MCM BLACK SEA: Au început noi manevre româno-turco-bulgare pentru combaterea pericolului reprezentat de minele marine în Marea Neagră

MCM BLACK SEA (Mine Countermeasures Black Sea Task Group) a început cea de-a zecea activare a grupării, o inițiativă regională dezvoltată de România, Bulgaria și Turcia, pentru combaterea pericolului reprezentat de minele marine și pentru menținerea unui nivel ridicat al securității maritime în Marea Neagră.

Potrivit Forțelor Navale Române, în perioada 13- 26 iunie, vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu” participă în cadrul grupării.

Alături de nava românească, în gruparea navală mai sunt integrate două nave care aparțin Forțelor Navale ale Turciei, nava auxiliară TCG Üsteğmen Arif Ekmekçi (A-575) și vânătorul de mine TCG AYVALIK (M-267), precum și dragorul maritim BGS PRIBOY (MS-63) din compunerea Forțelor Navale ale Bulgariei.

„MCM BLACK SEA reprezintă un exemplu concret al cooperării dintre statele partenere din regiune, demonstrând că provocările de securitate pot fi abordate eficient prin coordonare, interoperabilitate și angajament comun. În contextul actual de securitate, această inițiativă regională contribuie la consolidarea stabilității în Marea Neagră, protejarea libertății de navigație și creșterea capacității de răspuns în fața posibilelor amenințări de securitate”, au transmis Forțele Navale Române într-o comunicare oficială.

Prin participarea la misiunile MCM BS TG, Forțele Navale Române își reafirmă angajamentul pentru promovarea securității maritime și pentru întărirea cooperării regionale, în beneficiul tuturor statelor riverane și al comunității internaționale.

De la începutul războiului din proximitate, Forțele Navale Române execută, în mod sistematic, misiuni de supraveghere și monitorizare la mare și la fluviu. În acest sens, nave și aeronave din compunerea categoriei de forțe asigură o prezență permanentă în zona de responsabilitate.

Totodată, sunt elaborate și puse în aplicare Planuri de operații pentru consolidarea securității granițelor maritime și fluviale, asigurarea libertății de navigație și creșterea protecției infrastructurii critice la Marea Neagră, incluzând secvențe de instruire și acțiuni de monitorizare, descoperire și monitorizare a sistemelor fără pilot aeriene, de suprafață sau submerse.

Printre măsurile luate de Forțele Navale Române, se numără transmiterea de avize pentru navigatori, pentru semnalarea pericolelor la adresa siguranța traficului maritim, recomandarea de drumuri și pase sigure pentru navigație, asigurarea în regim permanent a capabilităților cu capacitate de reacție ridicată, pentru intervenție la chemare în situația producerii unor incidente, precum și schimburi de informații și acțiuni comune în context interinstituțional și aliat pentru optimizarea măsurilor de asigurare a securității zonei de responsabilitate.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare