Valoarea contractelor semnate prin Politica de Coeziune 2021-2027 se ridică la 32 de miliarde de euro, anunță ministrul Marcel Boloș

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat marți că valoarea contractelor semnate prin Politica de Coeziune 2021-2027 se ridică la 32 miliarde de euro, bani care se vor transforma în școli moderne, spitale mai bine dotate, infrastructură de transport și digitalizare reală. 

Marcel Boloș a avut o nouă discuție cu șefii Autorităților de Management, în care a analizat situația absorbției fondurilor europene și stadiul actual al contractării proiectelor.

„O veste bună este că am reușit deja să urcăm nivelul contractării de la 61% la 74% în doar trei luni. Mai departe, ne interesează ca lansarea tuturor apelurilor de proiecte să fie făcută în acest an, asta în timp ce oferim beneficiarilor timpul necesar pentru pregătirea proiectelor, organizând sesiuni de informare și consultare, furnizând ghiduri detaliate și mecanisme de sprijin pentru elaborarea unor propuneri competitive”, a scris ministrul, pe Facebook. 

Citiți și: Ministrul Marcel Boloș se va deplasa la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanții Comisiei Europene despre un program de sprijin dedicat industriei de prelucrare și investițiilor inovatoare în tehnologii avansate

De asemenea, Marcel Boloș a subliniat că mai multe apeluri și oportunități de finanțare se află în consultare publică și anume:

  • Producție de energie din surse regenerabile geotermale

Se investește în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție a energiei termice din surse geotermale, precum și în extinderea rețelei de furnizare a energiei termice până la punctele de consum, cu un buget de 56,87 milioane euro.

  • O șansă în plus prin învățământul profesional și tehnic.

„Pregătim un apel important pentru adolescenți, cât și pentru viitorul lor. Finanțăm din bani europeni măsuri pentru a facilita accesul la programe de formare profesională și pentru a sprijini un număr mai mare de elevi să finalizeze cursurile școlilor de profil. Vom finanța, în premieră, o altă măsură importantă pentru adolescenți: măsuri remediale pentru elevii din clasa a IX-a, pentru creșterea nivelului de competență în citit, matematică şi științe. Buget: 140 milioane euro”, a explicat Marcel Boloș.

  • Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban – ITI Delta Dunării.

„Pentru dezvoltarea Deltei Dunării vom lansa un apel care va susține ddezvoltarea antreprenoriatului social. Vom acorda granturi în valoare de până la 100.000 euro pentru înființarea a cel puțin 60 structuri de economie sociala. În cadrul acestora vor fi create min 240 noi locuri de muncă. Buget: 8,57 milioane euro”, a spus ministrul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare