SRI, despre presupusă vizită în România a directorului serviciului de informații externe al Franţei: Informațiile sunt ”false și reprezintă o formă de dezinformare”

Serviciul Român de Informații precizează că sunt ”false și reprezintă o formă de dezinformare” informațiile vehiculate cu privire la o presupusă vizită în România a lui Nicolas Lerner, directorul Direcţiei Generale pentru Securitate Externă (DGSE), serviciul de informaţii externe al Franţei.

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (SRI) a primit un răspuns oficial din partea conducerii SRI, ca urmare a unei solicitări formulate de Grupul parlamentar AUR, prin reprezentantul său în Comisie, domnul deputat Fabian-Cristian Radu.

Potrivit unui comunicat ce se regăsește pe siteul Camerei Deputaților, solicitarea a vizat clarificarea unor informaţii apărute în spaţiul public privind o presupusă vizită în România a lui Nicolas Lerner, directorul Direcţiei Generale pentru Securitate Externă (DGSE), serviciul de informaţii externe al Franţei.

În răspunsul transmis, SRI punctează că ”nu a avut loc nicio vizită a oficialului francez în România, în anul 2025”.

”În contextul acestei solicitări, pe parcursul discuţiilor de aprofundare, Comisia a subliniat necesitatea ca activităţile de cooperare internaţională ale SRI să fie desfăşurate strict în conformitate cu litera şi spiritul legii, în vederea îndeplinirii obiectivelor de securitate naţională. Comisia apreciază deschiderea şi cooperarea manifestată de conducerea SRI şi îi asigură pe membrii Parlamentului, precum şi pe cetăţenii României, că activitatea de control parlamentar va continua într-un ritm susţinut şi cu deplină responsabilitate, în sprijinul transparenţei şi al respectării principiilor democratice”, mai este menționat în comunicat.

Instituțiile abilitate au îndemnat oamenii la vigilență în contextul intensificării campaniei de manipulare și dezinformare ce urmărește să genereze frică și să influențe opinia publică.

Aceste acțiuni utilizează ”un set de tactici, tehnici și proceduri, asociate campaniilor orchestrate de Kremlin”, care se desfășoară în paralel cu ”mesajele oficiale”, potrivit explicațiilor oferite de MAI.

Citiți și: MAI îndeamnă cetățenii la vigilență: Campania de manipulare și interferență străină continuă cu scopul de a influența opinia publică din România

MAE ”condamnă ferm utilizarea ilegală a identității vizuale a oficialilor români”: Acțiunile se înscriu într-un tipar mai larg de campanii de dezinformare și manipulare care vizează generarea de frică

Astfel de tactici de manipulare și dezinformare au avut loc și în jurul datei desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România.

Pavel Durov, fondatorul rus al aplicației Telegram, a acuzat Franța, partener strategic al țării noastre, că ar fi încercat să influențeze scrutinul prezidențial.

Direcția Generală de Securitate Externă (DGSE) a Franței și Ministerul francez al Afacerilor Externe au respins cu fermitate informațiile ”complet nefondate”, atrăgând atenția că sunt ”o manevră de diversiune”.  

Președintele Emmanuel Macron a avertizat în repetate rânduri asupra „manipulărilor Moscovei” în România, iar un raport guvernamental francez a documentat ”manipularea pe scară largă” a procesului electoral.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare