ONU denunță sancțiunile SUA împotriva judecătorilor CPI: Astfel de atacuri sunt extrem de nocive pentru buna guvernare și pentru buna administrare a justiției

Organizația Națiunilor Unite a reacționat cu indignare vineri după ce Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI), acuzați de implicare în investigații și mandate de arestare „ilegale și nefondate” împotriva cetățenilor americani și israelieni.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a condamnat sancțiunile impuse de SUA și a declarat că este „profund tulburat de decizia guvernului Statelor Unite de a sancționa judecători ai CPI — în special patru judecătoare din Benin, Peru, Slovenia și Uganda — pentru rolul lor în hotărâri legate de situațiile din Afganistan și Palestina”.

„Atacurile împotriva judecătorilor pentru îndeplinirea funcțiilor lor judiciare — fie la nivel național, fie internațional — contravin direct respectului pentru statul de drept și egalitatea în fața legii, valori pentru care SUA s-au pronunțat mult timp. Astfel de atacuri sunt extrem de nocive pentru buna guvernare și pentru buna administrare a justiției”, a afirmat Türk, făcând, totodată, un apel la „o reconsiderare și retragere promptă a acestor măsuri”.

Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat sancțiunile joi, 5 iunie, menționând că judecătoarele Solomy Balungi Bossa (Uganda), Luz del Carmen Ibáñez Carranza (Peru), Reine Adelaide Sophie Alapini Gansou (Benin) și Beti Hohler (Slovenia) au fost sancționate în temeiul Ordinului Executiv 14203, semnat de președintele Donald Trump. Rubio a acuzat CPI de „politizare” și „abuz de putere”, susținând că „Statele Unite vor lua toate măsurile necesare pentru a-și proteja suveranitatea, pe cea a Israelului și a altor aliați”.

Decizia vine în contextul în care CPI a emis în noiembrie 2024 mandate de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al fostului ministru al apărării Yoav Gallant, pentru crime de război și crime împotriva umanității în Fâșia Gaza.

Curtea Penală Internațională a reacționat, avertizând că sancțiunile „subminează independența judiciară și eforturile globale de tragere la răspundere pentru crime internaționale”. Instanța a transmis că „aceste măsuri reprezintă o încercare clară de a submina independența unei instituții judiciare internaționale” și că „vizarea celor care lucrează pentru responsabilizare încurajează pe cei care cred că pot acționa cu impunitate”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare