Președintele Iohannis și vicepreședinta Comisiei Europene Vera Jourova au discutat despre aderarea României la Schengen, statul de drept și sprijinul pentru Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni, cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, cu care a discutat despre statul de drept şi reformele din justiţie, aderarea României la Schengen, sprijinul pentru Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu.

“Am avut astăzi, la Bucureşti, o discuţie excelentă cu vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, despre statul de drept şi reformele din justiţie, aderarea României la Schengen, sprijinul pentru Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu. I-am mulţumit vicepreşedintei Jourova pentru sprijinul său nepreţuit şi constant pentru România”, afirmă şeful statului într-un mesaj postat pe Facebook de Administraţia Prezidenţială.

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, efectuează, luni, o vizită oficială în România.

Jourova a avut întrevederi și cu premierul Marcel Ciolacu, cu ministrul de interne Cătălin Predoiu și cu ministrul justiției Alina Gorghiu.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare