Președintele Chinei, Xi Jinping, a făcut vineri apel la consolidarea cooperării internaționale în domeniul inteligenței artificiale (IA), afirmând că dezvoltarea acestei tehnologii nu ar trebui să fie dominată de o singură țară, relatează DW. Totodată, Beijingul a prezentat un plan de acțiune privind guvernanța internațională a eticii în domeniul IA și și-a reafirmat ambiția de a avea un rol central în stabilirea regulilor globale privind această tehnologie, potrivit unui comunicat al guvernului chinez.
În discursul susținut în deschiderea Conferinței Mondiale privind Inteligența Artificială (World Artificial Intelligence Conference – WAIC), organizată la Shanghai, Xi Jinping a declarat că dezvoltarea IA trebuie să fie rezultatul cooperării internaționale, nu al competiției dintre marile puteri.
„Dezvoltarea inteligenței artificiale nu ar trebui să fie un spectacol susținut de o singură țară, ci o simfonie a cooperării internaționale”, a afirmat liderul chinez.
Xi a avertizat asupra riscului apariției unor „noi nedreptăți istorice” generate de accesul inegal la inteligența artificială și a anunțat că Beijingul va coopera cu state din Asia, Africa, America Latină și din cadrul BRICS pentru dezvoltarea de capacități în domeniul IA și formarea de specialiști.
Președintele chinez a subliniat că dezvoltarea inteligenței artificiale trebuie să rămână centrată pe oameni și a cerut instituirea unor mecanisme de reglementare și supraveghere.
„Ar trebui să instituim legi și reglementări, mecanisme de monitorizare tehnologică, sisteme de avertizare timpurie și de răspuns în situații de urgență, pentru a ne asigura că inteligența artificială rămâne întotdeauna sub controlul oamenilor”, a spus Xi Jinping.
Acesta a criticat, de asemenea, utilizarea excesivă a argumentelor de securitate națională în domeniul tehnologiilor avansate.
„Ar trebui să ne opunem împreună extinderii excesive a conceptului de securitate națională în domeniul inteligenței artificiale sau plasării securității unei singure țări deasupra securității celorlalte”, a declarat liderul chinez, fără a menționa explicit Statele Unite.
Tot în cadrul conferinței, reprezentanți din 29 de state au semnat acordul de înființare a Organizației Mondiale pentru Cooperare în domeniul Inteligenței Artificiale (World AI Cooperation Organization – WAICO), cu sediul la Shanghai. Potrivit autorităților chineze, noul organism are ca obiectiv promovarea cooperării internaționale și a guvernanței globale în domeniul inteligenței artificiale.
Beijingul a prezentat, de asemenea, un Plan de acțiune privind guvernanța internațională a eticii în domeniul inteligenței artificiale, elaborat sub coordonarea Ministerului Industriei și Tehnologiei Informației. Documentul, realizat în cadrul Pactului pentru Viitor al Organizației Națiunilor Unite și al Pactului Digital Global, promovează o abordare bazată pe cooperare internațională și pe tratarea inteligenței artificiale ca bun public global.
Planul prevede măsuri privind guvernanța etică pe întreg ciclul de viață al sistemelor de inteligență artificială, mecanisme de prevenire și gestionare a riscurilor, dezvoltarea unor modele flexibile de reglementare și consolidarea cooperării dintre guverne, industrie și mediul academic. Totodată, documentul pune accent pe sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare pentru consolidarea capacităților de guvernanță, reducerea decalajului digital și promovarea tehnologiilor destinate creșterii transparenței sistemelor de inteligență artificială, protecției vieții private și reducerii prejudecăților algoritmice.
Conferința de la Shanghai are loc înaintea primelor discuții la nivel guvernamental dintre China și Statele Unite privind inteligența artificială din mandatul președintelui american Donald Trump, într-un context în care competiția dintre cele două puteri pentru supremația tehnologică se intensifică. În paralel, Statele Unite și Uniunea Europeană au impus restricții asupra exporturilor unor tehnologii către China, invocând motive de securitate națională, în timp ce Beijingul încearcă să își consolideze influența în stabilirea regulilor internaționale privind dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale.




