Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a ajuns la un grad de absorbție de 98% a fondurilor PNRR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a ajuns la un grad de absorbție de 98% a fondurilor PNRR alocate investițiilor pe care le coordonează, iar obiectivul unei absorbții de 100% poate fi atins până la finalizarea programului, potrivit anunțului făcut de ministrul Cseke Attila.

„Am demonstrat, prin cele 110 creșe construite, că obiectivele asumate pot fi atinse. Au rămas trei zile până la termenul de 30 august 2026 pentru finalizarea proiectelor și acum avem nevoie de mobilizarea tuturor autorităților locale, a beneficiarilor proiectelor. Documentația trebuie încărcată în platforma pusă la dispoziție de minister, pentru că fiecare proiect finalizat înseamnă bani europeni folosiți pentru dezvoltarea comunităților din România!”, a transmis ministrul Csecke Attila.

Citiți și: 110 creșe noi construite prin PNRR, obiectiv îndeplinit. Cseke Attila: Programul va continua cu fonduri de la bugetul de stat

Ministrul a subliniat că una dintre țintele importante asumate a fost deja îndeplinită: 110 creșe noi au fost construite prin Programul guvernamental ”Sfânta Ana”, prin care s-au creat peste 6.600 de locuri pentru copii, sprijinind, astfel, familiile tinere.

„Scăderea natalității este una din problemele majore ale României, iar lipsa locurilor în creșe de stat pentru cei mici este soluționată prin programul de construire a creșelor. Din acest motiv, programul va continua și după PNRR, cu finanțare de la bugetul de stat”, a arătat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

După cum este cunoscut, fondurile europene sunt utilizate pentru reabilitarea termică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe, a spitalelor, a școlilor și a altor clădiri publice, precum și pentru dezvoltarea unei infrastructuri verzi și prietenoase cu mediul din localitățile din România.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare