Premierul Ludovic Orban a declarat în timpul vizitei sale la Centrala Nuclearelectrica din orașul Cernavodă că principalul obicetiv al actualului Guvern este să realizeze investiții în valoare de 8-9 miliarde de euro pentru retehnologizarea reactorului 1, dar şi construirea reactoarelor 3 şi 4.
“Pentru centrala nucleară avem planuri mari, obiectivul nostru este să realizăm investiţii de 8-9 miliarde de euro, investiţia privind retehnologizarea reactorului 1, de asemenea investiţia privind construcţia reactoarelor 3 şi 4. De la instalarea guvernului nostru există o schimbare de abordare, vrem să realizăm aceste investiţii cu parteneri serioşi din zona euroatlantică, parteneri care să aibă expertiza, tehnologia necesară, pentru a putea susţine realizarea acestor investiţii fundamentale pentru dezvoltarea economică a României”, a declarat Orban, în timpul unei vizite la Centrala Nucleară Cernavodă, relatează Agerpres.
Potrivit acestuia, o echipă guvernamentală va căuta cele mai bune soluţii pentru realizarea investiţiilor menţionate.




