Joe Biden și Yoshihide Suga au discutat despre consolidarea alianţei SUA-Japonia și “realizarea unei zone indo-pacifice libere și deschise”

Preşedintele ales al SUA Joe Biden a discutat telefonic cu premierul japonez Yoshihide Suga, conform informaţiilor furnizate joi de şeful executivului de la Tokio, transmite Reuters.

Premierul nipon a discutat cu preşedintele american recent ales despre importanţa relaţiilor bilaterale precum şi despre viitorul regiunii indo-pacificului.

Biden a declarat că aşteaptă cu nerăbdare consolidarea alianţei SUA-Japonia şi colaborarea pentru realizarea unei zone a indo-pacificului libere şi deschise”, a declarat presei Yoshihide Suga, informează Agerpres.

Adresându-se reporterilor de la reşedinţa oficială la scurt timp după această conversaţie telefonică, premierul Suga a declarat de asemenea că cei doi lideri au convenit să se întâlnească cât mai curând posibil. 

De asemenea, preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a avut o convorbire telefonică şi cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, alături de care a reafirmat angajamentul faţă de alianţa bilaterală şi de o peninsulă coreeană paşnică. Preşedintele ales al SUA a calificat drept pivotal rolul Coreei de Sud în cooperarea pentru securitate în zona indo-pacificului, precizează Agerpres.

Zona indo-pacifică este considerată de o importanță crucială pentru SUA în contextul competiției strategice cu China, pe care următoarea administrație Biden este așteptată să o continue. De altfel, fostul secretar al apărării, Mark Esper, a spus în urmă cu câteva luni că zona indo-pacifică reprezintă epicentrul unei “competiţii între mari puteri cu China”, și că SUA nu vor ceda niciun centimetru în această regiune.

Mai mult relațiile dintre SUA și Japonia și dintre Statele Unite și Coreea de Sud și-a păstrat caracterul special și în cadrul administrației Trump.

Convorbirile Biden – Suga și Biden – Moon sunt cea de-a șasea, respectiv a șaptea astfel de discuție pe care președintele ales al SUA o are cu lideri ai țărilor aliate și partenere.

Citiți și Joe Biden le-a transmis lui Emmanuel Macron și Angelei Merkel că dorește “revitalizarea relațiilor transatlantice în cadrul NATO și UE”

Președintele ales al SUA, Joe Biden, a avut marți primele sale convorbiri telefonice cu lideri din țările aliate europene ale Statelor Unite, acesta discutând la telefon cu președintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel, cu prim-ministrui britanic Boris Johnson și cu prim-ministrul irlandez Micheal Martin cei patru lideri europeni felicitându-l pe Biden pentru câștigarea alegerilor prezidențiale americane, într-un semnal de reînnoire a relațiilor transatlantice. Anterior, Biden a vorbit la telefon și cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare