Problemele sociale și conflictele, și nu schimbările climatice, sunt cele mai mari temeri ale generației care s-a născut la sfârșitul mileniului trecut, așa-a zișii ”millenials”, potrivit unui studiu realizat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), prezentat în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, anunță DPA, citat de Agerpres.
Corupția, șomajul și sărăcia în creștere se află în fruntea listei temerilor exprimate de cei aproxiamtiv 16.000 de respondenți selectați atât în zonele de conflict, cât și în statele care nu se confruntă cu astfel de probleme.
Terorismul și războaiele au fost, de asemenea, menționate de ”mileniali” printre principalele îngrijorări, în vreme ce încălzirea climatică se află abia pe al optelea loc în lista temerilor.
Mai mult de jumătate dintre participanții la sondaj cred că un atac nuclear este probabil în următorul deceniu, iar o treime cred că pe parcursul vieții lor vor trăi un al treilea război mondial.
Sondajul a relevat și atitudini contradictorii față de conflictele armate.
Deși cei mai mulți dintre tineri acceptă standardele actuale ce previn crimele de război, o parte semnificativă sunt dispuși să tolereze metode interzise, precum tortura.
”Sondajul a arătat de asemenea cât de mult sunt legate între ele multe temeri complexe pe care le au tinerii”, remarcă preşedintele CICR, Peter Maurer. ”Astăzi noi întrebăm: Ce fel de om doreşti să fii? Nu mai întrebăm <<cum ar trebui să se comporte oamenii>>”, a completat acesta, apreciind că generaţia milenialilor va avea un rol esenţial în abordarea acestor chestiuni.





