Facilitatea pentru Ucraina: Consiliul UE aprobă a șaptea tranșă de aproape 2,8 miliarde de euro pentru Kiev

Ucraina urmează să primească o plată de aproape 2,8 miliarde de euro, după ce Consiliul UE a adoptat o decizie privind a șaptea plată periodică a sprijinului acordat în cadrul Facilității UE pentru Ucraina. Această sumă reflectă îndeplinirea cu succes de către Ucraina a unsprezece dintre cele douăzeci de etape necesare pentru a șaptea tranșă, potrivit comunicatului oficial.

De asemenea, suma reflectă îndeplinirea de către Ucraina a mai multor măsuri restante, inclusiv una aferentă celei de-a cincea tranșe și două aferente celei de-a șasea tranșe.

Totodată, Ucraina a implementat o serie de măsuri înainte de termenele prevăzute în Planul pentru Ucraina. Mai exact, autoritățile ucrainene au îndeplinit deja două măsuri aferente celei de-a opta tranșe și alte două aferente celei de-a noua tranșe. În baza unei noi metodologii adoptate de Comisia Europeană, Ucraina va fi compensată, pentru prima dată, pentru această implementare anticipată.

Plățile efectuate în cadrul Facilității pentru Ucraina sunt legate de Planul pentru Ucraina, care prezintă strategia Ucrainei în materie de redresare, reconstrucție și modernizare, precum și un calendar de punere în aplicare a reformelor aliniate la obiectivele de aderare la UE ale țării pentru următorii ani.

Această a șaptea tranșă urmează celei de-a șasea tranșe, în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de euro, acordată în decembrie 2025.

Facilitatea pentru Ucraina, care a intrat în vigoare la 1 martie 2024, pune la dispoziție peste 50 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi, pentru a sprijini redresarea, reconstrucția și modernizarea Ucrainei în perioada 2024–2027.

Din această sumă, peste 38 de miliarde de euro sunt alocate orientativ pentru susținerea reformelor și investițiilor prevăzute în Planul pentru Ucraina. Deblocarea fondurilor este condiționată de îndeplinirea indicatorilor stabiliți în cadrul planului.

De la intrarea sa în vigoare, Facilitatea pentru Ucraina a acordat deja 6 miliarde de euro sub formă de finanțare-punte, 1,89 miliarde de euro ca prefinanțare, precum și șase tranșe succesive în valoare de aproximativ 4,2 miliarde, 4,1 miliarde, 3,5 miliarde, 3,2 miliarde, 1,8 miliarde și, respectiv, 2,3 miliarde de euro.

În urma evaluării de către Comisia Europeană, la 14 aprilie 2026, a cererii de plată depuse de Ucraina, Consiliul a concluzionat că autoritățile ucrainene au adoptat în mod satisfăcător o serie de reforme prevăzute în Planul pentru Ucraina. Aceste reforme vizează gestionarea finanțelor publice, sistemul judiciar, combaterea corupției și a spălării banilor, piețele financiare, administrarea activelor publice, capitalul uman și mediul de afaceri.

Totodată, Ucraina a adoptat măsuri în domeniul energiei, transporturilor, sectorului agroalimentar, gestionării materiilor prime critice, transformării digitale, tranziției verzi și protecției mediului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare