Ministrul Digitalizării, întâlnire cu reprezentanți ai Amazon, Apple, IBM, Meta, World Economic Forum și ITU pentru a consolida poziția României de hub regional în tehnologii emergente

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a avut joi o întâlnire cu liderii celor mai mari companii globale de tehnologie – Amazon, Apple, IBM, Meta – și cu organizațiile internaționale de cooperare financiară World Economic Forum și telecomunicații ITU pentru a consolida poziția României de hub regional în tehnologii emergente.

Întâlnirile au fost prilejuite de Forumul de Afaceri al Inițiativei celor trei Mări, desfășurat la Vilnius.

”Mințile geniale ale românilor sunt cele care ne vor aduce viitorul mai aproape: la fiecare întâlnire am regăsit aprecieri pentru valoarea celor 200.000 de experți IT din România”, a precizat acesta.

În cadrul întâlnirii cu secretarul general adjunct al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU), Tomas Lamanauskas, ministrul Bogdan Ivan a prezentat proiectele de infrastructură digitală prin care România avansează ca hub de conectivitate în Europa Centrală și de Sud-Est.

Tot în contextul vizitei oficiale, ministrul a discutat și cu directorul World Economic Forum, Mirek Dusek, despre cum tehnologii precum inteligența artificială generativă aduc o mai bună cooperare internațională între state care se confruntă cu provocări similare.

”Alături de Bruno Bernard, coordonatorul de afaceri guvernamentale al Apple în Europa de Est, am concluzionat că e nevoie un dialog mai concret între mediul privat și sectorul public pentru dezvoltarea inovației, iar în discuția cu Jacob Turowski și Vitnija Saldava de la Meta, am fixat eforturile necesare pentru verificarea informațiilor false și a videoclipurilor deepfake propagate prin social media. Alături de vicepreședintele global IBM Thomas Reynert, am discutat despre necesitatea creării unui ecosistem academic și de cercetare în tehnologii cuantice, odată cu definitivarea strategiei naționale pe quantum computing a României”, a mai precizat ministrul Bogdan Ivan.

”Alături de Bruno Bernard, coordonatorul de afaceri guvernamentale al Apple în Europa de Est, am concluzionat că e nevoie un dialog mai concret între mediul privat și sectorul public pentru dezvoltarea inovației, iar în discuția cu Jacob Turowski și Vitnija Saldava de la Meta, am fixat eforturile necesare pentru verificarea informațiilor false și a videoclipurilordeepfake propagate prin social media. Alături de vicepreședintele global IBM Thomas Reynert, am discutat despre necesitatea creării unui ecosistem academic și de cercetare în tehnologii cuantice, odată cu definitivarea strategiei naționale pe quantum computing a României”, a mai precizat ministrul Bogdan Ivan.

De asemenea, delegația de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – România condusă de Bogdan Ivan s-a întâlnit și cu Max Peterson, Vicepreședinte global AWS Sovereign Cloud la Amazon, cu care a discutat despre oportunitățile de investiții pe care PNRR și fondurile structurale europene le oferă, oportunități prin care economia digitală a țării noastre va putea avea o creștere exponențială, de 400%, până în 2030.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare