Connect with us

NATO

Șeful Pentagonului vine săptămâna viitoare în România. Va fi prima vizită majoră la București a unui înalt oficial al administrației Biden

Published

on

© US Secretary of Defense/ Flickr

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, va efectua săptămâna viitoare o vizită în România, devenind cel mai înalt oficial al administrației Joe Biden care se va deplasa la București și, totodată, cel mai important membru al administrației americane care vine în țara noastră în ultimii șapte ani. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-o conferință de presă.

“Secretarul și echipa sa se vor pregăti pentru o călătorie în Europa săptămâna viitoare. Opririle vor include Georgia, Ucraina și România”, a spus Kirby, afirmând că aceste vizite au loc înainte de reuniunea miniștrilor apărării din țările NATO.

Reuniunea ministerială a apărării va avea loc, la Bruxelles, în perioada 21-22 octombrie. 

Vizita lui Austin în România va fi cea mai importantă a unui oficial politic american la București din ultimii șapte ani. Ultima vizită la nivel înalt a unui membru al administrației americane a fost efectuată în 2014, de Joe Biden, când ocupa funcția de vicepreședinte al SUA. În același an, România a primit vizita unuia dintre predecesorii lui Austin, Chuck Hagel.

În schimb, președintele Klaus Iohannis a efectuat mai multe vizite în SUA, fiind primit la Casa Albă de fostul vicepreședinte Biden, în 2015, de fostul președinte Donald Trump, în 2017 și 2019. De asemenea, miniștrii români de externe au fost primiți de două ori la Departamentul de Stat, cel mai recent având loc vizita ministrului Bogdan Aurescu la Washington, în octombrie 2020.

Vizita va avea loc în contextul în care România și Statele Unite au marcat, în luna septembrie, un deceniu de la semnarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul al XXI-lea, o dimensiune specială a acestei relații fiind reprezentată de cooperarea militară și în materie de securitate.

De altfel, în ultimii ani, contactele la nivelul miniștrilor apărării dintre Washington și București au cunoscut o dinamică pozitivă, miniștrii români fiind primiți în trei rânduri la Pentagon de omologii lor americani. Cel mai recent, SUA și România au semnat în octombrie 2020, la Washington, “Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării 2020-2030”, document care avansează prioritățile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotația continuă a forțelor SUA în Romania, întărirea eforturilor în domeniul securității cibernetice, rezilienței, respectiv asistența SUA pentru îndeplinirea țintelor de capabilități aliate și modernizarea forțelor armate. Documentul a fost parafat atunci de ministrul român al apărării, Nicolae Ciucă, și predecesorul lui Austin, Mark Esper.

Pe aceeași linie de cooperare militară, România, unul dintre aliații importanți de pe flancul estic al NATO și care alocă 2% din PIB pentru apărare, a primit în ultimul an vizita mai multor înalți oficiali ai Armatei SUA și delegații ale Congresului american.

Prezența militară a Statelor Unite ale Americii în România se desfășoară în trei baze militare – Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii, precum și în cadrul exercițiilor desfășurate la poligoanele Cincu și Smârdan. Un raport publicat recent de grupul american de reflecție Quincy Institute for Responsible Statecraft arată că Statele Unite au realizat investiții de 363 de milioane de dolari în extinderea și modernizarea bazelor militare din România, în perioada cuprinsă între anii fiscali 2000 și 2019. Din informațiile publicate de grupul de reflecție reiese că, pe flancul estic al NATO, România a fost al doilea cel mai mare beneficiar al investițiilor militare americane, după Polonia.

La Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu de la Marea Neagră, forțele americane participă la exerciții în comun cu forțele militare ale României în baza unui acord încheiat încă din anul 2005. 

Amintim că Ministerul Apărării Naționale a dat, la începutul acestui an, startul unei licitații de 2,1 miliarde de lei pentru servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru un contract clasificat secret de serviciu pentru realizare infrastructura Bazei 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”. Ministerul Apărării Naţionale a cerut la 28 mai 2020 încuviinţarea Parlamentului pentru a lansa procedurile de achiziţie necesare extinderii, upgradării şi modernizării infrastructurii Bazei aeriene 57 din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu, o investiție care este estimată la peste 2 miliarde euro, prin care baza va putea găzdui 10.000 de militari aliaţi și va deveni cea mai mare bază militară a NATO din Europa de Est.

Citiți și Armata SUA a început lucrările de modernizare la Baza Aeriană Câmpia Turzii, o investiție de peste 130 de milioane de dolari pentru securitatea regiunii

Tot în România, la Baza Aeriana Câmpia Turzii, Statele Unite vor investi 152 de milioane de dolari în 15 lucrări de modernizare a infrastructurii bazei aeriene de la Câmpia Turzii din România, iar primele lucrări vor demara în perioada mai-august 2021. Este vorba despre cea mai mare investiție militară americană în Europa pentru anul 2021, în condițiile în care baza de la Câmpia Turzii găzduiește, la un interval de câteva luni, drone militare MQ-9 Reaper al Forțelor Aeriene ale SUA.

În ce privește baza de la Deveselu, România găzduiește prezență americană în cadrul facilității Aegis Ashore a scutului antirachetă american în Europa, transferat însă sub comanda Alianței Nord-Atlantice.

De altfel, România, SUA și NATO au aniversat în mai 2021 împlinirea a cinci ani de la atingerea capacității operaționale depline a Facilității de Apărare împotriva Rachetelor Balistice Aegis Ashore, la Baza Militară Deveselu, parte a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO Ballistic Missile Defence – NATO BMD).

România și Statele Unite au marcat, la 13 septembrie, zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI și de la semnarea acordului privind sistemul antirachetă. Anul viitor, pe 11 iulie 2022, România și SUA vor aniversa 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

”Neptune Strike 2022”: Pentagonul anunță un exercițiu naval al NATO în Marea Mediterană, cu participarea portavionului american USS Harry Truman

Published

on

© Official U.S. Navy Page/ Flickr

Pentagonul a anunțat vineri lansarea unui exercițiu  naval pe scară mare al NATO în Marea Mediterană, luni, cu participarea portavionului american USS Harry Truman, în plină tensiune cu Rusia care a anunţat şi ea manevre navale în acelaşi moment, informează AFP, citat de Agerpres.

”Neptune Strike 22 va dura până la 4 februarie şi are scopul de a demonstra capacitatea NATO de a integra forţa de lovitură maritimă sofisticată a unui grup aeropurtat în sprijinul eforturilor de descurajare şi apărare ale Alianţei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Oficialul american a dat asigurări că acest exerciţiu este în pregătire din 2020 şi că nu are nimic de-a face cu tensiunile actuale din jurul Ucrainei, deşi Neptune Strike 2022 nu figura pe lista exerciţiilor prevăzute în 2022 publicată la 14 decembrie de NATO pe site-ul său.

”Exerciţiul în sine nu este conceput pentru a contracara genul de scenarii care ar putea apărea în jurul Ucrainei. Este într-adevăr un exerciţiu naval al NATO (…) destinat să testeze o gamă largă de capacităţi navale pe care dorim să ne asigurăm că le vom consolida în continuare”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Joi, Rusia a anunțat exerciții navale de amploare din toate direcţiile. Peste 140 de nave de război şi aproximativ 10.000 de militari vor lua parte în lunile ianuarie şi februarie la aceste exerciţii desfăşurate în apele Mării Mediterane, ale Mării Nordului, în Marea Ohotsk, în partea de nord-est a Oceanului Atlantic şi în Oceanul Pacific.

John Kirby a recunoscut că situaţia tensionată cu Rusia a suscitat dezbateri cu aliaţii cu privire la desfăşurarea acestui exerciţiu naval. ”După discuţii cu aliaţii noştri din NATO, s-a decis să mergem mai departe”, a menționat acesta.

USS Harry Truman şi grupul său aeronaval au sosit în Marea Mediterană la 14 decembrie.

Portavionul urma să se alăture zonei de operaţiuni a Comandamentului Central (CENTCOM), dar secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a decis la sfârşitul lui decembrie să îl ţină în Marea Mediterană pentru a-i ”linişti” pe europeni în faţa fricţiunilor cu Rusia.

Tot din aceste considerente, Spania a luat decizia de a trimite nave de război care să se alăture forțelor navale NATO din Mediterana și Marea Neagră, în vreme ce Franța va desfășura nave și avioane în proximitatea României.

Continue Reading

NATO

NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria și denunță ideea sferelor de influență

Published

on

© NATO/ Twitter

NATO a respins vineri cererea Rusiei privind o retragere a trupelor străine ale Alianţei Nord-Atlantice prezente în Bulgaria şi România şi a denunţat ideea sferelor de influenţă în Europa, a transmis purtătoarea sa de cuvânt, Oana Lungescu, potrivit AFP.

“NATO rămâne vigilentă şi va continua să evalueze necesitatea de a întări flancul estic al Alianţei noastre”, a avertizat ea, potrivit Agerpres.

“Cererile Rusiei ar crea membri ai NATO de prima clasă şi clasa a doua, lucru pe care nu îl putem accepta”, a explicat purtătoarea de cuvânt.

NATO “nu va renunţa la capacitatea sa de a ne proteja şi de a ne apăra reciproc, inclusiv prin prezenţa de trupe pe flancul estic al Alianţei”, a adăugat Oana Lungescu.

“Vom răspunde mereu la orice înrăutăţire a mediului nostru de securitate, în special prin întărirea apărării noastre colective”, a încheiat ea.

Ca o ilustrare a complexităţii situaţiei de securitate din Europa, diplomaţia rusă a ales chiar ziua de vineri a întrevederii dintre ministrul de externe Serghei Lavrov şi  secretarul de statamerican Antony Blinken pentru a insista asupra retragerii trupelor străine ale NATO din ţările care au aderat la această alianţă după 1997, menţionând explicit România şi Bulgaria, dar lista cuprinde în total 14 ţări din fostul bloc comunist, o cerință respinsă însă cu fermitate de România și Bulgaria.

România a reacționat prompt, prin Ministerul Afacerilor Externe care a respins ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe flancul estic al NATO, iar președintele Klaus Iohannis a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pe tema situației de securitate de la Marea Neagră și de pe flancul estic.

“O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri”, a transmis MAE român, care precizat suplimentar că “autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate”.

Și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a exclus vineri orice posibilitate de negociere a prezenţei militare a NATO pe teritoriul ţărilor membre din Europa de Est.

Anterior acestei poziții din partea MAE rus, președintele american Joe Biden a anunțat că Statele Unite vor crește prezența lor militară în Polonia, România și celelalte țări de pe flancul estic al NATO dacă Rusia va invada Ucraina, gest salutat de președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și ministrul de externe Bogdan Aurescu. “Avem o obligație sacră în Articolul 5 de a apăra aceste țări”, a spus Biden.

Un alt anunț de acest tip a venit și din partea Franței, care prin intermediul președintelui Emmanuel Macron și-a afirmat disponibilitatea de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România. La rândul său, acest anunț a fost salutat de președintele Klaus Iohannispremierul Nicolae Ciucă și ministrul de externe Bogdan Aurescu. O astfel de decizie ar însemna că Franța ar putea fi națiunea-lider a unui batalion NATO în România, un tip de grup de luptă pe care Alianța le-a instalat doar în Polonia și țările baltice. Însă, pentru o astfel de desfășurare militară sub umbrelă aliată este necesară o decizie oficială la nivelul Alianței Nord-Atlantice. Terenul pentru o astfel de decizie ar putea fi netezit la reuniunea miniștrilor apărării aliați din luna februarie și adoptată oficial la summitul NATO de la Madrid din luna iunie.

De asemenea, pe fondul concentrării de trupe rusești în regiune, Spania trimite nave de război și ia în calcul trimiterea de avioane de luptă, iar Franța va desfășura nave și avioane în apropiere de România.

Continue Reading

NATO

Secretarul general adjunct al NATO exclude orice negociere a prezenței militare aliate în România: Nu este problema Federaţiei Ruse

Published

on

© NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a exclus vineri orice posibilitate de negociere a prezenţei militare a NATO pe teritoriul ţărilor membre din Europa de Est, după ce Rusia a cerut ca toate trupele străine și echipamentele militare grele să fie retrase din ţările care au aderat la Alianţa Nord-Atlantică după 1997, menţionând explicit România şi Bulgaria.

”Răspunsul nostru a fost şi rămâne la fel de clar şi de transparent: nu există în niciun fel o modalitate de a negocia, de a compromite postura militară a NATO pe teritoriul ţărilor NATO. Este treaba NATO unde şi în ce configuraţie, în funcţie de nevoile de securitate, ne aşezăm prezenţa militară în ţările NATO”, a scris el pe pagina sa de Facebook, cu referire la o intervenție pe care a avut-o la postul de televiziune Digi24.

Ca o ilustrare a complexităţii situaţiei de securitate din Europa, diplomaţia rusă a ales chiar ziua de vineri a întrevederii dintre ministrul de externe Serghei Lavrov şi  secretarul de statamerican Antony Blinken pentru a insista asupra retragerii trupelor străine ale NATO din ţările care au aderat la această alianţă după 1997, menţionând explicit România şi Bulgaria, dar lista cuprinde în total 14 ţări din fostul bloc comunist, o cerință respinsă însă cu fermitate de România și Bulgaria.

România a reacționat prompt, prin Ministerul Afacerilor Externe care a respins ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe flancul estic al NATO, iar președintele Klaus Iohannis a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pe tema situației de securitate de la Marea Neagră și de pe flancul estic. “O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri”, a transmis MAE român, care precizat suplimentar că “autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate”.

”Nu este problema Federaţiei Ruse, aşa cum noi nu spunem Federaţiei Ruse unde să îşi pună sau să nu îşi pună propriile forţe pe teritoriul său. Ceea ce spunem Federaţiei Ruse este că e totalmente anacronic şi este o întoarcere în timp istoric către zone complicate ale istoriei europene, ideea că poţi să ameninţi cu incursiune militară un stat vecin, suveran, independent şi democratic din Europa”, a adăugat Mircea Geoană.

”Aceasta este linia cu adevărat roşie, nu cea pe care o spune şeful diplomaţiei de la Moscova”, a insistat secretarul general adjunct al NATO.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, au avut vineri o întâlnire de o oră şi jumătate, la Geneva, considerată o reuniune de “cod roșu diplomatic” pe fondul tensiunilor în creștere și al riscurilor unei invazii militare a Rusiei în Ucraina, la capătul căreia cei doi șefi ai diplomațiilor au afirmat, în conferinţe de presă separate, că Statele Unite au promis un răspuns scris săptămâna viitoare asupra cererilor Moscovei cu privire la arhitectura de securitate europeană, după care va avea loc o nouă întâlnire la acelaşi nivel. Cu toate acestea, răspunsul SUA va avea în vedere o “regulă inviolabilă”, după cum a fost descrisă de Blinken: “nimic despre Ucraina fără Ucraina, nimic despre NATO fără NATO, nimic despre Europa fără Europa”.

Continue Reading

Facebook

U.E.1 hour ago

Germania cere din nou Comisiei Europene să nu includă energia nucleară pe lista investițiilor verzi, propunere sprijinită de Franța și România

RUSIA2 hours ago

Antony Blinken l-a asigurat pe Dmitro Kuleba că nu vor exista ”decizii despre Ucraina fără Ucraina” în discuțiile cu Rusia. Primul transport militar din ajutorul de securitate oferit de SUA a ajuns deja la Kiev

ROMÂNIA3 hours ago

Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu, ”o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată”

NATO5 hours ago

”Neptune Strike 2022”: Pentagonul anunță un exercițiu naval al NATO în Marea Mediterană, cu participarea portavionului american USS Harry Truman

ROMÂNIA6 hours ago

Spiritul unității europene la 59 de ani de la Tratatul de la Élysée: Ambasadorii Franței și Germaniei la București vor face schimb de roluri pentru o zi

Cristian Bușoi7 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie din PE, la reuniunea miniștrilor energiei din UE: Avem nevoie de mai multă solidaritate în fața creșterii prețurilor la electricitate și căldură

U.E.8 hours ago

Ministrul german de externe, la finalul unei săptămâni a diplomației: Mă voi lupta ”pentru fiecare milimetru” în discuțiile cu Rusia privind Ucraina

U.E.9 hours ago

Țările baltice răspund ”nevoilor Ucrainei” în caz de ”agresiune rusă” și trimit acesteia rachete antitanc și antiaeriene: Este important să o susținem ”în toate modurile posibile”

RUSIA10 hours ago

Polonia face apel la o poziție europeană fermă și unită de susținere a Ucrainei în fața Rusiei și respinge ”conceptul sferelor de influenţă”

NATO23 hours ago

NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria și denunță ideea sferelor de influență

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda2 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE3 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE3 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending