România a fost, este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă comună cu noul prim-ministru al Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în prima sa vizită în străinătate.
“Este foarte important şi simbolic faptul că această primă vizită are loc la Bucureşti. (…) România a susţinut transferul paşnic de putere care a pus capăt situaţiei de criză politică”, a afirmat Iohannis, alături de prim-ministrul Republicii Moldova, scrie Agerpres.
Şeful statului a arătat că România este dispusă să ofere “asistenţă dedicată consolidării instituţiilor din Republica Moldova”. În acest sens, a punctat el, va fi creat un grup de experţi.
Iohannis a mai subliniat că România va susţine, la nivel european, “deblocarea asistenţei financiare pentru Republica Moldova”.
Amintim faptul că președintele Klaus Iohannis s-a deplasat de la Bruxelles la București pentru a avea această întrevedere cu premierul Maia Sandu în contextul în care discuțiile dintre liderii europeni pentru desemnarea funcțiilor de top ale instituțiilor europene au fost suspendate, urmând a fi reluată miercuri, la mijlocul zilei. Astfel, după întrevederea cu Sandu, Iohannis va reveni la Bruxelles pentru a continua negocierile.
Vizita Maiei Sandu la București, care va continua și cu întrevederi cu premierul Viorica Dăncilă, a fost anunțată de aceasta în urma unei convorbiri telefonice cu Klaus Iohannis. Totodată, luni a avut loc și prima întrevedere, tot la București, între șeful diplomației române și omologul său de la Chișinău.
Amintim totodată că șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au căzut de acord la Consiliul European din 20-21 iunie, la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, să introducă o referire la Republica Moldova în textul de concluzii al unui summit dificil și tensionat pe fondul numirilor politice din interiorul Uniunii Europene.
Citiți și Klaus Iohannis, sprijin politic la Bruxelles pentru Republica Moldova: La solicitarea sa, liderii europeni au salutat transferul pașnic de putere de la Chișinău
Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, care a salutat faptul că, la solicitarea sa, ”liderii europeni au fost de acord să introducem o referire la Republica Moldova în textul de concluzii”.
”Consiliul European salută transferul pașnic de putere din Republica Moldova și invită Comisia Europeană și pe Înaltul Reprezentant să elaboreze un set de măsuri concrete pentru sprijinirea Republicii Moldova, bazat pe punerea în aplicare în mod susținut de către aceasta a reformelor în temeiul acordului de asociere / acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător”, se arată în textul concluziilor summitului de la Bruxelles.





