Connect with us

INTERNAȚIONAL

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Published

on

© Kremlin

Președintele american Joe Biden și omologul său rus Vladimir Putin au convenit în cadrul primului lor summit desfăşurat miercuri la Geneva ca ambasadorii celor două ţări să revină la post, după ce au fost retraşi mai devreme în acest an și să lanseze un proces de consultări privind securitatea cibernetică, având în vedere criticile din partea SUA față de activitățile malițioase ale Rusiei, relatează presa internațională.

Biden și Putin au participat miercuri la primul lor summit bilateral, iar discuțiile dintre președinții american și rus s-au încheiat după aproximativ trei ore, deși Casa Albă prevăzuse că summitul va dura patru-cinci ore.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a părăsit vila La Grange, un conac din secolul al XVIII-lea, după negocierile cu liderul rus Vladimir Putin și susține o conferință de presă. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a susținut o conferință de presă.

 

“I-am spus lui Putin că agenda noastră nu este împotriva Rusiei sau a altcuiva. Este pentru poporul american”, a declarat Biden reporterilor, subliniind că Washington și Moscova vor lansa dialoguri politico-diplomatice pentru stabilitate strategică și discuții la nivel de experți privind securitatea cibernetică.

Președintele SUA a spus că i-a transmis ferm omologului rus că atacurile cibernetice asupra infrastructurilor critice trebuie să nu mai aibă loc.

Președintele american a precizat că a subliniat importanța drepturilor omului în întâlnirile sale cu Putin. De asemenea, el a ridicat problema unei eventuale eliberări a lui Paul Whelan și Trevor Reed, doi foști pușcași marini americani care sunt în prezent încarcerați în Rusia.

“Drepturile omului vor fi întotdeauna pe masă, i-am spus”, a spus Biden.

Potrivit The Guardian, Vladimir Putin a descris discuțiile ca fiind “destul de constructive”, fără “ostilitate” între cele două părți.

La conferința de presă susținută după încheierea summitului, Putin a declarat că el și Biden au convenit să “înceapă consultări” privind securitatea cibernetică, în urma unei serii de atacuri cibernetice recente împotriva marilor corporații, care au avut loc în Rusia.

Preşedintele rus a declarat jurnaliştilor în conferinţa sa de presă separată de după summit că întâlnirea a fost una constructivă, s-a desfăşurat fără ostilitate şi a demonstrat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege, informează Agerpres.

Putin a mai afirmat că Rusia şi SUA au o responsabilitate comună faţă de stabilitatea nucleară şi vor purta discuţii asupra unor posibile modificări ale Noului Tratat Start, recent înnoit.

De altfel, singurul dosar pe care SUA și Rusia au progresat în ultimii ani este prelungirea Tratatului New START pentru încă cinci ani, ultimul mare acord strategic în vigoare între Moscova și Washington, după încetarea Tratatului INF, SUA acuzând Rusia că dezvoltă noi rachete, imposibil de detectat.

Încărcat cu reconfirmarea unității transatlantice și cu deciziile și angajamentele democrațiilor occidentale și liberale de la summit-urile G7, NATO și Uniunea Europeană, inclusiv cu privire la acțiunile agresive ale Rusiei, Joe Biden va încheia primul său turneu politic internațional ca președinte al SUA cu o întâlnire crucială pentru relațiile dintre SUA și Rusia, aflate la cel mai scăzut nivel de la finalul Războiului Rece.

Reuniunea Biden – Putin, prima după zece ani, când cei doi erau vicepreședinte al SUA, respectiv prim-ministru al Rusiei, a avut loc în același oraș în care liderii american și sovietic, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, dădeau în 1985 startul summiturilor care au contribuit la căderea Cortinei de Fier în Europa.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

Published

on

© NATO

Miniștrii apărării din 17 țări aliate, inclusiv România, au convenit să preia conducerea dezvoltării primului fond de inovare al NATO, care a fost lansat în această săptămână cu ocazia reuniunii miniștrilor apărării din statele Alianței Nord-Atlantice, informează un comunicat.

“La summitul de la Bruxelles, liderii NATO s-au angajat să consolideze Alianța noastră, inclusiv prin promovarea și protejarea inovării transatlantice”, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, în cadrul ceremoniei de lansare.

“Astăzi ne respectăm acest angajament. Și, împreună, ne vom menține populația în siguranță într-o lume în schimbare rapidă”, a adăugat el. La aceeași reuniune, miniștrii apărării au convenit asupra primei strategii aliate privind inteligența artificială.

 

Acest fond multinațional va ajuta NATO să își păstreze avantajul tehnologic, permițând investiții – în valoare de 1 miliard de euro – în tehnologii cu dublă utilizare cu potențiale aplicații în domeniul apărării și securității. De asemenea, va facilita o cooperare mai strânsă și de încredere cu inovatorii din domeniul tehnologiilor de vârf, care, altfel, ar putea fi în imposibilitatea de a dezvolta cu succes soluțiile inovatoare cele mai necesare pentru protecția Alianței.

Împreună cu Acceleratorul de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord al NATO – sau DIANA – Fondul de inovare va sprijini dezvoltarea unei comunități transatlantice protejate de inovare.

De la lansarea sa la Summitul NATO de la Bruxelles, o serie de aliați au făcut oferte pentru a găzdui sediile centrale, centrele de testare și centrele de accelerare care vor face parte din rețeaua DIANA atât în Europa, cât și în America de Nord.

Se așteaptă ca ambele inițiative să fie pe deplin în vigoare până la Summitul NATO de la Madrid din 2022.

Cele 17 state sunt: Belgia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Grecia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Regatul Unit.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu le mulțumeşte partenerilor austrieci pentru deschiderea de a promova parcursul european al Republicii Moldova și pentru donația de 100.000 de doze de vaccin

Published

on

© Maia Sandu/Facebook

Președinta Republicii Moldova i-a mulțumit omologului austriac pentru sprijinul ”deplin în dialogul nostru bilateral prin programe și proiecte în domenii precum buna guvernare, învățământul profesional, dezvoltarea rurală, protecția mediului sau adaptarea la schimbările climatice.”

Maia Sandu și-a început vizita de două zile pe care o efectuează în Austria cu o întrevedere cu Alexander Van der Bellen, cei doi convenind să avanseze cooperarea dintre cele două țări în domeniile economic, al protecției mediului și energetic, inclusiv pentru dezvoltarea energiei regenerabile.

Ministerele Economiei și cel al Mediului urmează să elaboreze o agendă comună în acest sens, a anunțat Administrația Prezidențială din Republica Moldova într-un comunicat.

”Austria a fost și este un partener de încredere pentru Republica Moldova. Beneficiem de sprijinul acesteia deplin în dialogul nostru bilateral prin programe și proiecte în domenii precum buna guvernare, învățământul profesional, dezvoltarea rurală, protecția mediului sau adaptarea la schimbările climatice. Partenerii austrieci ne-au asigurat și de susținere în dialogul cu instituțiile UE”, a declarat Maia Sandu.

Aceasta i-a mulțumit președintelui Austriei pentru donația de 100.000 de doze de vaccin, dar și pentru sprijinul pe care Austria l-a acordat Republicii Moldova anul trecut, în lupta cu pandemia.

În egală măsură, Maia Sandu i-a mulțumit și viceprim-ministrului austriac, Werner Kogler, cu care a avut o întâlnire, pentru deschiderea partenerilor austrieci de a promova parcursul european al Republicii Moldova, conform unui comunicat al Președinției Republicii Moldova.

Vizita la Viena a mai continuat cu o întâlnire cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova.

Șefa statului le-a mulțumit parlamentarilor austrieci pentru sprijinul constant în implementarea programelor și proiectelor în domenii prioritare pentru țara noastră, precum dezvoltarea învățământului profesional tehnic, crearea locurilor de muncă pentru tineri sau creșterea competitivității economiei prin sprijinirea transformării digitale.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Consiliul de asociere UE-Republica Moldova se va reuni săptămâna viitoare pentru a șasea oară. Cooperarea economică, justiția și reformele politice, printre principalele teme

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

Consiliului de asociere UE-Republica Moldova se va reuni pentru a șasea oară săptămâna viitoare, pe 28 octombrie. Reuniunea va fi prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, iar delegația Republicii Moldova va fi condusă de premierul Natalia Gavrilița, potrivit comunicatului oficial. 

