Statele Unite își intensifică eforturile diplomatice pentru a convinge Europa de amploarea rolului Chinei în sprijinirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, informează Politico Europe.
Kurt Campbell – adjunctul secretarului de stat care până de curând a fost ”țarul Indo-Pacificului” al președintelui american Joe Biden – a transmis săptămâna aceasta acest un avertisment în persoană diplomaților europeni din NATO, cu ”cât mai multe detalii și precizări posibile”. Vizita sa a avut loc înainte de marele summit al liderilor NATO de la Washington din iulie, la care se așteaptă ca alianța să trimită un mesaj serios Beijingului.
”Este corect să spunem că obiectivul general al Chinei a fost nu doar să sprijine Rusia – în opinia noastră, până la capăt -, ci și să minimalizeze acest lucru în mod public și să încerce să mențină legături diplomatice și comerciale normale cu Europa”, a declarat Campbell unui grup restrâns de instituții media, inclusiv POLITICO, în timpul unei vizite la Bruxelles, miercuri.
”Și cred că ceea ce ne-a încurajat ieri, în cadrul discuțiilor din cadrul Consiliul Nord-Atlantic (n.r. principalul organism politic de luare a deciziilor în cadrul NATO) a fost faptul că multe țări europene au vorbit clar, considerând că ar fi imposibil să se mențină o relație normală cu China dacă, în același timp, chinezii ar favoriza pe ascuns cel mai destabilizator război din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, a spus Campbell.
Campbell a descris ajutorul acordat de Beijing Rusiei în ultimele 18-24 de luni ca fiind „profund îngrijorător”.
”Vreau să subliniez că ceea ce am văzut din partea Chinei pentru Rusia nu este o situație singulară sau câteva firme răzvrătite implicate în sprijinirea Rusiei. Acesta este un efort susținut și cuprinzător, susținut de conducerea Chinei, care este conceput pentru a oferi Rusiei tot sprijinul din spatele scenei, care îi va permite să reconstituie elemente ale forței lor militare, rachetele lor cu rază lungă de acțiune, UAV-urile [vehicule aeriene fără pilot, sau drone], unele dintre capacitățile lor de urmărire a mișcărilor pe câmpul de luptă, artileria cu rază lungă de acțiune și altele asemenea”, a declarat Campbell.
Pe lângă războiul provocat de Rusia în Ucraina, un alt obiectiv comun al SUA și UE a fost acțiunea Chinei anticoncurențială privind vehiculele electrice.
La începutul acestei luni, administrația Biden a crescut de patru ori tarifele pentru vehiculele electrice chinezești, ajungând la 100 %. Se așteaptă ca și Comisia Europeană să înceapă să impună tarife în curând.
Firmele europene – de la giganții auto germani la producătorii francezi de coniac – au făcut apel la țările lor să nu pornească pe calea unui război comercial cu China, de teamă să nu piardă accesul pe piață în cazul în care autoritățile chineze ar lua măsuri punitive ca represalii.
Campbell a citat incertitudinile economice ale Chinei ca fiind un motiv pentru care Beijingul ar putea să nu riposteze împotriva Europei – în cazul în care se impun tarife vamale – la fel de riguros ca în trecut.
”În contextul actual, cred că China este conștientă de unele dintre vulnerabilitățile propriei sale economii și, prin urmare, s-a ferit să întreprindă unele dintre eforturile de represalii la scară largă pe care le-am văzut în perioadele anterioare împotriva Australiei, Coreei de Sud, Filipinelor și altora. Nu cred că acest lucru ar trebui să ne dea prea mult confort. Dar cred că există o recunoaștere chiar acum că circumstanțele economice și comerciale sunt mai complexe, din perspectiva Beijingului”, a conchis oficialul american.





