Vicepreședintele american JD Vance a criticat aplicarea normelor digitale ale UE, afirmând că Uniunea Europeană nu ar trebui să „atace companiile americane pentru lucruri mărunte”, relatează Politico Europe.
„Circulă zvonuri potrivit cărora Comisia Europeană va amenda X cu sute de milioane de dolari pentru că nu se angajează în cenzură. UE ar trebui să susțină libertatea de exprimare, nu să atace companiile americane pentru lucruri mărunte”, a scris Vance pe platofma X.
Rumors swirling that the EU commission will fine X hundreds of millions of dollars for not engaging in censorship. The EU should be supporting free speech not attacking American companies over garbage.
— JD Vance (@JDVance) December 4, 2025
Proprietarul platformei X, Elon Musk, i-a mulțumit imediat oficialului american, comentând: „Apreciez foarte mult.”
Comisia Europeană a deschis o procedură formală împotriva X în temeiul Legii privind serviciile digitale în decembrie 2023, la aproximativ un an după ce Musk a cumpărat Twitter și l-a redenumit X.
Însă UE nu a finalizat încă ancheta, după ce a acuzat X de încălcarea obligațiilor sale în materie de transparență și de verificarea conturilor în concluziile preliminare din iulie 2024. O decizie ar putea fi luată încă de vineri, potrivit informațiilor apărute joi în presă.
Conform normelor UE, companiile pot fi amendate cu până la 6% din cifra de afaceri globală anuală.
Președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat săptămâna trecută îngrijorarea cu privire la ritmul lent al anchetelor Bruxelles-ului asupra giganților americani din domeniul tehnologiei, alăturându-se corului tot mai puternic de critici care acuză UE că a acționat prea lent în aplicarea Legii privind serviciile digitale, în contextul presiunilor exercitate de SUA.
Washingtonul a solicitat în repetate rânduri UE să renunțe la regulamentul său digital în cadrul negocierilor comerciale, iar săptămâna trecută secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, a readus acest subiect în discuție, propunând în mod explicit renunțarea la tarifele vamale pentru oțel și aluminiu în cadrul negocierilor în curs.
Întrebată joi despre cum se simte în legătură cu o eventuală confruntare diplomatică în cazul în care va aplica o amendă unui gigant tehnologic american, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, a declarat: „Sunt destul de calmă în diferite situații. Nu mă surprinde nimic. Protejez legile noastre. Dar, în același timp, vom face Europa mai rapidă, mai simplă și mai ușoară pentru întreprinderi”.
Întrebată dacă se teme de reacția SUA la o amendă aplicată în temeiul DSA, Virkkunen a răspuns cu un singur cuvânt: „Nu”.




