Inteligența artificială va defini competitivitatea economică, securitatea și influența globală a următoarelor decenii, a transmis vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
Într-o intervenție în Parlamentul European, Victor Negrescu a subliniat că Europa trebuie să treacă dincolo de reglementare și să investească masiv în cercetare, infrastructură digitală, competențe și inovare.
„Avem nevoie de un ecosistem european de inteligență artificială puternic, accesibil și bazat pe valorile noastre”, a adăugat europarlamentarul.
Victor Negrescu a afirmat că acesta este unul dintre motivele pentru care marți va fi organizată, la Parlamentul European, cea de-a patra ediție a Romanian Digital Day.
El a precizat că sute de participanți, reprezentanți ai instituțiilor europene, industriei, mediului academic și sectorului tehnologic, vor discuta despre viitorul digital al Europei.
„România are talentul, expertiza și ambiția necesare pentru a fi o forță a transformării digitale europene”, a punctat




