Ministrul de externe Bogdan Aurescu, a declarat, luni, că rezultatul alegerilor din Austria arată absenţa impactului folosirii temei Schengen în campanie şi a subliniat că România va continua demersurile privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie, dând ca exemplu faptul că Bucureștiul și Viena vor începe în curând discuțiile la nivel tehnic pentru a debloca situația.
“Vedem rezultatele alegerilor din Austria. Ca ministru de Externe este necutumiar să comentez asupra rezultatelor unor alegeri interne dintr-un alt stat, dar aceste rezultate sunt foarte clare. Cred că se poate trage uşor concluzia cu privire la impactul sau absenţa impactului folosirii temei Schengen în Austria în această campanie sau în acest context electoral. De aici înainte cred că cel mai important este să continuăm şi să dezvoltăm dialogul pe care l-am început deja, un dialog constructiv pe care l-am declanşat cu Austria. Cred că este foarte important să continuăm toate demersurile pe care le-am început deja. (…) Noi suntem deschişi spre dialog la toate nivelurile, pe toate palierele, după cum aţi văzut deja, şi vom continua în mod activ, coordonat, toate aceste demersuri”, a spus Aurescu, înainte de a participa la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, citat de Agerpres.
El a spus că autorităţile de la Viena trebuie să facă o evaluare cu privire la subiectul Schengen după rezultatul alegerilor.
OVP, cel mai important partid din coaliția de guvernare din Austria, a pierdut voturi importante în favoarea naționaliștilor de dreapta în cadrul unor alegeri regionale cheie în Austria inferioară, ceea ce arată că sprijinul pentru guvernul cancelarului Karl Nehammer, care a blocat aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, este în declin.
Referitor la eforturile României, ministrul de externe a precizat că a discutat cu peste două treimi din omologii săi din statele care sunt în acelaşi timp membre ale UE şi membre ale spaţiului Schengen.
“E vorba de 23 de state care votează în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne. Practic, am discutat şi am obţinut mesaje de susţinere şi reconfirmări ale susţinerii din partea a aproximativ 15 miniştri de externe şi de afaceri europene din aceste state, iar aceste eforturi vor continua şi în perioada imediat următoare”, a spus Aurescu.
El a subliniat că preşedinţia suedeză a Consiliului UE este extrem de hotărâtă să susţină România în această chestiune. Aurescu a precizat că în perioada imediat următoare vor demara discuţiile în chestiunea Schengen la nivel de experţi din ministerele de interne ale României şi Austriei.
Șeful diplomației române a avut la acest început de an o serie de convorbiri și întrevederi bilaterale care au reconfirmat faptul că România poate conta pe implicarea constructivă și activă a partenerilor din UE pentru susținerea activă a obiectivului legitim al României privind aderarea la spațiul Schengen: cu ministrul afacerilor externe al Suediei, cu ministrul pentru afaceri externe, Uniunea Europeană și cooperare al Spaniei, cu ministrul afacerilor externe al Danemarcei, cu ministrul afacerilor externe al Portugaliei, cu ministrul afacerilor externe al Poloniei, cu ministrul afacerilor externe al Cehiei, cu ministrul afacerilor externe al Sloveniei, cu ministrul afacerilor externe al Slovaciei, precum și primirea la București a ministrului afacerilor europene și proprietății de stat al Finlandei, respectiv participarea la evenimentul de lansare a Președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene.
În egală măsură, Aurescu s-a întâlnit în marja Forumului Economic Mondial de la Davos cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg, căruia i-a propus un plan de lucru pentru a debloca aderarea la Schengen.
Săptămâna trecută, la prima reuniune din acest an a miniștrilor de externe din UE, Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu omologii săi din Italia, Belgia, Croația, Germania, Polonia și Olanda.
Mai mult, ministrul român de externe i-a găzduit vinerea trecută, în România, pe omologii săi din Franța și din Olanda, alături de care a semnat o declarația comună trilaterală privind politica externă și securitatea, în care miniștrii de externe olandez și francez afirmă că așteaptă cu nerăbdare aderarea României la Schengen.




