SUA: Un fost lider republican avertizează că lumea în timpul celui de-al doilea mandat Trump este „cea mai periculoasă de după cel de-al Doilea Război Mondial”

Lumea, în timpul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump, a intrat într-o perioadă de pericol cu „anumite similitudini cu anii ’30”, a declarat senatorul american Mitch McConnell, un veteran al Partidului Republican și fost lider al Senatului, relatează The Guardian.

McConnell a făcut aceste comentarii, referindu-se în principal la tarife și la afacerile externe, într-un interviu amplu acordat publicației Lexington Herald-Leader, publicat miercuri, în timp ce se pregătește să intre în ultimul său an de mandat.

Numind această perioadă „cea mai periculoasă de după cel de-al Doilea Război Mondial”, McConnell a criticat deschis obsesia administrației Trump pentru tarife comerciale, pe care le-a comparat cu politicile izolaționiste ale SUA din anii 1930, despre care istoricii susțin că au grăbit declanșarea unei depresiuni globale ce a pregătit terenul pentru conflict.

„Cred că aceasta este cea mai periculoasă perioadă de după cel de-al Doilea Război Mondial. Există anumite similitudini acum cu anii ’30”, a declarat el.

„Herbert Hoover a semnat legea tarifară Smoot-Hawley în 1930, considerată pe scară largă de istorici și economiști drept actul care a extins depresiunea la nivel global. Cei care erau extrem de dornici să stea deoparte față de ceea ce se întâmpla în Europa se numeau ‘America First’. Sună cunoscut?” Și ce avem astăzi? Coreea de Nord, China, Rusia, Iran și proxy-urile Iranului. Sunt tipuri foarte diferite de țări, dar au un lucru în comun: ne urăsc”, a spus McConnell.

Interviul a fost realizat înaintea reuniunii de săptămâna aceasta de la Beijing a liderilor mondiali ostili în mare parte Statelor Unite, o întâlnire a autoritarilor, printre care Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong-un, pe care unii analiști o văd ca pe o redesenare fără precedent a balanței globale de putere.

Deși a denunțat lipsa de pregătire a SUA pentru a înfrunta regimurile autoritare din străinătate, McConnell, în vârstă de 83 de ani, senator din 1985 și lider al republicanilor din Senat timp de un record de 18 ani, până când a renunțat la funcție la începutul acestui an și și-a anunțat viitoarea retragere, nu a discutat despre înclinațiile autoritariste ale propriei administrații Trump, 

De asemenea, el a trecut cu vederea propria responsabilitate pentru puterea acordată lui Trump. În calitate de lider al majorității, McConnell a condus procedurile astfel încât să-i refuze lui Barack Obama numirea unui un judecător la Curtea Supremă și a grăbit numirea unui alt judecător în ultimele săptămâni ale primului mandat al lui Trump, în 2020. Acest lucru l-a transformat pe McConnell în arhitectul actualei majorități ultraconservatoare de 6-3 din cadrul Curții Supreme, pe care criticii o consideră excesiv de loială lui Trump, în special după decizia de anul trecut care i-a oferit imunitate.

McConnell consideră, însă, că SUA ar fi trebuit deja să se pregătească pentru provocările generate de ascensiunea autocraților din alte țări, dar nu a făcut-o. El a menționat, indirect, eșecul lui Trump de a gestiona eficient invazia Rusiei în Ucraina, cel mai mare conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, ajuns acum bine în al patrulea an, chiar la granița NATO.

„Când vorbești despre pregătire, nu suntem pregătiți așa cum ar trebui să fim”, a spus el.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare