Zelenski are așteptări de la președinția irlandeză a Consiliului UE să accelereze aderarea Ucrainei la UE: ”Este extrem de important să ne respectăm promisiunile”

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, prezent în Dublin la lansarea oficială a președinției irlandeze a Consiliului UE, a precizat că are așteptări ca, în următoarele șase luni, „să nu se piardă timp” în procesul de aderare a Ucrainei la blocul comunitar. 

„Le mulțumesc tuturor liderilor europeni pentru deschiderea primului grup de negocieri în cadrul discuțiilor privind aderarea Ucrainei la UE. A fost o decizie importantă luată în timpul președinției cipriote. Acum trebuie să continuăm să avansăm – ne bazăm pe asta – fără a pierde timp. Putem deschide încă 5 grupuri de negocieri foarte curând și să continuăm negocierile într-un mod concret”, a transmis Zelenski în discursul său. 

De asemenea, acesta susține că deschiderea de noi clustere motivează poporul ucrainean, ridică moralul acestuia și demonstrează, totodată, că UE își respectă promisiunile: „Este extrem de important să ne respectăm promisiunile. Și exact așa trebuie să fie.”

Reamintim că la sfârșitul lunii iunie, Ungaria a amânat o etapă procedurală esențială necesară pentru a avansa candidaturile de aderare la UE ale Ucrainei și Republicii Moldova, situație care readuce în discuție scenariul decuplării celor două țări, deoarece parcursul lor de negocieri ar putea avansa în ritmuri diferite.

Kievul și Chișinăul au atins o etapă importantă pe drumul lor către aderarea la Uniunea Europeană, atunci când statele UE au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului grup de capitole de negociere pentru ambele țări, cel privitor la valorile fundamentale.

Debutul formal al tratativelor de aderare fusese blocat timp de ani de zile de fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán, care s-a opus aderării Ucrainei la UE, în timp ce parcursurile de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova sunt legate politic, astfel încât una nu putea avansa fără cealaltă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare