Deputații europeni resping rezultatul recentelor alegeri parlamentare din Georgia din cauza neregulilor semnificative și solicită ca acestea să fie reluate în termen de un an, potrivit unui comunicat.
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluție care condamnă alegerile parlamentare din 26 octombrie din Georgia, o țară candidată la UE, pentru că nu au fost nici libere, nici corecte, reprezentând încă o manifestare a regresului democratic continuu al țării „pentru care partidul de guvernământ Visul Georgian este pe deplin responsabil”.
Deputații europeni denunță numeroasele și gravele încălcări electorale, inclusiv cazurile documentate de intimidare a alegătorilor, de manipulare a voturilor, de interferență cu observatorii electorali și cu mass-media, precum și manipularea semnalată a mașinilor de vot electronice. Rezultatele voturilor anunțate de Comisia Electorală Centrală a țării „nu constituie o reprezentare fiabilă a voinței poporului georgian”, adaugă aceștia. Parlamentul respinge, în aceste condiții, orice recunoaștere a rezultatului alegerilor parlamentare, așa cum ar trebui să facă și comunitatea internațională, iar deputații europeni doresc ca alegerile să fie reluate în termen de un an, sub supraveghere internațională amănunțită și de către o administrație electorală independentă.
UE trebuie să impună sancțiuni și să limiteze contactele oficiale cu guvernul georgian
În timp ce sprijină apelurile pentru o anchetă internațională independentă privind acuzațiile de manipulare electorală, Parlamentul dorește ca UE și statele sale membre să impună sancțiuni personale oficialilor și liderilor politici din Georgia care sunt responsabili pentru regresul democratic, încălcarea legilor și standardelor electorale și utilizarea abuzivă a instituțiilor statului. Printre aceștia se numără prim-ministrul Irakli Kobakhidze, primarul din Tbilisi și secretarul general al partidului de guvernământ Visul Georgian, Kakha Kaladze, președintele Parlamentului georgian, Shalva Papuashvili, și fostul prim-ministru și oligarh Bidzina Ivanishvili. Deputații europeni solicită, de asemenea, UE să restricționeze drastic contactele oficiale la nivelul UE cu guvernul și parlamentul georgian, afirmând în același timp în mod clar că, ca urmare a legislației antidemocratice adoptate recent de Georgia, inclusiv „legea privind transparența și influența străină”, procesul său de integrare în UE a fost deja suspendat efectiv.
Politica guvernului georgian este incompatibilă cu integrarea euro-atlantică
De asemenea, Parlamentul condamnă cu fermitate interferența sistematică a Rusiei în procesele democratice din Georgia, prin dezinformare, cum ar fi conspirația „Partidului Războiului Global”, care susține că opoziția din țară ar trage țara în război cu Rusia, la ordinele Occidentului. Deputații europeni avertizează autoritățile georgiene că orice încercare de a interzice partidele politice legal constituite ar îndepărta și mai mult țara de UE și ar face imposibilă orice mișcare în vederea aderării la UE. De asemenea, aceștia afirmă că politicile puse în aplicare de Visul georgian sunt incompatibile cu integrarea euro-atlantică a Georgiei.





