Connect with us

EDITORIALE

Iulian Chifu: Primul război de secol 21 în Europa – Ucraina și lecțiile învățate

Published

on

de Iulian Chifu*

S-a scris mult despre lecțiile învățate din războiul de agresiune, pe scara largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina. Cu toate precauțiile faptului că nu suntem la final sau după o perioadă suficient de mare a unui război lung pentru a putea decanta trenduri cu relevanță pe termen lung. Totuși puține lucruri s-au spus în legătură cu ceea ce am învățat nu numai din acțiunile Ucrainei, ci și din cele ale Rusiei în timpul acestei agresiuni. Cu atât mai puțin despre lecțiile pe care trebuie să le învățăm din reacțiile comunității internaționale pentru propria apărare și securitate sau cele pe care fiecare stat trebuie să le învețe din revenirea războiului ca instrument în prim planul politicii, în plin secol 21. Încercăm aici o abordare parțială, secvențială dar relevantă pentru viitorul proxim al securității, mai ales în spațiul post-sovietic și la frontierele estice ale Europei și ale NATO.

Lecțiile Rusiei: echilibrele și dependențele unei autocrații și gradul de libertate al unui autocrat

Rusia a creat un set de lecții de învățat de la pornirea războiului. Mai întâi, a readus războiul pe scară largă ca instrument de politică externă în Europa. La 24 februarie 2022, a trecut peste toate limitările și impedimentele și a declanșat invazia în Ucraina cu obiectivul schimbării de regim și controlului pe zona rusă, Novorossia, din Ucraina, ruperea ei și crearea unui stat fără ieșire la mare și complet neviabil, resursele din est luând calea anexării de către Rusia.

În subsidiar, Rusia a mai produs un precedent cu care amenință pe scară largă nu numai spațiul post-sovietic, ci și Europa de Est în întregimea sa. Cele două ultimatumuri din decembrie 2021 arată până unde merge nivelul de ambiție și solicitările sale extreme: drept de veto pe toate afacerile europene, inversarea extinderii și garanțiilor NATO în Europa centrală și de est și un spațiu tampon cu țări neutre și controlabile între granițele noi ale Rusiei, ale imperiului rus refăcut, și Occident.

O altă noutate este denunțarea de facto a tuturor acordurilor internaționale pe care s-a bazat lumea după cel de-al Doilea Război Mondial, de la Carta ONU, acordurile de la Helsinki 1 și 2(CSCE și OSCE), acordurile de la Alma Ata la desființarea URSS și toate celelalte acorduri bilaterale cu noile state independente din CSI, ba chiar și Acordul de la Budapesta 1994, în cazul Ucrainei, cu garanțiile de securitate comune ale membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate – cu Rusia, SUA, Marea Britanie ca semnatare și Franța și China care s-au raliat la acordul de cedare a armelor nucleare și intrarea în Tratatul de Neproliferare nucleară a Ucrainei contra integrității teritoriale, suveranității și independenței în granițele fostei republici unionale.

Războiul de agresiune, pe scară largă, pe termen lung, al Rusiei în Ucraina și contestarea acordurilor a mai venit cu o inovație, atunci când Rusia a căutat să construiască o aparență de drept și o explicație a propriilor acțiuni, cu pretenția respectării dreptului internațional. Aceasta constituie o amenințare pentru orice stat din spațiul post-sovietic, dar și pentru orice putere minoră din Centrul și Estul Europei. Indiferent de fundamentele de drept, o aparență, interpretare a regulilor, excese se pot inventa, plecând cu nerecunoașterea succesiunii la putere, a legitimității puterii în stat aleasă democratic, etc. Iar aici singura soluție este pregătirea cât se poate pentru a face față agresiunii.

Există și un alt set de lecții învățate despre realitatea din armată, servicii secrete, puterea Rusiei și a lui Putin. Corupția care a subminat pregătirea, forța armată, coerența, achizițiile, producția de armament, calitatea acestuia. Pe hârtie, armata rusă trebuia să fie a doua din lume și să mărșăluiască triumfător luând Kievul în 3 zile, Harkovul în 12 ore, etc. Nu a reușit, cum nici FSB nu a livrat rețeaua care să salute victoria și pe eliberatori și să submineze rezistența Ucrainei în război. Apoi pierderea monopolului violenței în stat prin autorizarea companiilor militare private și-a arătat efectele secundare când Prigojin și ai lui din Wagner au pornit în marș către Moscova să schimbe ministrul apărării și poate chiar puterea lui Putin.

Anularea contractului social al Rusiei lui Putin cu cetățeanul rus, prin implicarea sa în război și tăierea din beneficiile financiare pe care le avea înainte de agresiune, aducerea războiului la ușa fiecărui rus prin mobilizare, inflație, prețuri și penurie de produse sau prin loviturile directe în jurul său, toate au arătat limitele puterii lui Putin. ca și lipsa de susținere la anumite acțiuni – amenințarea cu lovirea bazelor din statele NATO, baltice, sau Polonia, reacția la amenințările nucleare și perspectiva utilizării armei nucleare – de către populație, care au afectat decizia și au subliniat limitele sprijinului pentru război și a represiunii.

În plus, intrarea ucrainenilor în Kursk a dovedit prioritatea apărării propriului scaun și a statutului de putere al Rusiei nicidecum apărarea statului, a cetățenilor și a teritoriului său, atunci când trupele au rămas să ocupe teritorii în Ucraina, contra mii de morți și nu să apere propriul teritoriu ocupat. Această ierarhie de valori nu mai poate fi ascunsă populației, ca și lipsa de responsabilitate a celui care s-a așezat în fruntea verticalei de putere, președintele Putin, dar refuză să-și asume măcar atribuțiile constituționale legate de apărarea și securitatea Rusiei, în timp ce redistribuie atribuțiile lichidării acțiunii din Kursk către FSB, așa cum a făcut-o la pandemie cu administrațiile regionale și primării, cu spitale și eșafodajul medical. El, Putin, nu e niciodată responsabil de nimic, nici de găsit când e mai greu.

Lecțiile Ucrainei: reziliența societală, oboseala de război și adaptabilitatea la amenințări existențiale

Ucraina a demonstrat numeroase elemente de lecții învățate. Primele decurg din statutul de democrație a statului, imperfectă dar totuși democrație, cu o societate civilă vie și contestatară, gata să echilibreze și să răstoarne orice putere care vrea să se eternizeze ilegal. Apoi s-au vădit rezultatele eforturilor repetate în materie de reformă a sectorului de securitate, derulate între 2014 și 2022, cu o schimbare dramatică de la o armată și servicii de informații penetrate dacă nu chiar conduse de Rusia, trădări repetate, lipsa de pregătire și dotare a armatei, confruntarea din Donbas cu voluntari și companii de pază private în prim plan, pe lângă resturile armatei ucrainene, mergând azi până la trupe pregătite și capabile să confrunte armata și trupele speciale ruse.

Apoi reziliența societală și intangibilele de război, cu precădere miza, dorința de a lupta și a supraviețui, coeziune societală, apărarea identității și a dreptului la existență democratică, nu sub conducerea lui Putin – toate au contat enorm. Ca și oboseala de război care se instalează în timp trebuie evaluată, ca și mecanismele necesare pentru ca voința de a lupta și capacitatea fizică, resursa umană pentru a putea face față agresorului să fie regenerată. Este la fel de important a fi studiate și contracarate, iar Ucraina astăzi oferă cel mai viu, direct și concret exemplu.

În al treilea rând, este de salutat și putem învăța din adaptabilitatea, creativitatea, inventivitatea probată de ucraineni, de legătura și integrarea între privat, societatea civilă și armată în construcția și adaptarea noilor arme. Am văzut cum Ucraina a devenit cel mai mare producător de noi arme, dronele, dar și cum a reușit să se adapteze la războiul de secol 21 care propune o provocare a duratei de viață a unei arme până la apariția contra-armei de 2-4 săptămâni. Nu înseamnă că armele sunt inutile, dispar sau nu mai sunt folosite, doar că eficiența acestora scade dramatic.

Ucraina a arătat cu poate produce arma rapid, o testează în luptă și vine cu impactul aferent, cu plusuri și minusuri, se fac ajustările necesare, intră în producție de serie, se introduce imediat pe front, apoi când lucrurile încep să se schimbe și apare contra-arma, se revine la planșeta de planificare și ajustare pentru un nou ciclu. Și asta se petrece neîntrerupt, în vremuri de război, cu perioade de restriște în aprovizionarea cu energie electrică și cu restricții evidente în materialele necesare și subansambluri pentru armamente.

O altă lecție învățată a fost capacitatea de adaptare, de învățare și operare a tuturor categoriilor de arme venite de la terți parteneri și introduse în dotarea armatei ucrainene. Fiecare a donat ce avea prin depozite și ce avea în dotare, ce producea, toate diferite, cu sisteme și moduri de funcționare diferite. Ei bine, ucrainenii au demonstrat că, sub presiunea nevoii, au reușit învățarea operării tuturor acestor categorii de arme. Și nu e deloc simplu. Cum nu a fost simplă dublarea în ultimul an a producției de armament.

Operațiunea de la Kursk vine și ea cu multiple elemente și lecții învățate pentru toată lumea: expunera vulnerabilităților Rusiei, a alegerilor lui Putin, a dificultăților respectării pretinselor linii roșii și a deciziilor complicate precum mobilizarea generală, demiterea apropiaților și lidershipului septuagenar loial pentru incompetență probată, capacitatea redusă de reacție în criză. Și, nu în ultimul rând, nu putem ignora, la capitolul lecțiilor învățate, rolul președintelui Zelenski pentru comunicarea în război și canalele multiple de comunicare strategică, cu propria populație, cu partenerii internaționali și, firește, cu Rusia lui Putin.

Lecțiile lumii internaționale: puterea, limitele, restricțiile și forța comunității internaționale în război

Și comunitatea internațională a fost confruntată cu apariția acestui război pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung, un război de agresiune al unui stat membru permanent al Consiliului de Securitate împotriva unui stat membru al ONU, recunoscut internațional în granițele sale. Aici o parte dintre slăbiciunile comunității internaționale și limitele sale de acțiune erau cunoscute, mai ales când agresorul, cel ce trebuia sancționat era Rusia, un membru al Consiliului de Securitate, extrem de asertiv și răzbunător față de oricine nu se alinia la opțiunea sa de realitate aparentă sau construită. Dar tot așa au apărut mecanismele de reacție, izolare și sancțiuni.

Astfel, astăzi orice stat și putere minoră poate să înțeleagă până unde și cât poate să se aștepte de la comunitatea internațională. Unitatea și sprijinul unanim, puternic, în fața agresiunii, sprijin politic și financiar din partea UE, NATO, comunității democrațiilor sau G7; apoi sprijinul militar cu limitările și neîncrederile care au făcut ca discuțiile despre categorii de armamente să ducă la livrări proporționale cu acțiunile Rusiei, din dorința evitării escaladării și confruntării directe Rusia-Occident. În fine, acceptarea și depășirea pas cu pas a liniilor roșii ale Rusiei sunt fapte fără dubii de care oricine trebuie să țină seama.

Așa am aflat și despre democrații care sunt nuanțate și optează să joace pe alte partituri, că există canale de influență până la nivel de decizie în toate democrațiile, că se pot utiliza grupuri de presiune, partide și personalități pentru a reprezenta interesele agresorului, penetrând sistemul democratic și alterând decizia. Războiul informațional a fost dezvăluit în deplinătatea sa, cu tot cu ingerința în alegeri sau acțiuni directe de spionaj, sabotaj, acțiune malignă hibridă, sub nivelul de alertă, împotriva statelor democratice.

Tot așa cum am aflat, în modul cel mai dur cu putință, că trebuie să ne pregătim pentru apărare, descurajare, să ne pregătim teritoriul pentru eventualitatea unui război. Că pacea eternă sau sfârșitul istoriei clamat de Fukuyama în anii 90 nu a mai avut loc sau s-a inversat ca tendință în 35 de ani, iar spectrul războiului a revenit în prim plan. Adus de Rusia, perdantul din Războiul Rece, dar care nu a fost declarat niciodată, nici judecat și nici pus să plătească pentru ceea ce a făcut în Europa Centrală și de Est și în spațiul post-sovietic. Pierderea imperiului a fost unica sancțiune dezbătută.

De asemenea, nu putem ignora aici desecretizarea și expunerea informațiilor secrete selective despre războiul care urma să vină, informații prețioase și care au antrenat costuri în rețele și surse, dar au fost făcute pentru a exhiba opțiunile agresive ale lui Putin și a-l determina să amâne sau să anuleze războiul. Putin a mers înainte, a ales să ignore canalele pe care fiecare dintre apropiații săi, membri în zonele de decizie din primul cerc, le aveau cu parteneri occidentali din multiple capitale și a ales să declanșeze războiul.

Nu în ultimul rând sunt de interes strategiile generale care marcau înclinația spre pace, tendința de a dezvolta canale de comunicare și negociere secvențiale chiar în timpul derulării războiului, chiar dacă a fost evident că nu era în interesul Rusiei lui Putin de a accepta altceva decât capitularea Ucrainei și atingerea obiectivelor proprii, sau că, din celălalt punct de vedere, o cedare a Ucrainei era echivalentă cu un precedent, o rețetă pentru cucerirea teritoriului unui vecin de către o mare putere. Și, de asemenea, că formula de reintrare în normalitate era asigurarea descurajării credibile părților, reciprocă, dar și utilizarea pe scară largă a principiului escaladare pentru a dezescalada.

Lecții pentru puterile minore: apărare, descurajare, sistem de acorduri și garanții de securitate

Desigur că un set de lecții de învățat se pot desprinde pentru orice putere minoră sau stat din spațiul post-sovietic. Prima, firește, aceea a nevoii de apărare, descurajare-cât se poate. Cu revizuirea sistemului de dotare cu personal, atractivitatea funcției militare și reconstruirea intangibilelor precum coeziunea societală, voința de a lupta și de a-ți apăra țara, reziliența societală și pregătirea constantă de variantele cele mai rele.

Apoi achiziția de capabilități și producția internă de arme și muniții, industria de apărare și capacități de producție a celor necesare pentru armamentele din dotare. Modernizarea și adaptarea la războiul de tip nou, adoptarea și interiorizarea strategiilor și doctrinelor integrate adaptate la noul tip de război și la capabilitățile deținute. Instrumentar de combatere a acțiunilor hibride ale inamicului și de creștere a încrederii populației în propria conducere și propria armată, în propria capacitate de a te apăra și în necesitatea de a o face pentru că nu există alternative.

Urmează, firește, constituirea unui sistem de acorduri de securitate/ajutor/alianță cât mai extins cu parteneri internaționali, pe multiple dimensiuni: mai întâ susținerea politică și principială a lumii bazate pe reguli, a libertății de a alege suveran sistemul de parteneriate și apartenența internațională pentru a asigura securitatea și prosperitatea propriilor cetățeni. Apoi parteneri apropiați care pot sprijini, în caz de nevoie, acțiunile în timp de criză și război. Care pot suplini, prin infrastructură și apropiere, capacitate de proiecție a forței și dorința de a sprijini aliații.

Coeziunea societală, reziliența, nenumăratele elemente necesare pentru inventivitate / creativitate sau adaptare și alte lecții învățate specifice și caracteristice diferitelor operațiuni necesare în timp de război: mobilizarea, pregătirea teritoriului pentru apărare, pregătirea populației, revigorarea atractivității funcției militare și restructurarea contractului social cu cei care aleg cariera militară. Multiple instrumente de creștere a audienței și interesului și pentru această activitate, inclusiv pregătirea și cunoașterea acțiunilor de război pentru a crește încrederea în riscul controlat asumat la nivelul statelor și al comandanților ierarhici, toate sunt necesare.

De asemenea, evoluțiile actuale vin cu multiple lecții învățate: de exemplu, merită interes analiza războaielor de tuneluri, acolo unde Taiwanul, Coreea de Sud și Israelul mai ales au multiple lecții învățate de împărtășit. Apoi e necesară conexiunea și ralierea la întregul efort vizând evoluțiile tehnologice și utilizarea lor în război. Așa cum este importantă și experiența securizării proprii sau interceptării lanțurilor de furnizori de produse strategice ale inamicului, cu respectarea dreptului internațional, care să permită învățarea din acțiuni precum cele petrecute recent în Liban. O discuție specială reclamă și înclinația eliminării liderilor politici și militari în război, asasinatul țintit și acțiunile subversive complexe. Acolo unde există capacități sau unde, din contra, trebuie construite capacități de contracarare a operațiunilor venite de la inamic.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

EDITORIALE

Iulian Chifu: Planurile de pace Trump pentru Ucraina – bătălia consilierilor pentru soluția acceptabilă

Published

on

de Iulian Chifu*

Donald Trump a anunțat încheierea păcii în Ucraina în 24 de ore. Inițial chiar înainte de inaugurarea din 20 ianuarie. Reacția Rusiei a fost stratificată: Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate a spus că nu rezolvă nici în 3 zile, nici în 30, nici în 3 luni. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a spus că a fost o expresie de stil și că nu e posibil, dar a remarcat deschiderea spre pace, reafirmând propriile obiective. Iar Serghei Lavrov a anunțat că președintele va discuta cu Trump. Între timp virtualii consilieri ai președintelui american au propus nu mai puțin de 3 soluții alternative: una a lui Mike Pompeo, fost Secretar de Stat și director CIA – anunțat ulterior că nu face parte din opțiunile lui Trump pentru administrație, apoi una a lui Richard Haas președintele de onoare a prestigiosului Council of Foreign Relations, și o alta produs al generalilor Keith Kellogg și Fred Fleitz, îmbrățișată și de alți virtuali membri ai administrației Trump. Dar bătălia pentru o soluție acceptabilă abia începe, cu un președinte Zelenski mai liniștit după discuția cu Donald Trump la care a participat și Elon Musk. Știm că astăzi nu există încă un plan andorsat de către Președintele Trump.

Planul Mike Pompeo – neoconservatorism și relativă continuitate

Primul dintre planurile asociate cu numele președintelui ales și prezente pe masa lui Donald Trump este cel prezentat de către Mike Pompeo, fostul său secretar de stat și șef al CIA vara aceasta, într-un editorial din The Wall Street Journal, cu titlul chiar A “Trump Peace Plan” for Ukraine.  Vehiculat ca viitor Secretar al Apărării, Pompeo a fost respins recent pentru orice poziție publică, alături de Nikki Haley, de către Donald Trump având în vedere pozițiile celor doi neo-conservatori intervenționiști care s-ar opune, zice-se, proiectului MAGA al Americii redevenită din nou Mare.

Pompeo a fost în campanie cu Donald Trump în multiple ocazii, fiind chiar lăudat de Trump nu o dată pentru efortul depus de a slăbi peste 50 kg. Deși apropiați evident, Trump nu a fost la fel de încântat de acțiunile de lobby ale lui Pompeo pentru o firmă de telecomunicații americană și o altă firmă japoneză, mai ales că în campanie președintele Trump a promis diminuarea prezenței și implicării, ba chiar încetarea conflictelor din Europa și Orientul Mijlociu și chiar renunțarea la proiectul schimbării de regim în Iran, pe care Pompeo îl susține în continuare, de pe pozițiile sale de neoconservator declarat și aplicat, care a utilizat această abordare la Departamentul de Stat.

Planul lui Pompeo reprezintă unul dintre cele mai nuanțate asemenea propuneri, dar și ambițioase, cel mai aproape de o continuitate a politicilor actuale. El presupune escaladarea sancțiunilor împotriva Rusiei – ba chiar o lovitură puternică de constrângere prin inundarea, împreună cu Arabia Saudită, a pieței de petrol, pentru a submina resursele financiare și a determina Moscova să accepte planul. Apoi este vorba despre ridicarea tuturor restricțiilor privind vânzarea și utilizarea armelor de către Ucraina.

Li se adaugă ca măsuri de creare a unui program tip “lend-lease” de 500 miliarde de dolari pentru cumpărarea de armament american de către Ucraina, intrarea Ucrainei în UE și NATO și crearea unui fond pentru înarmarea țării de 100 miliarde de dolari. Pompeo susține varianta Trump de încheiere rapidă, imediată chiar, a războiului pe această bază, chiar dacă planul său încalcă din start toate liniile roșii anunțate de către Putin și Kremlin.

Articolul este co-semnat de către David Urban, un lobby-ist din Washington DC inclusiv pentru Ucraina, președintele Zelenski și parlamentari ucraineni. Naționaliștii din jurul lui Trump nu au apreciat pozițiile de susținere a companiilor străine, iar poziția lor pare să fi jucat un rol important în blocarea numirii lui Pompeo. Ca și pozițiile anti-iraniene și intervenționiste ale fostului Secretar de Stat, inclusiv prin schimbarea de regim, în condițiile în care Trump și grupul MAGA din jurul său optează mai degrabă pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu.

“Interesul nostru este să nu intrăm în război cu Iranul și să nu ne distragă resursele de la lucrurile importante. Asta ar însemna o cheltuială enormă pentru țară”, declarase J.D. Vance, vicepreședintele ales al lui Trump. De altfel și președintele ales a susținut “nu putem să ne implicăm total în toate astea”, cu referire la schimbarea de regim la Teheran. “Nu putem să ducem toate aceste acțiuni, să fim serioși”. Pe de altă parte, Pompeo a vorbit la conferința din 2023 a Mujahedeen-e-Khalq, opoziția iraniană din exil, cu care a menținut relații apropriate.

Președintele ales Donald Trump a susținut că “mi-a făcut plăcere  și am apreciat să lucrez cu Haley și Pompeo în mandatul precedent și aș dori să le mulțumesc pentru serviciile aduse de ei pentru țară”. Totuși opțiunea sa a fost să nu-i includă pe cei doi în administrația sa, după ce apropiații și aliații săi i-au acuzat că sunt caii troieni ai statului paralel care ar complota să submineze agenda ‘America First’. Cu sau fără această susținere, e clar că neo-conservatorii și apropiații președintelui și administrației Bush jr. nu se vor regăsi în echipa Trump 2, chiar și pentru simplul fapt că creierul grupării, Dick Cheney, a fost explicit împotriva lui Trump în actuala campanie. 

Richard Haas și mai binele care e dușmanul binelui

Richard Haas este unul dintre analiștii independenți cei mai huliți la Kiev. O știe și el. Iar planul său de pace respectă poziții mai tranzacționiste și mai realiste, al căror scop este să fie fezabile la nivelul diplomației. Propunerea sa pare să includă teme care ar fi mai simplu de apărat și obținut la nivelul diplomației, iar abordarea sa diplomatică plecând de la ceea ce e acceptabil sau mai lesne de vândut la Moscova pierde la nivelul ambiției, a respectării lumii bazate pe reguli și a principiilor și valorilor pe care le apără America sau chiar le-a instituit la nivel internațional. Și Haas merge pe ideea lui Trump de încetare a războiului cu orice preț, chiar dacă aceasta nu înseamnă victoria Ucrainei, dar nici înfrângerea ei.

De fapt, Richard Haas redefinește victoria în cazul Ucrainei, dând o ștachetă fezabilă, la nivelul negocierilor, chiar dacă periculoasă prin prisma prelungirii și amplificării războiului, totodată, în caz de eșec. El marșează pe faptul că mai binele este dușmanul binelui și că perfectul ar putea submina o perspectivă a binelui ce-i poate fi făcută Ucrainei. Alternativele pe care Haas înceacă să le evite este războiul perpetuu – războiul lung sau înfângerea Ucrainei, și evitarea ca Putin să-și atingă obiectivele de preluare a controlului asupra vecinului său.

Comparația trebuie făcută nu între ceea ce există și ideal, ci între ceea ce e posibil și ceea ce e imposibil, susține Haas, respingând de plano varianta capitulării sau a vânzării Ucrainei, o abordare cu care administrația Trump nu ar fi de acord – aceea de a purta responsabilitatea politică și morală pentru o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei sub administrația sa. În plus, Haas recunoaște faptul că ajutarea Ucrainei să respingă agresiunea rusă a fost cea mai mare realizare a politicii externe în timpul lui Biden.

Desigur, Haas relativizează definiția victoriei pentru Ucraina, care nu mai înseamnă recucerirea teritoriului în limitele frontierelor recunoscute internațional, inclusiv Crimeea, chiar dacă aceasta e rezultat al dreptului internațional. Dar definiția victoriei dezirabilă nu este utilizabilă de către diplomație și aduce costuri umane, militare și economice enorme, aducând și riscul unui război între NATO și Rusia, potrivit lui Haas. Definiția victoriei se rezumă la menținerea Ucrainei suverane și independente, libere să se alăture oricărei alianțe și oricăror angajamente de securitate pe care și le dorește, permițându-i reconstrucția. În locul variantei maximaliste, Haas propune o definiție mai modestă a victoriei, protejând interesele occidentale și respingând cele mai multe obiective ale Rusiei lui Putin.

Astfel, planul lui Haas ar presupune păstrarea Ucrainei ca stat independent, suveran, viabil economic și liber să-și aleagă sistemul politic și conducerea, liber să se înarmeze și să-și păstreze armata la dimensiunea pe care și-o dorește(spre deosebire de planul lui Putin cu 50.000 de militari, fără rachete), să se alăture Uniunii Europene și să-și realizeze angajamente de securitate cu terții, păstrând și ieșirea la Marea Neagră. Dar în primul rând e vorba despre oprirea războiului, chiar fără acord de pace și fără a ceda formal teritoriul său. Pentru a descuraja Rusia, SUA ar urma să îi acorde Ucrainei armament defensiv și capacitatea de a lovi în Rusia cu sisteme cu rază lungă, asupra țintelor militare și economice, semnalizând Moscovei că nu va putea să câștige pe tren nici acum, nici în viitor, și că va plăti un preț greu dacă încearcă. Se mai adaugă alte avantaje economice pentru Ucraina pentru a face soluția acceptabilă.

Haas a prezentat, astfel, în Foreign Affairs cel mai elaborat plan, și drumul de negociere până acolo, în două faze succesive: prima vizează încetarea focului pe linia de contact actuală sau cu foarte mici ajustări, o zonă tampon care să separe părțile, dar fără angajamente sau compromisuri formale teritoriale pentru Ucraina, cu o prezență internațională de lungă durată după modelul Ciprului. În faza a doua – care ar urma să dureze mult mai mult timp, până la Rusia post- Putin și post-putinistă, când va exista un leadership interesat în reintegrarea cu Occidentul – ar urma angajamente complementare cu transferuri teritoriale în ambele direcții, o autonomie relevantă în Est și în Crimeea(dar menținerea formală, în mare a teritoriului actual al Ucrainei), crearea unor garanții de securitate – NATO sau coaliție de voință, angajamentul privind furnizarea de arme și condițiile creșterii costurilor unui război al Rusiei dacă cineva va dori să reia agresiunea, în viitor.

Astfel, Rusia ar păstra de facto teritoriul ocupat astăzi, dar fără titlu internațional recunoscut, ar putea să vadă niște sancțiuni ridicate dacă acceptă planul de pace și dacă nu atacă din nou, dar nu cele esențiale pentru condiționarea aplicării celei de-a doua părți a proiectului înainte. Ucraina ar angaja neasumarea producției de arme nucleare și nu ar exista forțe occidentale staționate pe teritoriul Ucrainei după aplicarea acordului de pace. Chiar și dacă este respins sau încălcat, planul ar arăta responsabilitatea lui Putin și ar justifica revenirea la război, susține Haas. De asemenea, el consideră că Ucraina ar arăta mai bine în ambele cazuri.

Înghețarea opțiunii NATO pentru 20 de ani în Ucraina

The Wall Street Journal a publicat și planul mult mai extrem aparținând a doi dintre consilierii lui Trump, generalii în rezervă Keith Kellogg și Fred Fleitz, care au propus în iunie încetarea ajutorului militar pentru Ucraina dacă aceasta nu acceptă să poarte negocieri de pace cu Rusia. Planul presupune, similar, înghețarea războiului pe liniile actuale ale frontului, crearea unei zone demilitarizate în est, amânarea aderării Kievului la NATO pentru cel puțin 20 de ani „în schimbul unui acord de pace cuprinzător și verificabil cu garanții de securitate” și ca SUA să continue să aprovizioneze cu arme armata ucraineană pentru a descuraja un viitor atac rusesc. Zona demilitarizată cu o lungime de 1.300 de kilometri, ar reveni spre monitorizare aliaților europeni. În plus, abordarea păcii prin forță ar conține și avertismente suplimentare adresate Rusiei că SUA își vor spori sprijinul militar acordat Ucrainei dacă aceasta refuză termenii încetării focului.

Fleitz a declarat că Trump a reacționat pozitiv la plan, dar a adăugat: „Nu susțin că a fost de acord cu el sau că a fost de acord cu fiecare cuvânt din el”. Planul ar respecta doleanța Ucrainei care a fost categorică în ceea ce privește nerecunoașterea ocupației rusești a teritoriilor sale, considerate capitulare sau trădare pentru liderii care ar accepta așa ceva, dar ar presupune ca unele dintre teritoriile ocupate să poată să fie eliberate eventual, în viitor, doar prin mijloace diplomatice.

De altfel, temerile actuale ale Ucrainei sunt tăierea completă a ajutorului militar de către Trump, blocarea completă a accederii la NATO și obligarea Kievului să renunțe formal la Donbas și Crimeea cel puțin. Richard Grenell, unul dintre principalii candidați la conducerea Departamentului de Stat sau la funcția de consilier pe probleme de securitate națională, ar putea acorda prioritate dorinței lui Trump de a pune capăt războiului cât mai curând posibil, chiar dacă aceasta înseamnă să forțeze Kievul să facă concesii semnificative.

Indiferent de planurile actuale a numeroșilor apropiați ai lui Trump, decizia finală îi va aparține lui Trump însuși. Majoritatea cuprind însă înghețarea conflictului la nivelul liniei actuale de contact, zona demilitarizată cu forțe de menținere a păcii europene – în nici un caz trupe finanțate de SUA prin NATO sau ONU -, înghețarea pentru moment a aderării Ucrainei în NATO(punct fundamental în planul victoriei al lui Zelenski), blocarea ajutorului financiar și bugetar din partea SUA, iar sprijinul militar să vină pe programe de împrumuturi sau lend-lease. Totuși Donald Trump vrea să fie un președinte de succes, iar Ucraina trebuie să nu fie un eșec, nici o abdicare totală de la rolul Americii la nivel global.

Donald Trump a definit condițiile puse de Putin pentru încheierea războiului – în fapt capitularea Ucrainei și atingerea tururor obiectivelor sale de război – drept inacceptabile. De aceea trebuie să asume instrumentarul necesar pentru ca pacea sa să rămână durabilă și să-l descurajeze credibil pe Putin să reia războiul, cel puțin în perioada celui de-al doilea său mandat. De aceea asumarea costurilor aferente menținerii controlului rus pe teritoriile deja ocupate pare a fi un preț relativ consensual acceptat, ca și acordarea unor garanții temporare Rusiei de neutralitate relativă a Ucrainei, potrivit planurilor din această categorie. Spre deosebire de Richard Haas și Pompeo, care sunt mai direcți în a menține spațiul de alianță și garanții solide de securitate, inclusiv aderarea la NATO.

De ce încetarea focului în Ucraina înseamnă și mai mult război cu Rusia lui Putin după pauză

Care dintre aceste strategii va fi urmată de Trump este neclar. Dar orice încercare de a începe negocierile de pace Ucraina-Rusia, ca să nu mai vorbim de încheierea unui acord, se confruntă cu multe capcane și nenumărate blocaje. Deși vrea să fie realistă, abordarea trebuie să țină cont de faptul că Ucraina și Rusia au obiective de război extrem de diferite, dar și că trupele ruse avansează încet, dar constant în Ucraina, iar Kremlinul s-a arătat puțin înclinat să negocieze, din contra, a arătat dorința de a escalada conflictul prin atacuri hibride în afara granițelor sale, precum operațiuni de sabotaj în Europa. Rusia nu se va opri și consideră deja că se confruntă cu Occidentul, deci această învârtire în jurul cozii și evitare a realității pare complet nefezabilă.

„Obiectivele operațiunii militare speciale rămân neschimbate și vor fi atinse”, susține în continuare Moscova și după realegerea lui Trump, fără a mai vorbi despre existența unei rezistențe dure din partea unor aliați NATO, care consideră agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei drept o amenințare imediată pentru propriile lor țări și perspectiva unei testări a Alianței cât de curâd, dacă nu chiar a unui atac pe scară largă împotriva NATO. În plus, e dificil de impus orice soluție externă pentru că „nu ar trebui să existe nicio negociere fără ca Ucraina să fie de acord cu faptul că negociază și să facă acest lucru în condițiile sale”. Desigur, Zelenski ar putea să fie forțat de Trump să negocieze, dar se va confrunta cu un public care consideră cedarea teritoriului drept capitulare în fața Moscovei.

Totuși, Trump a declarat că supraviețuirea Ucrainei este importantă pentru SUA, că apreciază modul în care ucrainenii își apără țara, dar l-a criticat în mod repetat pe Zelenski pentru că a ajuns la război – chiar dacă nu era responsabil de pasul spre război de agresiune pe scară largă făcut de către Putin. Deci temerile Ucrainei și a altor aliați că Trump ar putea face presiuni pentru o înțelegere care favorizează Rusia nu se justifică neapărat, și nici nu ar coincide cu abordarea sa „pace prin forță” în afacerile globale. În plus, criticii oricărei formule diplomatice impuse au drept argument că Rusia nu va respecta aceste angajamente chiar dacă le semnează și va utiliza încetarea focului pentru a se regrupa, a se reînarma și a se pregăti de viitorul asalt, de data asta îndreptat și explicit și către statele NATO.

Astfel că promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina până în ziua învestirii pare puțin credibilă și realizabilă. Ba mai mult, îmbrățișarea unei formule și a unui plan și confruntarea cu realitatea unui refuz de la Moscova și Kiev, eventual în același timp, va schimba starea de spirit a lui Trump și va obliga la o politică alternativă. De fapt, Trump nu a aprobat un plan de pace specific, și este discutabil chiar și modul în care îi va convinge pe președintele rus Vladimir Putin și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să stea la aceeași masă și să negocieze. De fapt, administrația Trump, odată așezată, va trebui să decidă într-un sens mai larg cum să gestioneze diplomația sensibilă și cu mize mari.

„Putem oferi instruire și alt sprijin, dar țeava armei va fi europeană. Nu trimitem bărbați și femei americani pentru a susține pacea în Ucraina. Și nu vom plăti pentru asta. Trimiteți-i pe polonezi, germani, britanici și francezi să o facă”, a declarat vicepreședintele ales JD Vance în timpul unui interviu din septembrie, când a sugerat și că un acord final între Ucraina și Rusia ar putea implica o zonă demilitarizată „puternic fortificată, astfel încât rușii să nu invadeze din nou”. The Wall Street Journal avertizează, de altfel, citând un fost consilier al Consiliului Național de Securitate al lui Trump, că „oricine – indiferent cât de important este în cercul lui Trump – care pretinde că are un punct de vedere diferit sau o perspectivă mai detaliată asupra planurilor sale cu privire la Ucraina pur și simplu nu știe despre ce vorbește sau nu înțelege că el ia propriile decizii cu privire la problemele de securitate națională, de multe ori pe moment, în special cu privire la o problemă atât de centrală ca aceasta”.

Oricum Trump are nevoie de un acord care să nu pară că oferă un câștig major Moscovei și să nu elimine Ucraina, ca stat independent și cu ieșire la mare, de pe harta lumii și a Occidentului democratic.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

EDITORIALE

László Borbély: România, pe harta globală a sustenabilității prin aderarea la Sustainable Development Solutions Network

Published

on

de László Borbély, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Duraiblă*

Am avut plăcerea să ducem la bun sfârșit un nou angajament pe care l-am făcut în ceea ce privește consolidarea poziției României de hub regional în implementarea Agendei Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă. Recenta lansare a rețelei Sustainable Development Solutions Network (SDSN) România reprezintă o inițiativă esențială nu doar pentru afirmarea progreselor naționale pe plan extern, cât și pentru accelerarea tranziției către sustenabilitate prin oportunitățile de colaborare pe care le deschide această nouă rețea.

Ce este Sustainable Development Solutions Network

Fondată în 2012 sub auspiciile ONU de către Ban Ki-Moon și renumitul economist Jeffrey Sachs, SDSN și-a asumat un rol de mobilizare a comunităților academice și de cercetare pentru a sprijini implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Prin SDSN, universitățile, think-tank-urile și organizațiile științifice din întreaga lume sunt conectate pentru a dezvolta soluții concrete, bazate pe cercetare și inovație. Acum, România, cu noua sa filială SDSN, se alătură acestui demers global de importanță vitală.

Jeffrey Sachs, președintele SDSN, a transmis, în deschiderea evenimentului de lansare, aprecieri pentru progresul României în cadrul Agendei 2030, evidențiind faptul că SDSN România poate aduce o contribuție valoroasă în procesul de tranziție spre un viitor sustenabil, atât la nivel național, cât și în regiunea Mării Negre. Faptul că avem oportunitatea unei legături directe cu una dintre cele mai influente personalități globale în domeniul dezvoltării durabile ne oferă posibilități nenumărate și ne ajută să ne afirmăm în continuare ca un stat cheie în acest demers al Națiunilor Unite.

Una dintre cele mai recunoscute demersuri ale SDSN este pubicarea anuală a unui dashboard în care este reflectat progresul realizat de 167 de state în atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. România se situează pe locul 40 în clasamentul SDSN privind implementarea ODD. Deși au fost realizate progrese semnificative, mai ales în ceea ce privește eradicarea sărăciei absolute și reducerea inegalităților, există un potențial substanțial de îmbunătățire. Lansarea SDSN România răspunde acestei nevoi de accelerare a eforturilor naționale prin implicarea actorilor de principali din educație, cercetare și politici publice.

Cum va funcționa SDSN România

Voi face parte din conducerea acestei noi structuri, alături de Nicolae Istudor, rectorul ASE, și Eden Mamut, membru în board-ul SDSN Black Sea. Împreună vom ghida eforturile de a mobiliza și sprijini comunitatea științifică din România în direcția unei colaborări interdisciplinare care să promoveze abordări de dezvoltare durabilă la toate nivelurile.

O prioritate cheie a SDSN România va fi promovarea colaborării între universități și centre de cercetare, pentru a crea un mediu propice dezvoltării de soluții bazate pe știință. În acest sens, rețeaua va susține educația pentru sustenabilitate, accesul la cursuri și resurse gratuite, precum și proiecte de cercetare interdisciplinare. Rețeaua va avea, de asemenea, un rol important în sprijinirea dialogului dintre știință și politici publice, oferind expertiză decidenților și contribuind la o mai bună integrare a principiilor sustenabilității în programele guvernamentale.

În acest proces de realizare a rețelei naționale, Academia de Studii Economice București a preluat inițiativa și a organizat deja mai multe întâlniri cu potențiali membri pentru a realiza împreună un mod de lucru și principiile de bază care vor ghida lucrările. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a fost partenerul care a sprijinit demersul de la nivelul administrației publice centrale și va avea în continuare un rol central în funcționarea eficientă a rețelei. De asemenea, prin înființarea Centrului de Excelență în Dezvoltare Durabile și prin majorarea considerabilă a rețelei de experți în dezvoltare durabilă (de la 150 la 2000), Departamentul va asigura infrastructura necesară pentru facilitarea transferului de cunoștințe științifice în procesul de realizare a politicilor publice.

Pentru România, SDSN înseamnă și accesul la un „club select” al națiunilor preocupate de viitorul planetei. Așa cum am mai subliniat, este un privilegiu ca România să devină un hub regional al sustenabilității. Este, așadar, un moment important, care marchează o maturizare a angajamentului național față de dezvoltarea durabilă. SDSN România oferă infrastructura necesară pentru a accelera procesul de transformare a sustenabilității într-o direcție strategică și durabilă pentru țară.

Continue Reading

EDITORIALE

Iulian Chifu: Ce putem aștepta de la Trump 2.0?

Published

on

de Iulian Chifu*

A curs multă cerneală, virtual vorbind, pentru a descrie cum va arăta o administrație Trump 2.0. Desigur, multe din analizele făcute în perioada electorală aveau și această valoare de întrebuințare, fie să calmeze, fie să înfricoșeze publicul despre cum ar putea arăta o asemenea administrație americană în al doilea mandat. Principalele linii directoare sunt absența oricăror limite – consilierii vor fi mai degrabă loiali și nu profesioniști, membrii din administrație mai degrabă nepotriviți cu funcțiile în care sunt numiți, dar pe deplin capabili și doritori să aplice cele mai radicale fantezii sau decizii al lui Trump, fără a le contesta sau discuta în vreun fel, iar Congresul va fi dominat de republicani și ocolit la audieri, Președintele Trump urmând să utilizeze suplinitori și interimari pentru a nu fi legat și a-i putea înlocui repede. Cum nici alegeri nu mai sunt pentru Trump, peisajul e mai degrabă apocaliptic. Totuși realitatea este sensibil diferită de portretul cenușiu al pesimiștilor.

Toți oamenii Președintelui Trump

Mandatul doi al lui Trump nu va semăna cu primul. Aceasta pare să fie o afirmație împărtășită în egală măsură de adepți și criticii președintelui republican ales. Dacă primii vorbesc despre o experiență în administrație de 4 ani și de pierderea alegerilor, ulterior de schimbări majore ale lumii pe care o regăsește Donald Trump la sosirea în funcție, după numai 4 ani, depunând jurământul drept cel mai în vârstă ales, ultimii deplâng lipsa de profesionalism, happening-ul și improvizația pe baze loialiste pe care ar promova-o cel de-al 47-lea președinte odată revenit în funcție, totul agrementat cu răsplătirea susținătorilor și răzbunarea față de critici.

Intenția lui Donald Trump este de a-și maximiza puterea și a-și aplica voința extins, pe baza legitimității alegerii sale. Și pentru asta dorește să elimine piedicile care i-ar putea sta în față, unele democratice, altele profesionale sau birocratice: e motivul pentru care i-a solicitat lui Elon Musk să efectueze un audit la nivelul administrației și să elaboreze o modalitate de eliminare normativă a blocajelor de orice tip. Această perspectivă este dublată de intenția de a nominaliza cu precădere juriști în funcții, avocați al căror rol primordial va trebui să fie acela de a găsi modalitățile de atacare și eliminare a blocajelor, care înseamnă, uneori, a echilibrelor democratice, și de găsire a căilor pentru aplicarea politicilor dorite de către Trump.

Despre propriile procese? Nu mai vorbește nimeni despre ele. Președinte american cu imunitate ar putea să scape de majoritatea, dacă nu de toate. În plus, hotărârea Curții Supreme cu super-majoritate republicana este clară și presupune un plus de imunitate pentru actele persoanei președintelui atât timp cât se află în funcție. În schimb apare angajamentul clar privind respectarea promisiunilor: la West Palm Beach, la final de campanie, Trump a promis că va guverna cu un motto simplu: am făcut promisiunea, am ținut promisiunea. Desigur, multe dintre promisiunile de campanie vor fi relativizate sau adaptate, mai ales când vizează alți actori și alte state decât America lui Trump. Dar asumarea publică va obliga la formule de afirmare publică a respectării fiecăreia dintre obligații, într-o formă cât mai apropiată de cea anunțată în campanie și în program.

În noua administrație nu vor mai exista figurile cunoscute și profesioniste care au jucat rolul de moderatori ai opțiunilor și pornirilor lui Donald Trump în 2016-2020. În primul rând pentru că majoritatea celor din zona militară, șefi ai Apărării, ai categoriilor de arme, secretari ai apărării, consilieri pe securitate națională sau intelligence și procuror general l-au abandonat pe Trump după primul mandat, s-au dezis de el la plecarea din funcție, criticându-i abilitățile și caracterul. În schimb au fost aduși și pregătiți oameni loiali lui Trump, cei care fie au scris abordările extreme de campanie, fie sunt de acord și le împărtășesc, dorind, sub autoritatea președintelui, să le aplice dincolo de lege, norme, tradiții sau funcționalitatea democratică a statului american.

Concret, dacă din administrație au dispărut Ivanka Trump și Jared Kushner, se vor regăsi Donald Trump Jr., Elon Musk and Susie Wiles, creierul din spatele campaniei și, probabil, șefa de staff a administrației lui Trump. Ei îi va reveni rolul cel mai important de ponderare și disciplinare, așa cum a făcut-o cu brio, în cea mai mare parte, în timpul campaniei electorale. Urmează premiile pentru susținători precum Robert F. Kennedy, Jr., care își dorește și căruia Donald Trump i-a reafirmat după alegere promisiunea vizând Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umanitare. Disputele apar și în privința vettingului și accesului la informații clasificate, care se face cu 6 luni înainte de începerea eventuală a mandatului. Președintele Trump preferă să facă el însuși selecția oamenilor săi, și nu FBI. Oamenii săi nu au acces la informații și analizele zilnice, deși unii și-au făcut evaluarea obligatorie pentru accesul la informații clasificate direct, pe speze individuale. 

Marile teme ale lumii: Puterea Americană și implicarea în afacerile globale

Președintele Donald Trump a dovedit și dezvăluit câteva caracteristici la nivelul politicii externe și de securitate chiar în primul mandat: realism, pragmatism și tranzacționism extrem. Ce pare să se fi schimbat chiar în timpul primului său mandat, izolaționismul care îi mai dădea târcoale în campania electorală, a fost nuanțat, apoi s-a renunțat la el, Ronald Reagan fiind referențialul. Donald Trump a înțeles că o Americă închisă între frontierele sale devine nerelevantă și că trebuie să se implice în treburile lumii.

Acum lucrurile sunt și mai elaborate, iar abordarea actualei campanii electorale marșează pe o nouă categorie și un nou concept, Pacea prin forță sau cu forța. Trump are înclinația spre a crește mai departe puterea și capabilitățile militare ale Statelor Unite, ca și resursele sale economice, scopul fiind ca să mențină pacea prin descurajarea credibilă și forța sa uriașă desfășurată, dar și plin aplicarea punctuală de presiuni, ulterior chiar de forță țintită și imediată, pe termen scurt, pentru a-și impune voința. Dacă administrația Biden a marșat pe multilateralism real și afirmarea lipsei capacității SUA de a face singură pe jandarmul mondial, de a impune aplicarea regulilor sau crearea de reguli acolo unde nu există, Donald Trump revine la o postură cât mai apropiată de hegemonie și alinierea aliaților la voința Americii.

În primul mandat, Trump ceruse alinierea celorlaltor democrații și propriile lor contribuții. Acum Donald Trump va cere creșterea puterii și asumarea suplimentară de responsabilități de către europeni și ceilalți parteneri pentru a demonstra că merită să fie ajutați și că-și plătesc partea corectă de contribuție militară. Pentru că înțelegerea lui Donald Trump este că Europa este prosperă și profită de securitatea oferită de SUA pentru a investi în economie și a câștiga competiții în fața Americii. Pentru a egala condițiile competiției corecte, Trump dorește ca și Europa să investească suficient în capabilități și în propria apărare și să-și asume o parte corectă din responsabilitatea atât pentru apărare și securitate europeană, ca și din cea a lumii.

S-a vorbit despre retrageri de trupe din zone unde staționează inutil dar, totodată, menținerea umbrelei nucleare și evitarea proliferării. Dar și despre contribuția Europei în terțe spații precum Indo-Pacific, acolo unde Trump vede viitoarea confruntare și problemă majoră cu China. Tot astfel cum, pe dimensiunea economică și a competiției, Europa este așteptată să investească mai mult în tehnologie împărtășită și să echilibreze balanța de plăți în comerțul bilateral cu SUA, așteptându-se și situația de introducere de taxe la produsele manufacturiere care afectează America, dar și a unor componente de larg consum precum automobilele. Taxe de 10% la produse selectate pot să apară, ca și tensiuni între diverși actori parteneri ai Americii în materie de democrație și securitate.

Și în privința NATO, Trump consideră că este un instrument util, în măsura în care nu numai europenii au nevoie de America, nu numai America este prezentă militar pe teren în Europa, ci și Europa însoțește America în zonele de preocupare, de exemplu Indo-Pacific, dar este și solidară cu sancțiunile americane asupra Chinei și sancționează, în egală măsură, accesul la anumite categorii de produse. Iar energetic, nu-și mai procură energia susținând producția chineză de panouri solare sau eolienne, nici cumpărând petrol și gaze din Rusia, ci pe piața americană și din Orientul Mijlociu și face tranziția verde pe baza producției proprii de instalații pentru energia curată. 

Războiul din Ucraina

În privința războiului din Ucraina, în administrația republicană Trump se confruntă două curente: primul de tip izolaționist, retragerea sprijinului și a finanțării forțând o pace sau măcar o încetare a focului cum o fi ea. Cea de a doua, aceea a susținerii Ucrainei dar cu grade diverse de renunțare la ambiția de a realiza pacea justă și principială contra unui realism al abandonării informale a unor teritorii și chiar a aspirațiilor NATO contra garanții de securitate, livrări de arme și reacție dură și promptă dacă Rusia nu rămâne în termenii conveniți.

Apoi există cel puțin trei surse de proiecte de pace în Ucraina, care să răspundă exigențelor președintelui Trump de a încheia războiul repede: unul al lui Mike Pompeo, suficient de nuanțat și tributar ideii de pace prin forța exhibată; al doilea al lui Richard Haass, președinte de onoare al Council for Foreign Relations, care propune o variantă de mijloc, cu un model cipriot și o zonă tampon demilitarizată cu soldați europeni pe teren pentru monitorizare și apărare; iar al treilea al generalilor în rezervă  Keith Kellogg și Fred Fleitz, care exclude complet NATO din ecuație și amână sine die orice rezolvare, care s-ar realiza sigur după Putin și putinism, în condiții mai bune.

Problema transformării războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina în război mondial, prin extinderea și implicarea mercenarilor de peste tot, din Africa și a nord-coreenilor, a muniției, dronelor și rachetelor de proveniență nord-coreeană și iraniană, sau a consolidării axei Rusia-China-Iran-Coreea de Nord, nu are cum să nu altereze abordările unei viitoare administrații Trump. Este dificil de spus astăzi dacă Trump acceptă sau nu apărarea Taiwanului, dar sigur rivalitatea cu China este declarată și chiar accentuată în Marea Chinei de Sud, în ceea ce privește Coreea de Sud și Japonia. Abandonarea Ucrainei nu e o soluție, susținerea lui Benjamin Netanyahu este un fapt, slăbirea Iranului de către Israel e aplaudată, dar nu și dacă aceasta duce la escaladare și consumarea forțelor americane în regiune.

Pacea prin putere și exhibarea forței face ca noua administrație Trump să fie puțin intimidată de amenințările lui Putin cu utilizarea armei nucleare și să nu permită jocurile Rusiei dincolo de propriile sale frontiere. Încheierea păcii are relevanță și în privința Rusiei, aplicarea forței pentru menținerea păcii se va îndrepta și spre Putin. Aici fie o Rusie mai slabă se va plia pentru a aștepta vremuri mai bune, fie va refuza și va sfida sau îl va confrunta pe Trump, iar ca urmare, acesta – supărat că nu i se respectă și nu i se îndeplinește proiectul – va reacționa aplicând forța pentru a disciplina jucătorul care nu îi respectă poziția. Perspectiva escaladării este mai mare, nivelul de risc asumat incompatibil pentru un candidat care a câștigat promițând pacea peste tot în lume, dar și posibilitatea ca presiuni serioase, susținute de capabilități și o prezență suficientă de armament și trupe pe teren, eventual avertismente foarte vizibile, pot duce la constrângerea și limitarea ariilor de acțiuni agresive ale Rusiei, dacă nu cumva le diminuează cu totul.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE10 minutes ago

Pentru a avansa în tranziția către zero emisii nete, țările trebuie să accelereze acțiunile pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, este îndemnul lansat de OCDE în cel mai recent raport

ROMÂNIA31 minutes ago

Klaus Iohannis, vizită oficială în Germania: Șeful statului va susține un discurs în Bundestag în cadrul ceremoniei de comemorare a victimelor războiului și dictaturii

COMISIA EUROPEANA40 minutes ago

UE sporește gradul de pregătire în materie de apărare prin acordarea, în premieră, a unui sprijin financiar pentru achizițiile publice în comun în domeniul apărării

ROMÂNIA49 minutes ago

România riscă să ajungă la CJUE pentru transpunerea incompletă a Directivei modificate privind asigurarea auto

ROMÂNIA DIGITALĂ1 hour ago

ICI București participă la conferința Critical Infrastructure Protection & Resilience (CIPRE) de la Madrid

Dan Motreanu1 hour ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a trimis o întrebare scrisă Comisiei Europene legată de cauzele scumpirii alimentelor: „Comisia trebuie să ia măsuri pentru protecția fermierilor”

ROMÂNIA1 hour ago

Burduja subliniază necesitatea unui angajament clar din partea UE pentru dezvoltarea interconexiunilor energetice est-vest

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

România, trimisă în fața Curții de Justiție a UE. Țara noastră nu a colectat și epurat în mod corespunzător apele uzate urbane 

SUA1 hour ago

SUA își exprimă îngrijorarea față de relația tot mai strânsă dintre Rusia și Coreea de Nord și față de potențialele schimburi tehnologice dintre cele două țări

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Parlamentul European: Aplicarea noii legi europene privind defrișările s-ar putea amâna cu un an de zile

NATO1 day ago

Blinken îi asigură pe aliații din NATO că administrația Biden încearcă livrarea către Ucrainei a întregului ajutor militar aprobat de Congres înainte de a-i preda ștatefa lui Trump

COMISIA EUROPEANA2 days ago

“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

ROMÂNIA3 days ago

Luminița Odobescu evidențiază importanța finalizării cât mai rapide a procesului de aderare a României la Schengen: Discuțiile evoluează. Suntem optimiști

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Nicolae Ciucă, vizită la Chișinău după ce Maia Sandu a fost reconfirmată în funcția de președintă: Ținta noastră este ca planul de creștere pentru R. Moldova să fie aprobat de PE nu mai târziu de februarie

INTERNAȚIONAL7 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA1 week ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA1 week ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA1 week ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA1 week ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

Advertisement

Trending