CONSILIUL EUROPEAN
Liderii europeni cer miniștrilor de finanțe din UE să pună bazele unui plan pentru finalizarea Uniunii Bancare și reforma Mecanismului European de Stabilitate
Published
3 years agoon

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au solicitat vineri miniștrilor de finanțe europeni să pună bazele unui plan de lucru pentru finalizarea Uniunii Bancare și au salutat acordul convenit de miniștrii de resort din statele membre cu privire la reforma Mecanismului European de Stabilitate prin introducerea unui Fond unic de rezoluție sub forma unei linii de credit până la începutul anului 2022.
În cadrul Summitului zonei euro în format extins de la Bruxelles, care reunește toți cei 27 de șefi de stat sau de guvern din UE, a fost adoptată o Declarație a liderilor prin care este reafirmată importanța unui răspuns economic coordonat și rapid la provocările generate de pandemia de COVID-19, inclusiv pe baza progreselor deja obținute privind Uniunea Economică și Monetară și Uniunea Bancară.
În declarația adoptată liderii au recunoscut că “răspunsul puternic, rapid și coordonat al politicii economice la pandemia COVID-19 a fost fără precedent, dar integrant în atenuarea impactului său socio-economic”. Aceștia au declarat că “criza va necesita sprijin continuu pentru a asigura o redresare economică robustă și bine echilibrată, protejând în același timp finanțele publice solide”.
În baza unei prezentări a președintelui Eurogrupului, liderii UE au remarcat că “progresele realizate în Uniunea Economică și Monetară și în Uniunea Bancară în ultimul deceniu au contribuit la stabilitatea financiară și au contribuit la menținerea finanțării economice pe tot parcursul crizei COVID-19”.
Aceștia au salutat acordul la care s-a ajuns în cadrul Eurogrupului în format inclusiv, care reunește toți miniștrii de finanțe din țările UE, cu privire la reforma Mecanismului european de stabilitate (MES), așa cum a fost mandatat de Summitul Euro din iunie 2018. Printre altele, reforma stabilește un backstop comun pentru Fondul unic de rezoluție (SRF) sub forma unei linii de credit din MES, care urmează să fie introdusă până la începutul anului 2022, cu doi ani înainte de calendarul inițial.
Așa cum a fost creat în 2012, ca răspuns la criza economico-financiară, Mecanismul european de stabilitate (MES) este o instituție financiară creată de statele membre din zona euro, cu o putere maximă de creditare de 500 de miliarde de euro. În luna aprilie a acestui an, ca parte a măsurilor de atenuare a impactului crizei COVID-19, miniștrii de finanțe din zona euro au decis deblocarea a trei plase de siguranță, între care și aproximativ 240 de miliarde de euro din MES.
Referitor la concluziile Euro-summitului, liderii europeni au solicitat, de asemenea, ca Eurogrupul să pregătească “un plan de lucru treptat și limitat în timp pentru toate elementele restante necesare pentru finalizarea uniunii bancare”.
Uniunea bancară a fost creată în urma crizei financiare și are, în prezent, două componente, Mecanismul unic de supraveghere (MUS) și Mecanismul unic de rezoluție (MUR). MUS supraveghează băncile cele mai mari și mai importante din zona euro direct la nivel european, în timp ce obiectivul MUR este de a desfășura procedura de rezoluție pentru băncile cu dificultăți majore în mod adecvat și cu costuri minime pentru contribuabili și economia reală.
Totodată, liderii UE au solicitat “progrese rapide” în noul plan de acțiune al Comisiei Europene pentru Uniunea Piețelor de Capital.
Concluziile Euro-sumitului sunt disponibile aici.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Klaus Iohannis, discurs la COP28: Până cel târziu în 2050, mixul energetic naţional al României va fi format în proporţie de 86% din energie regenerabilă
COP28. Klaus Iohannis: România va deveni lider regional în operațiunile și implementarea energiei nucleare ca sursă stabilă de energie
Klaus Iohannis: La 105 ani de la Marea Unire, România are un loc un binemeritat în UE și NATO și promovează aspirațiile europene ale românilor de peste Prut
Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice
Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție
Clepsidra, istoria și viitorul: Acum, mai mult ca niciodată, destinul european și euro-atlantic al României trebuie să coboare în Cetatea idealului național
COMISIA EUROPEANA
Liderii instituțiilor UE fac un apel la “pornirea” apărării europene pentru a reflecta nivelul de ambiție al “Uniunii geopolitice”
Published
2 days agoon
November 30, 2023
Președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au făcut joi un apel la “pornirea apărării europene și la “o apărare europeană” care să reflecte nivelul de ambiție al “Uniunii noastre geopolitice”.
Cei doi lideri instituționali s-au adresat reuniunii anuale a Agenției Europene de Apărare.
“Liderii vor să le transmită clar cetățenilor lor că vom fi alături de ei pentru a le asigura siguranța și securitatea. Avem nevoie de o adevărată apărare europeană pentru mai multă securitate. Trebuie să construim un triunghi virtuos – de obiective comune și capacități operaționale îmbunătățite”, a spus Charles Michel, într-un discurs.
Șeful Consiliului European consideră că a sosit momentul să creăm o adevărată uniune a apărării, însoțită de o “veritabilă piață unică a apărării”.
Această piață unică a apărării ar trebui să se concentreze asupra a două obiective în viitor, și anume sprijinul militar pentru Ucraina și clădirea apărării europene.
În ceea ce o privește, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei, a indicat în discursul ei că pentru pregătirea industrială în domeniul apărării este necesar “un reflex european mai puternic”, de la planificare la achiziții.
“Strategia industrială europeană în domeniul apărării va sprijini acest reflex pe patru direcții”, a spus ea, enumerându-le: concentrare strategică, reguli mai bune, dublă utilizare și finanțare.
CONSILIUL EUROPEAN
Macron îi găzduiește marți pe președintele Consiliului European și pe prim-miniștrii Olandei, Portugaliei, Estoniei și Luxemburgului pentru a discuta viitoarea agendă strategică a UE
Published
5 days agoon
November 27, 2023
Preşedintele francez Emmanuel Macron îi va primi marţi pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi pe mai mulţi premieri din UE în cadrul unui dineu informal la Elysée pentru a stabili Agenda Strategică pentru perioada 2024-2029 după alegerile europene din iunie, a anunţat luni preşedinţia franceză.
Premierii Mark Rutte (Olanda), Antonio Costa (Portugalia), Kaja Kallas (Estonia) şi Luc Frieden (Luxemburg) vor fi prezenţi.
Preşedintele francez “va aminti importanţa de a continua să reducem dependenţele noastre în domeniile securităţii şi apărării, energiei, sănătăţii, inteligenţei artificiale şi alimentaţiei în special”, a anunţat Elysée, relatează AFP.
Şefii de stat şi de guvern “vor discuta şi despre mijloacele de acţiune ale Uniunii Europene pentru atingerea acestor obiective”, a adăugat sursa citată, potrivit Agerpres.
Înainte de dineu, Emmanuel Macron se va întâlni cu Charles Michel pentru a pregăti Consiliul European din 14 şi 15 decembrie şi cu noul premier luxemburghez Luc Frieden, la conducerea unui guvern de coaliţie conservator-liberal, conchide sursa citată.
Reuniunea de la Paris este ultima dintr-o serie de patru convocate de președintele Consiliului European, Charles Michel, pentru definirea Agendei Strategice a UE.
Charles Michel lansat astfel o nouă abordare pentru definirea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, invitându-i pe liderii celor 27 de state membre ale UE la o serie de dineuri restrânse organizate în luna noiembrie la Berlin, Copenhaga, Zagreb și Paris, potrivit unei scrisori pe care liderul care prezidează summit-urile a transmis-o șefilor de stat sau de guvern din Uniune.
“Suntem martorii unor vremuri tumultoase – de la dezastrele climatice din întreaga lume până la tulburările tehnologice provocate de evoluțiile digitale de ultimă oră și fragmentarea ordinii multilaterale bazate pe reguli. În acest context, trebuie să reflectăm asupra capacității UE de a acționa și de a-și atinge obiectivele”, a transmis Michel, înaintea reuniunilor.
Prima a avut loc la Berlin, fiind găzduită de cancelarul german Olaf Scholz, cea de-a doua la Copenhaga, sub auspiciile premierului danez Mette Frederiksen și următoarea la Zagreb, avându-l drept amfitrion pe premierul croat Andrej Plenkovic.
Citiți și
Șeful Consiliului European a subliniat că întrebările cheie care vor putea fi abordate de lideri vizează politicile UE, finanțarea și procesul decizional.
“Ce politici și programe trebuie îmbunătățite pentru a consolida poziția globală a UE și cum? Ce politici sectoriale trebuie reformate în contextul viitoarei extinderi și cum? Unde ar trebui să ne concentrăm bugetul comun? Cum ne putem asigura cel mai bine că acesta sprijină prioritățile noastre comune? Cum finanțăm acest buget în practică? Cum ne putem îmbunătăți procesul decizional pentru a rămâne agili? Ar trebui să revizuim regulile de vot și cum?“, a exemplificat el.
“Discuțiile din timpul dineurilor vor alimenta pregătirile în curs ale agendei strategice, care vor continua în cadrul Consiliului European, de acum până în vara anului 2024. Trebuie să fim deschiși, pragmatici și realiști în ceea ce privește schimbările și provocările care ne așteaptă. Sunt încrezător că le vom face față cu succes împreună și vom găsi modalități de a ne consolida în continuare unitatea”, a conchis Charles Michel.
CONSILIUL EUROPEAN
Șeful Consiliului European merge în Ungaria pentru a dezamorsa tensiunile cu Viktor Orban, care amenință că va bloca deciziile UE privind Ucraina
Published
1 week agoon
November 24, 2023
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va merge luni în Ungaria pentru a dezamorsa tensiunile cu premierul ungar Viktor Orban care ameninţă că va bloca deciziile cheie privind Ucraina la summitul UE de la jumătatea lui decembrie, notează AFP, potrivit Agerpres.
“Luni, Charles Michel se va deplasa în Ungaria pentru o întâlnire bilaterală cu Viktor Orban în vederea pregătirii Consiliului European” din 14 şi 15 decembrie, a anunţat joi seară Ecaterina Casinge, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui instanţei statelor membre ale UE, într-un mesaj postat pe X (ex-Twitter).
❗️On Monday, @eucopresident @CharlesMichel will be travelling to Hungary for a bilateral meeting with @PM_ViktorOrban in preparation of the European Council.
— Ecaterina Casinge (@ecasinge) November 23, 2023
Premierul ungar este acuzat că ameninţă cu dreptul de veto împotriva unui ajutor european acordat Ucrainei pentru a obţine deblocarea de fonduri europene destinate ţării sale. Viktor Orban i-a scris săptămâna trecută lui Charles Michel pentru a cere o “discuţie urgentă” asupra strategiei europene faţă de această ţară atacată de Rusia. În dificultate pe teren militar, Ucraina aşteaptă noi livrări de arme, sprijin financiar, dar şi deschiderea negocierilor de aderare cu UE.
În scrisoare, adresată șefului Consiliului European, Charles Michel, liderul ungar spune că nicio decizie privind finanțarea Ucrainei, deschiderea negocierilor de aderare la UE sau noi sancțiuni împotriva Rusiei nu poate fi luată până când această “discuție strategică” nu va avea loc atunci când liderii se vor reuni la Bruxelles, la mijlocul lunii decembrie.
“Consiliul European ar trebui să facă un bilanț al implementării și eficacității politicilor noastre actuale față de Ucraina, inclusiv a diferitelor programe de asistență”, scrie Orban în scrisoare, care nu este datată, dar poartă ștampila biroului său.
Orban și Michel s-au întâlnit săptămâna trecută la Berlin, ca parte a consultărilor pe care președintele Consiliului European le-a lansat pentru adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029.
Joi, Ungaria a fost autorizată să primească 900 de milioane de euro în fonduri europene ca avans la planul său de redresare. Însă plăţile din planul ungar, în valoare totală de 10,4 miliarde de euro (6,5 miliarde granturi şi 3,9 miliarde împrumuturi) rămân supuse progresului în domeniul statului de drept. Iar avansul plătit poate fi recuperat dacă plăţile nu sunt în cele din urmă validate de Uniunea Europeană. Fondurile pentru acest plan sunt blocate aşteptând ca Ungaria să îndeplinească o serie de condiţii stabilite de Comisie, în special în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi normele privind achiziţiile publice.
Pe lângă planul de redresare, aproximativ 22 de miliarde de euro fonduri de coeziune destinate Ungariei în cadrul bugetului 2021-2027 sunt, de asemenea, blocate de Bruxelles, suspendate de reforme pentru îmbunătăţirea independenţei justiţiei, drepturilor persoanelor LGBT+, independenţei academice a universităţilor în special.
Concrete & Design Solutions

