Dacian Cioloș: Principalul meu atu în cursa pentru șefia Francofoniei este că provin din Europa de Est

Dacian Cioloș, candidatul susținut de România pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat marți că principalul său atu în competiție este faptul că provine din Europa de Est, argumentând că acest lucru îi poate permite să joace un rol de echilibru și de mediator între statele membre.

Declarațiile au fost făcute la Ambasada României din Paris, după ce fostul premier și fost comisar european a fost audiat în cadrul unei sesiuni extraordinare a Conferinței Ministeriale a Francofoniei, organizată pentru prezentarea celor patru candidați la funcția de secretar general al OIF pentru mandatul 2027-2030.

Cu acest prilej, Cioloș și-a prezentat și manifestul „Reunim pentru a construi – Viziune pentru Francofonia în 2030”, care propune o Francofonie „mai modernă, mai utilă și mai apropiată de cetățeni”.

„Sunt conștient că, venind din Europa de Est, unele state membre, în special cele din Africa, își pun întrebarea dacă este o alegere bună ca secretarul general să nu provină din Africa, având în vedere că majoritatea statelor membre ale OIF sunt din această regiune”, a afirmat Cioloș.

 

El a susținut însă că experiența sa europeană reprezintă un avantaj și că poate contribui la consolidarea cooperării economice dintre Africa și restul lumii.

„Dacă voi fi ales secretar general, va trebui să mediez conflictele și tensiunile dintre diferite state membre și voi face acest lucru cu un mandat foarte clar din partea statelor membre”, a declarat candidatul României.

Cioloș a pledat și pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic între Organizația Internațională a Francofoniei și Uniunea Europeană, bazat pe relații „de la egal la egal”, inclusiv în ceea ce privește finanțarea proiectelor destinate statelor africane.

Fostul premier a subliniat că limba franceză rămâne „o limbă a oportunităților”, evocând propria experiență și apreciind că viitorul Francofoniei depinde de capacitatea organizației de a-i convinge pe tineri să învețe și să folosească limba franceză.

Referindu-se la rolul viitorului secretar general al OIF, Cioloș a afirmat că principala sa misiune este menținerea unui dialog permanent între statele membre și prevenirea apariției tensiunilor în cadrul organizației.

Întrebat despre sprijinul Franței pentru candidatura sa, Cioloș a precizat că nu s-a întâlnit cu președintele Emmanuel Macron și nici cu premierul francez, ci doar cu ministrul francez de externe.

„Am auzit înainte: «Este european, sigur va fi susținut de Franța». Sigur că vreau și susținerea Franței, dar nu sunt candidatul Franței. Vin din Europa de Est și vreau să merg cu acest mesaj, cu acest atu, niciun altul. Nu am căutat alte contacte. Franța are o voce, iar influența sa ține de autoritățile franceze”, a spus el.

Cioloș a apreciat că alegerea viitorului secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei este una „geostrategică” și are „o puternică dimensiune politică”.

Candidatura lui Dacian Cioloș a fost depusă oficial de președintele României la 15 aprilie 2026 și beneficiază de sprijinul autorităților române. În cadrul audierii de marți, ministrul de externe, Oana Țoiu, a afirmat că prezentarea candidatului român a fost „primită cu apreciere” de celelalte state participante și că următoarea etapă constă în continuarea discuțiilor bilaterale și a campaniei de susținere în rândul statelor membre.

Șefa diplomației române a subliniat că România ocupă locul al șaptelea între contributorii la bugetul OIF, finanțează programe precum bursele doctorale și postdoctorale „Eugen Ionescu”, găzduiește reprezentanțele regionale ale OIF și Agenției Universitare a Francofoniei și este sediul celei de-a doua Case a Francofoniei din lume, după cea din Paris.

În competiția pentru conducerea OIF s-au înscris patru candidați: Dacian Cioloș (România), actuala secretară generală Louise Mushikiwabo (Rwanda), care candidează pentru un al treilea mandat, Coumba Bâ (Mauritania) și Juliana Amato Lumumba (Republica Democrată Congo). Decizia finală va fi luată de șefii de stat și de guvern ai celor 53 de membri cu drepturi depline ai OIF, la Summitul Francofoniei programat în perioada 15-16 noiembrie 2026 la Phnom Penh, în Cambodgia.

Candidat susținut de România pentru funcția de Secretar general al Francofoniei, Dacian Cioloș este consilier prezidențial al Președintelui României. A fost prim-ministru al României, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală, ministru al agriculturii și președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European.

Francofon prin formare și parcurs profesional, este absolvent al École nationale supérieure agronomique de Rennes și deține un DEA obținut la Montpellier. Limba franceză și valorile Francofoniei ocupă un loc central în parcursul său academic, profesional și public.

De-a lungul carierei sale, a exercitat înalte responsabilități la nivel național și european, dobândind o experiență solidă în negocierile multilaterale, construirea consensului și gestionarea unor instituții complexe. În calitate de prim-ministru al României (2015–2017), a condus guvernul într-un context de puternice tensiuni politice, privilegiind dialogul și căutarea soluțiilor consensuale.

În calitate de comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală (2010–2014), a condus reforma Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene și a contribuit la elaborarea unor politici publice moderne în domeniile agriculturii, dezvoltării rurale și securității alimentare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare