SOTEU 2023 | Președinta Comisiei Europene: Am pus bazele Uniunii Sănătății cu 27 de state membre și cred că o putem încheia cu peste 30 de țări membre

Corespondență din Strasbourg

În ultimul său discurs privind Starea Uniunii Europene, intitulat “Răspundem la chemarea istoriei” și susținut cu aproximativ 300 de zile înainte de alegerile europene, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că “bazele unei Uniuni a Sănătății” pe care instituțiile UE le-au pus în mandatul 2019-2024 reprezintă o parte a măsurilor și politicilor europene de a răspunde la “chemarea istoriei”, subliniind că începutul acestei construcții în formula UE-27 poate fi completată și într-o Uniune cu peste 30 de state membre.

“În următoarele 300 de zile, trebuie să ducem la capăt sarcina pe care (cetățenii) ne-au încredințat-o. (…) Dar uitați-vă unde se află Europa în prezent”, s-a adresat ea eurodeputaților, continuând: “Am pus bazele unei uniuni a sănătății, contribuind la vaccinarea unui întreg continent și a unor mari părți din restul lumii“.

Ea a indicat că statele membre au utilizat investițiile disponibile prin PNRR “pentru a-și digitaliza sistemul de sănătate, sistemul de justiție sau rețeaua de transport”.

Evocând faptul că UE a devenit un actor pionier în era digitală, șefa Comisiei Europene a precizat că acest lucru ar trebui să fie valabil și pentru inteligența artificială, deoarece aceasta “va îmbunătăți îngrijirile de sănătate“.

Ursula von der Leyen a indicat că proiecte precum Uniunea Sănătății, Uniunea Apărării sau proiectul global Team Europe pot fi finalizate într-o Uniune cu “30+” state membre, după ce au început a fi construite într-o Uniune a celor 27.

Cred că următoarea extindere trebuie să fie și un catalizator al progresului. Am început să construim o uniune a sănătății cu 27 de membri. Și cred că o putem încheia cu peste 30” a conchis ea, după ce la discursul privind Starea UE din 2021 exclama că Uniunea Europeană a Sănătății este “o promisiune îndeplinită”, la un an distanță de când, în 2020, afirma că “trebuie să construim o Uniune Europeană a Sănătății mai puternică”.

Tema Uniunii Sănătății la nivel european a căpătat avânt în contextul pandemiei de COVID-19, cu ambiții declarate ale instituțiilor UE de a transforma domeniul sănătății dintr-unul al competențelor naționale ale statelor membre într-unul al competențelor partajate între UE și statele membre.

În contextul pandemiei de Covid-19 şi al conştienzării necesităţii unei coordonări consolidate la nivelul UE în domeniul sănătăţii, Comisia Europeană a prezentat, la 11 noiembrie 2020, Comunicarea privind amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății care cuprinde o serie de propuneri vizând consolidarea cadrului de securitate sanitară a UE, pregătirea pentru situații de criză și consolidarea rolului principalelor agenții ale UE în domeniul sănătății. Aceste propuneri au fost considerate prime elemente constitutive ale Uniunii Sănătății.

Anul acesta, Parlamentul European a formulat o serie de recomandări pentru consolidarea Uniunii Europene a sănătății, între acestea regăsindu-se întărirea autonomiei strategice a UE în domeniul medicamentelor și transparența activităților comune de achiziții publice.

Între timp, realitatea pacientului din România este aceea de 918 zile de așteptare pentru a beneficia de un medicament inovativ, potrivit unui studiu WAIT. De altfel, doar 30% din noile medicamente inovatoare din Europa sunt disponibile în România. Un medicament ajunge la pacientul român în 918 zile, comparativ cu 128 în Germania.

Toate aceste inegalități în rândul pacienților Uniunii Europene se doresc a fi remediate prin noile strategii și programe la nivel european. În acest sens, Comisia Europeană a lansat Strategia farmaceutică pentru Europa, care este un proiect ambițios menit să consolideze atenția sistemului farmaceutic european asupra pacientului și să o facă rezilientă pe viitor și la crize sanitare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare