Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a afirmat duminică că nu este posibilă încheierea unui acord privind programul nuclear iranian în „72 de ore”, în timp ce Washingtonul și Teheranul susțin că sunt pe punctul de a finaliza un acord pentru încetarea războiului, scrie AFP, potrivit Agerpres.
„Negocierile cu privire la programul nuclear sunt chestiuni extrem de tehnice. Nu se poate rezolva o problemă nucleară în 72 de ore, pe colțul unei mese”, a declarat Rubio pentru New York Times la New Delhi.
De asemenea, secretarul de stat american a cerut redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz, blocată de Iran.
„După care vom începe, potrivit modalităților convenite, negocieri foarte serioase privind îmbogățirea (uraniului), privind uraniul înalt îmbogățit și privind angajamentul lor de a nu se dota niciodată cu arme nucleare”, a spus el.
Rubio a menționat, în acest sens, un termen de „60 de zile” și sprijinul a „șapte sau opt țări din regiune pentru această abordare”.
Președintele Donald Trump a anunțat sâmbătă ceea ce a descris drept un acord aproape finalizat între SUA, Iran și mai mulți intermediari din Orientul Mijlociu, menit să pună capăt unui conflict care durează de luni de zile și care a destabilizat rutele maritime globale, a zguduit piețele energetice și a alimentat temerile privind consecințe economice mai ample.
Într-o postare pe Truth Social, Trump a declarat că a organizat o conferință telefonică cu liderii din țările din Orientul Mijlociu, inclusiv Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, scriind: „Un acord a fost negociat în mare parte, sub rezerva finalizării între Statele Unite ale Americii, Republica Islamică Iran și celelalte țări menționate.”
Cu toate acestea, la doar o zi după ce anunțase că o înțelegere este „în fază finală”, Trump a declarat că administrația sa nu se va grăbi să finalizeze negocierile cu Iranul privind un nou acord nuclear și de securitate regională. Liderul de la Casa Albă a criticat acordul nuclear încheiat în perioada administrației Obama și a reiterat că orice nouă înțelegere trebuie să excludă posibilitatea ca Iranul să dobândească capacități nucleare.
Statele Unite și Israelul au declanșat conflictul prin lansarea unor atacuri aeriene pe 28 februarie, punând brusc capăt negocierilor cu Iranul. Teheranul a răspuns prin închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz, o rută crucială pentru transportul de petrol, gaze și îngrășăminte, provocând un val de șoc în economia mondială.
Statele Unite au impus apoi un blocaj naval asupra porturilor iraniene. De la începutul operațiunii, pe 13 aprilie, Comandamentul Central al SUA afirmă că forțele sale au respins peste 100 de nave comerciale și au avariat patru.