Comisia Europeană va fi reprezentată de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi.

Subiectele principale pe agenda Consiliului de asociere UE-Republica Moldova vor fi:

  • dialog politic, reformă politică, asociere politică;
  • cooperarea și convergența în politica externă și de securitate;
  • libertate, securitate și justiție;
  • aprofundarea comerțului și a zonei de liber schimb;
  • cooperarea economică și alte cooperări sectoriale, inclusiv în domeniul energiei.

De asemenea, Consiliul de asociere va discuta despre provocările globale, Parteneriatul Estic și reglementarea conflictului transnistrean.

Reamintim că Uniunea Europeană a publicat marți, 19 octombrie, un raport privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, care concluzionează că, deși în a doua jumătate a anului 2020 Moldova a înregistrat un regres în ceea ce privește standardele statului de drept și reformele, alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au oferit un mandat clar și puternic forțelor pro-reformă pentru a implementa o agendă ambițioasă privind combaterea corupției ți sărăciei, un sistem judiciar îmbunătățit, în conformitate cu angajamentele asumate de Moldova în cadrul Acordului de asociere.

Citiți și: Natalia Gavrilița, întâlnire cu Josep Borrell: După valurile devastatoare de corupție, R. Moldova are ocazia de a se reconstrui. UE este partenerul nostru esențial în calea spre redresare

UE a rămas principalul partener comercial al Republicii Moldova, reprezentând 53% din totalul schimburilor comerciale ale țării vecine. Un nou Cod vamal a fost adoptat la 24 august 2021, deschizând calea pentru viitoarea cooperare vamală și facilitarea comerțului. La 16 iulie 2021, Comisia a inclus Moldova pe lista țărilor terțe autorizate să exporte produse lactate în UE, sub rezerva unui tratament specific de atenuare a riscurilor

Continue Reading

Facebook

Advertisement
CONSILIUL EUROPEAN25 mins ago

Emmanuel Macron își ia rămas bun de la Angela Merkel rememorând data adoptării planului de redresare a UE: Va mărturisi pentru totdeauna angajamentul tău pentru Europa noastră

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Angela Merkel, pentru ultima oară la un summit UE: Părăsesc Uniunea Europeană într-o situație care mă îngrijorează. Trebuie să ieşim din această spirală a confruntării

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

Klaus Iohannis a solicitat, în Consiliul European, aderarea “cât mai curând” a României la spațiul Schengen: Este un obiectiv strategic pentru întreaga UE

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

UE dă curs solicitărilor lui Klaus Iohannis de a include energia nucleară și gazele pe lista investițiilor “verzi”: Avem nevoie de o sursă stabilă, nucleară, și de gaze naturale

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

Polonia, luată în colimator la summitul UE de Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen: “Nicio țară europeană nu se poate considera europeană dacă judecătorii nu sunt independenți”

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Consiliul European reiterează obiectivul transformării digitale a Europei ca instrument pentru stimularea creșterii economice

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Consiliul European propune opt planuri de acțiune privind migrația pentru a reduce presiunea asupra frontierelor europene

CONSILIUL EUROPEAN8 hours ago

Angela Merkel, ovaționată și comparată cu un “monument” la ultimul ei Consiliu European: “Fără Angela, summiturile vor fi ca Roma fără Vatican sau Parisul fără Turnul Eiffel”

CONSILIUL EUROPEAN9 hours ago

Barack Obama, reverență pentru Angela Merkel în cadrul ultimului summit UE al cancelarului german: “Mulțumită ție am rezistat la multe furtuni”

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Comisia Europeană adoptă măsuri pentru a face programele Erasmus+ și Corpul european de solidaritate mai incluzive: Toată lumea trebuie să poată beneficia de aceleași oportunități

NATO12 hours ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN12 hours ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ1 day ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu1 day ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi2 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi2 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi2 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO2 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

Team2Share

Trending