România, să nu fie lăsat în urmă.
„România are oameni talentați, antreprenori inovatori și un potențial extraordinar de dezvoltare. Trebuie să ne asigurăm că regulile jocului sunt echitabile și că Europa investește cu adevărat în competitivitatea noastră! O Românie competitivă înseamnă un viitor mai bun pentru toți cetățenii noștri”, a concluzionat europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

UE: Codul voluntar de bune practici privind dezinformarea va fi integrat în Actul legislativ privind serviciile digitale

Informații ”otrăvite pe calea undelor radio”. UE demontează dezinformarea Rusiei: Posturile pro-Kremlin transformă acțiunile legitime ale țărilor membre în presupuse agresiuni occidentale

Direcția Generală Anticorupție, prezentă la Viena la reuniunea Comitetului Director al GlobE. Reprezentanți din 15 state au stabilit direcțiile pentru 2025

Ministrul Cseke Attila: Prin lansarea Programului ”Eficiență energetică și energie regenerabilă” sprijinim protejarea mediului

Premierul Marcel Ciolacu amenință cu demiteri în rândul miniștrilor care nu pot ține ritmul cu reformele din PNRR

SUA: Trump semnează un ordin executiv pentru o politică externă „unitară”, cu accent pe prioritizarea agendei „America First”

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene să sprijine politic și financiar regiunile din statele UE aflate în proximitatea războiului din Ucraina

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: România trebuie să fie parte activă în construirea unei Europe mai competitive. Trebuie să ne asigurăm că nicio țară nu rămâne în urmă

Hegseth: Discuțiile dintre Trump și Putin privind începerea negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina, nu au fost „cu siguranță o trădare” a Kievului

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe
Trending
- CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ3 days ago
“Multipolarizare”: Maga Carta și abdicarea lui Trump de la Pax Americana, furtună polară în Europa, China în pole-position și Rusia țarului (raportul Conferinței de Securitate de la München)
- ROMÂNIA1 week ago
Un raport oficial francez confirmă “manipularea pe scară largă” a alegerilor din România, primele alegeri democratice majore din Europa anulate din cauza ingerințelor străine
- EDITORIALE3 days ago
O scurtă cronologie a epocii Klaus Iohannis la cârma României
- ROMÂNIA3 days ago
Klaus Iohannis se retrage din funcția de președinte miercuri, devenind primul președinte din istoria României care demisionează: “Dumnezeu să binecuvânteze România!”
- NATO1 week ago
România a preluat mandatul de ambasadă punct de contact NATO în Japonia. Momentul, marcat printr-o vizită a secretarului de stat Ana Tinca la Tokyo