Volodimir Zelenski consideră „nedreaptă” propunerea privind statutul de membru asociat al UE: Apărăm Europa pe deplin, nu cu jumătăți de măsură. Ucraina merită o abordare echitabilă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat propunerea avansată de Germania de a acorda Ucrainei statul de „membru” asociat la UE, calificând-o drept una „nedreaptă”, deoarece lasă Kievul fără drept de vot în cadrul blocului european.

Aceste critici se regăsesc într-o scrisoare pe care liderul ucrainean a trimis-o președintelui Consiliului European, Antonio Costa, președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintelui Ciprului, Nikos Christodoulides, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, analizată de Reuters, potrivit Agerpres. 

El arată că îndepărtarea lui Viktor Orban – opozant ferm al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană – după alegerile parlamentare care au avut loc la 12 aprilie, a deschis oportunitatea de a avansa în cadrul negocierilor de aderare. 

„Ar fi nedrept ca Ucraina să facă parte din Uniunea Europeană, dar să nu aibă drept de vot. Apărăm Europa pe deplin, nu parțial și nu cu jumătăți de măsură. Ucraina merită o abordare echitabilă și drepturi egale în cadrul Europei. A sosit momentul să avansăm cu adevărat în procesul de aderare a Ucrainei”, a declarat Zelenski în mesajul său. 

Zilele trecute, cancelarul german Friedrich Merz le-a sugerat liderilor din UE, tot printr-o scrisoare, că Ucraina ar putea fi asociată la Uniunea Europeană în perspectiva pe termen lung a aderării. 

Șeful guvernului de la Berlin a explicat că acest statut i-ar asigura Ucrainei mai multe drepturi, chiar dacă nu la fel precum cele pe care le au statele membre: participarea la unele reuniuni ale Consiliului European, desemnarea unui comisar european asociat, dar fără portofoliu, alegerea unor eurodeputați asociați, fără drept de vot. 

Avansarea acestei idei vine în urma convingerii cancelarului german conform căreia Kievul se confruntă concomitent cu mai multe chestiuni pe care trebuie să le rezolve înainte de a spera că va deveni membru cu drepturi depline.  

Președintele ucrainean și-a exprimat în trecut speranța că țara sa s-ar putea alătura Uniunii Europene în 2027, dar așteptările i-au fost spulberate de Merz, care a spus că „nici măcar de la 1 ianuarie 2028 nu este (n.r. un termen) realist.”

Prezentă la Forumul de Securitate de la Praga (GLOBSEC), președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a arătat că extinderea Uniunii Europene nu reprezintă un gest de „caritate”, ci una „dintre cele mai puternice garanții de securitate pe care le putem oferi – Balcanilor de Vest, Ucrainei, Republicii Moldova și nouă înșine”. 

Ea a evidențiat în acest sens capacitatea Kievului de a se adapta noului context generat de războiul rus în materie de apărare. 

„Ucraina, de exemplu, dispune de sisteme considerabile de drone și anti-drone. Integrarea lor în sistemele noastre de securitate și apărare ne aduce beneficii. Reprezintă un avantaj pentru ambele părți”, a explicat Metsola. 

Ucraina are statut oficial de țară candidată la UE din 2023, dar deschiderea oficială a negocierilor, pe clustere, a fost blocată prin veto de fostul premierul ungar Viktor Orban. 

Victoria lui Peter Magyar în alegerile parlamentare din 12 aprilie a adus speranța că dosarul poate, în final să fie deblocat. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare