Liderii statelor membre ale Uniunii Europene s-au angajat să acorde Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru a acoperi nevoi financiare urgente, dar nu au reușit să ajungă la un acord asupra opțiunii preferate de mulți dintre șefii de stat sau de guvern, respectiv garantarea acestui împrumut cu activele rusești înghețate în interiorul UE.
După încheierea discuțiilor în primele ore ale zilei de vineri, președintele Consiliului European, António Costa, a declarat jurnaliștilor că „ne-am angajat și am livrat”.
„Decizia de a acorda Ucrainei un sprijin financiar în valoare de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027 a fost aprobată. Ne-am asumat angajamentul și l-am respectat”, a anunțat Costa, anterior, pe X.
Fondurile vor fi strânse prin împrumuturi comune între 24 dintre cele 27 de țări ale UE, dar a fost necesar ca toate să fie de acord cu planul, deoarece acesta este garantat de bugetul pe termen lung al UE.
„Consiliul European este de acord să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 90 de miliarde EUR pentru perioada 2026-2027, pe baza împrumuturilor contractate de UE pe piețele de capital, garantate de marja bugetară a UE. Prin intermediul cooperării consolidate (articolul 20 din TUE) în ceea ce privește instrumentul bazat pe articolul 212 din TFUE, orice mobilizare a resurselor bugetului Uniunii ca garanție pentru acest împrumut nu va avea un impact asupra obligațiilor financiare ale Republicii Cehe, Ungariei și Slovaciei”, se arată în concluziile adoptate.
We have a deal.
Decision to provide 90 billion euros of support to Ukraine for 2026-27 approved.
We committed, we delivered.
— António Costa (@eucopresident) December 19, 2025
Follow live: Press conference with President @vonderleyen and Prime Minister @mette Frederiksen following the European Council #EUCO ↓ https://t.co/yzMTHx7jxA
— António Costa (@eucopresident) December 19, 2025
El a precizat că liderii celor 27 de state au aprobat o decizie privind acordarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro Ucrainei pentru următorii doi ani, susținut de bugetul UE, împrumut pe care Kievul îl va rambursa doar în momentul în care Rusia va plăti despăgubiri de război.
„Uniunea își rezervă dreptul de a utiliza activele imobilizate pentru rambursarea acestui împrumut”, a indicat Costa.
Într-o reacție la decizia liderilor europeni, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a arătat „recunoscător tuturor liderilor Uniunii Europene” pentru decizia Consiliului European privind acordarea unui sprijin financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei în perioada 2026-2027.
El a apreciat că este un sprijin semnificativ, care întărește cu adevărat reziliența, subliniind că este important ca activele rusești să rămână blocate și ca Ucraina să fi primit o garanție de securitate financiară pentru următorii ani.
„Vă mulțumesc pentru acest rezultat și pentru unitate. Împreună, apărăm viitorul continentului nostru”, a mai punctat Zelenski.
I am grateful to all leaders of the European Union for the European Council’s decision on €90 billion in financial support for Ukraine in 2026–2027. This is significant support that truly strengthens our resilience. It is important that Russian assets remain immobilized and that…
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 19, 2025
Liderii europeni au intrat în summitul de joi cu intenția, împărtășită de mulți dintre ei, de a garanta acest împrumut extrem de necesar prin folosirea unei părți din cele aproximativ 210 miliarde de euro reprezentând active rusești înghețate pe teritoriul UE. Planul a eșuat însă din cauza cererii Belgiei, care găzduiește 88% din aceste fonduri în Uniune, de a beneficia de garanții bugetare nelimitate din partea celorlalte state membre în cazul în care Moscova ar obține câștig de cauză într-un eventual proces de despăgubiri.
Premierul belgian Bart De Wever a declarat că împrumutul bazat pe despăgubiri nu a fost o idee bună. „Când am explicat din nou textul, au apărut atât de multe întrebări încât am spus: v-am spus eu, v-am spus eu. Sunt foarte multe capete libere. Și dacă începi să tragi de aceste fire slabe, întregul mecanism se prăbușește”, a afirmat el.
Euroclear, cu sediul la Bruxelles, este dată în judecată de banca centrală a Rusiei pentru 230 de miliarde de dolari, iar directorii săi de top au fost, de asemenea, ținta unei campanii de intimidare orchestrate de serviciile secrete ruse, a relatat în această săptămână publicația The Guardian.
Cancelarul german Friedrich Merz, un susținător ferm al împrumutului bazat pe despăgubiri, a declarat că acordul reprezintă „un mesaj decisiv, deoarece Putin va face concesii doar atunci când va realiza că războiul său nu va da roade”.
„Da, Europa a înțeles ce este în joc”, a declarat cancelarul german imediat după încheierea acordului.
Merz a fost un susținător fervent al planului de utilizare a activelor rusești înghețate. „Dacă Rusia nu plătește despăgubiri, vom folosi – în deplină conformitate cu dreptul internațional – activele rusești imobilizate pentru a rambursa împrumutul”, a mai afirmat el.
Merz și alți susținători ai acestui plan au argumentat că finanțarea Ucrainei prin bugetul UE era imposibilă deoarece ar fi necesitat unanimitatea statelor membre.
Calea a fost însă deschisă după ce cele trei guverne naționaliste din Europa Centrală au indicat că vor aproba folosirea bugetului UE pentru finanțarea Ucrainei, cu condiția să nu fie obligate să contribuie la garanțiile pentru împrumut. Liderii Ungariei, Slovaciei și Cehiei au fost surprinși într-o întâlnire trilaterală într-o fotografie publicată de premierul ungar Viktor Orbán, care a scris pe platforma X: „înapoi la treabă!”.
Potrivit textului final al acordului, garanțiile UE pentru împrumut „nu vor avea niciun impact asupra obligațiilor financiare” ale acestor trei țări.
Premierul danez Mette Frederiksen a declarat că este „ceva remarcabil” faptul că 27 de state au reușit să ajungă la un acord pentru a acorda un împrumut de 90 de miliarde de euro unei alte țări. „Există mulți oameni din afara Uniunii Europene și, din păcate, și din interiorul Uniunii Europene, care încearcă să ne divizeze. Devine din ce în ce mai dificil și cred că acest lucru va continua”, a spus ea.
Decizia privind finanțarea Ucrainei a fost descrisă de premierul Poloniei, Donald Tusk, drept o alegere între „bani astăzi sau sânge mâine”.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a spus anterior liderilor europeni că decizia de a folosi activele rusești înghețate pentru apărarea țării sale este „una dintre cele mai clare și mai justificate moral decizii care ar putea fi luate vreodată”.
În același timp, Kievul este probabil ușurat de faptul că liderii UE au convenit asupra finanțării. Zelenski avertizase că Ucraina riscă să rămână fără fonduri pentru producerea de drone, o componentă vitală a apărării sale în fața invaziei ruse.





