Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut miercuri o întâlnire cu Asaf Hajiyev, secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, căruia i-a evidențiat că ”nicio discuție despre regiunea Mării Negre nu mai poate ocoli războiul” din Ucraina.
”Cooperarea economică la Marea Neagră a fost grav afectată de invadarea Ucrainei de către Rusia, iar continuarea colaborării dintre statele riverane trebuie să se deruleze pe aceste noi coordonate geopolitice”, a menționat oficialul român într-un mesaj publicat pe Facebook.
Acesta a amintit de ”situația geopolitică aparte” în care se află România, ”fiind membră UE și NATO care are graniță, atât terestră, cât și maritimă cu Ucraina”.
”Tocmai de aceea, țara noastră continuă să ofere Ucrainei un ajutor consistent. De la începutul războiului și până acum, peste 22 milioane tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul românesc în drumul spre țările importatoare”, a mai spus Ciucă.
El a transmis și aprecierea țării noastre pentru faptul că ”asigurarea unei perspective europene pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia va consolida cooperarea economică din jurul Mării Negre”.
”Dincolo de aceste aspecte de ordin juridic, este nevoie de îmbunătățirea infrastructurii de transport din statele riverane pentru a putea crește rapiditatea schimburilor și competitivitatea companiilor din regiune”, consideră președintele Senatului.
Alte subiecte ale discuției cu secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre au vizat reușitele acestei adunări parlamentare din ultimii săi 30 de ani de existență și coordonatele activității ei viitoare.
Cu această ocazie, secretarul general al Adunării i-a înmânat lui Nicolae Ciucă medalia de onoare dedicată acestei aniversări, pe care a acceptat-o în numele Senatului României.




