Consiliul de Securitate al ONU se va reuni luni, 1 iunie 2026, la ora 15:00, ora New York, într-o sesiune specială convocată la solicitarea României după incidentul în care o dronă rusească a explodat într-un bloc de locuințe din Galați, provocând răniți și pagube materiale. La reuniune va participa și ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu.
Anunțul a fost făcut de ambasadorul României la ONU, Cornel Feruță, care a precizat că autoritățile române au declanșat consultări la nivelul Organizația Națiunilor Unite imediat după incident și au solicitat convocarea unei reuniuni a Consiliul de Securitate al ONU.
„Imediat după incidentul dronei rusești care a explodat pe clădirea de apartamente din Galați, România a declanșat consultări la ONU și a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 și 35 din Carta Națiunilor Unite, care reglementează rolul Consiliului în situații care pun în pericol menținerea păcii și securității internaționale”, a transmis Cornel Feruță, într-o postare pe Facebook.
Potrivit diplomatului român, solicitarea Bucureștiului a fost susținută de partenerii și aliații României.
Ambasadorul a afirmat că pătrunderea dronei pe teritoriul României și explozia acesteia într-o zonă rezidențială reprezintă încălcări grave ale normelor internaționale.
„Intruziunea dronei și explozia acesteia într-o zonă dens populată în urma căreia au fost răniți cetățeni români sunt încălcări grave ale Cartei ONU și dreptului internațional”, a subliniat reprezentantul României la ONU.
Reuniunea are loc după ce președintele Nicușor Dan a anunțat că raportul tehnic realizat de autoritățile române a stabilit fără echivoc că fragmentele recuperate la Galați provin de la o dronă Geran-2 de proveniență rusească. Potrivit șefului statului, concluziile anchetei vor fi comunicate aliaților din cadrul NATO și al Uniunea Europeană.
Nicușor Dan a convocat vineri de urgență ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), după incidentul de la Galați, pe care l-a descris drept „cel mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”. La finalul ședinței a anunțat că autoritățile române au decis declararea drept persona non grata a consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea Consulatului General al Rusiei și a precizat că România se va adresa și Organizației Națiunilor Unite
Mai multe state aliate – Franța, Estonia, Letonia, Lituania, Belgia, Germania, Cehia, Finlanda, Ungaria, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Canada, Italia – , înalți oficiali precum secretarul general al NATO, președinții Comisiei Europene, Consiliului European și Parlamentului European și șefa diplomației europene, și marile familii politice pro-europene – PPE, PES și ALDE – au condamnat acțiunile iresponsabile ale Rusiei. Un mesaj de solidaritate a fost exprimat și de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. De asemenea, Statele Unite au reafirmat, prin ambasadorul la NATO, că „vom apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO”, calificând incidentul cauzat de drona rusească drept o „încălcare iresponsabilă” a teritoriului României. Totodată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită să ofere sprijin României.
Totodată, șefa diplomației române, Oana Țoiu, a avut convorbiri telefonice cu mai mulți omologi aliați, din Europa și Canada, iar Bucureștiul a primit mesaje de susținere și din partea unora dintre cei mai influenți membri ai Congresului american.