Klaus Iohannis, discurs la COP28: Până cel târziu în 2050, mixul energetic naţional al României va fi format în proporţie de 86% din energie regenerabilă

COP28. Klaus Iohannis: România va deveni lider regional în operațiunile și implementarea energiei nucleare ca sursă stabilă de energie

Klaus Iohannis: La 105 ani de la Marea Unire, România are un loc un binemeritat în UE și NATO și promovează aspirațiile europene ale românilor de peste Prut

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Clepsidra, istoria și viitorul: Acum, mai mult ca niciodată, destinul european și euro-atlantic al României trebuie să coboare în Cetatea idealului național

Maia Sandu: România iubește necondiționat R. Moldova, fără a aștepta lauri. Drumul nostru este comun și locul nostru este împreună în UE

Ziua Națională. Marcel Ciolacu, la 105 ani de la Marea Unire: Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că avem un drum comun de parcurs ca națiune

Șeful diplomației SUA, mesaj de Ziua Națională a României: Viitorul cooperării dintre națiunile noastre devine din ce în ce mai luminos

Ziua Națională. Nicolae Ciucă, la 105 ani de la Marea Unire: Iubirea de ţară stă în inimă şi în faptă. Suntem datori să veghem destinul acestei ţări

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

Președintele Senatului consideră că ”mediul de afaceri are nevoie de încredere şi predictibilitate” pentru a se dezvolta astfel încât orice situaţie de criză să poată fi depăşită

Volodimir Zelenski, Maia Sandu și Charles Michel afirmă “calea europeană” a Ucrainei și Moldovei la zece ani de la EuroMaidan: Aderarea va întări frontiera estică a UE
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Ministrul Sănătății semnalează: În România nu producem niciun medicament inovativ. Un model economic care să încurajeze industria, necesar
- U.E.1 week ago
Lovitură de teatru în Olanda: Partidul anti-imigrație de extremă dreapta obține primul loc la alegerile parlamentare (exit-poll)
- PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago
Cu o majoritate firavă, Parlamentul European solicită liderilor statelor UE să convoace o convenție pentru revizuirea tratatelor
- ENERGIE1 week ago
Grupul elen PPC, care a preluat activele Enel din România, plănuiește investiții pe termen lung în energie regenerabilă, consolidarea și modernizarea rețelei de distribuție și digitalizarea activităților (P)
- U.E.1 week ago
Guvernul olandez în exercițiu, îngrijorat că Geert Wilders ar putea înceta sprijinul pentru Ucraina. Politico Europe titrează că “Wilders este cel mai mare coșmar al UE”