Paisprezece țări europene au semnat primul tratat internațional de luptă împotriva traficului de organe umane

Thorbjørn JaglandPaisprezece țări europene au semnat miercuri în Spania primul tratat internațional pentru prevenirea și combaterea traficului de organe umane, care generează anual profituri ilicite de peste un miliard de euro, a anunțat Consiliul Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.

Cele 14 state semnatare sunt Albania, Austria, Belgia, Spania, Grecia, Italia, Luxemburg, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, Portugalia, Cehia, Marea Britanie și Turcia.

‘Este una dintre formele de afaceri care exploatează cel mai mult’ ființele umane, a declarat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, în prima zi a unei conferințe internaționale la Santiago de Compostela, în nordul Spaniei.

‘Așa-zișii donatori de organe sunt persoane sărace, orfani, persoane fără educație, vulnerabile. Însă aceste persoane și cele care le primesc organele sunt expuse unor operații fără nicio garanție medicală pe o piață periculoasă pentru sănătate’, a adăugat el, potrivit unui comunicat al CoE.

Textul instituie fapta penală de prelevare de organe umane de la donatori în viață sau decedați, fără liberul consimțământ, clar și specific al donatorului. Este considerată de asemenea ilegală prelevarea unui organ de la o persoană decedată în cazul în care o astfel de prelevare nu este încadrată în legislația națională, atunci când se face în ‘vederea unui profit’.

Această convenție va intra în vigoare doar dacă este ratificată de cel puțin cinci state.

‘Fac apel la toate țările din Europa și nu numai să semneze și să ratifice această convenție cât mai curând’, a afirmat Thorbjorn Jagland.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că anual au loc 10.000 de transplanturi ilegale. Traficul de organe umane este una dintre cele zece activități de crimă organizată cu cele mai mari profituri, circa 1,3 miliarde de euro pe an, a mai spus Jagland.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare