Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat miercuri că obiectivul lui Vladimir Putin, acuzat de Kiev şi de actorii occidentali că orchestrează o insurecţie prorusă în estul Ucrainei, este de a deţine „controlul total al Ucrainei’”, informează Agence France Presse, citată de Adevărul.
„Nu spun că obiectivul său este neapărat să ocupe ţara, ci să aibă controlul total (…) De fapt, el mi-a zis-o de mai multe ori că o Ucraină independentă este o creaţie a Occidentului’”, a declarat Barroso într-o intervenţie în faţa Atlantic Council, un think thank din Washington precizând că Ucraina reprezintă piesa centrală a proiectului de uniune vamală pe care Moscova vrea să-l realizeze împreună cu vecinii săi.
Preşedintele Comisiei Europene a subliniat că „liderii ruşi, mai ales Putin, nu au acceptat independenţa Ucrainei şi cred că ea ar trebui să facă parte din Rusia”.
Liderul european a reamintit faptul că sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii au drept scop de a arăta că vor exista ‘„consecinţe grave’” pentru Rusia dacă ea continuă să destabilizeze Ucraina, chiar dacă o parte din observatori şi analişti critică lipsa unor decizii concrete.
„Ceea ce noi facem (n.r. – sancţiunile) va avea un impact mai mare decât ceea ce pot face SUA, pentru un simplu motiv: suntem primul partener comercial al Rusiei”, a adăugat Barroso.
„Este adevărat că unele dintre statele noastre sunt dependente de gaz, dar Rusia este şi ea foarte dependentă de Europa, deoarece noi suntem un client foarte bun”, a recunoscut liderul european.




