Premierul italian Giorgia Meloni a calificat duminică drept „o eroare” amenințarea cu tarife vamale de 10% formulată de Donald Trump la adresa mai multor țări europene care se opun aspirațiilor sale de a prelua controlul asupra insulei arctice Groenlada, completând că i-a adus la cunoștință liderului de la Casa Albă punctul său de vedere, informează AFP și EFE, citate de Agerpres.
„Cred că a impune noi sancțiuni astăzi ar fi o eroare. Am discutat cu Donald Trump în urmă cu câteva ore și i-am spus ce gândesc”, a declarat Meloni în fața unor jurnaliști în timpul unei deplasări la Seul.
„Am discutat de asemenea cu secretarul general al NATO, care mi-a confirmat că NATO începe să lucreze asupra acestui dosar”, a adăugat ea.
Seul, il mio punto stampa di poco fa. pic.twitter.com/DROEOwsh04
— Giorgia Meloni (@GiorgiaMeloni) January 18, 2026
Donald Trump a anunțat sâmbătă că va impune tarife vamale de 10% aliaților NATO care s-au opus inițiativei sale de a achiziționa Groenlanda, printre țări aflându-se Franța, Germania, Danemarca, Țările de Jos, Regatul Unit, Norvegia, Suedia și Finlanda, informează Politico Europe.
Potrivit liderului american, aceste taxe vor fi în vigoare până în momentul în care se ajunge la un acord pentru achiziționarea completă a insulei daneze.
Meloni a încercat însă să minimizeze acest conflict, menționând că „există aici o problemă de înțelegere și de comunicare” între Europa și SUA referitor la Groenlanda.
Potrivit premierului italian, îi revine NATO să joace un rol activ în această criză tot mai mare. „NATO este instanța în cadrul căreia noi trebuie să ne străduim să organizăm împreună mijloace de descurajare contra oricărei ingerințe ostile asupra unui teritoriu în mod clar strategic și eu cred că faptul că NATO a început să lucreze asupra acestui subiect este o inițiativă bună”, a declarat Meloni pentru presă.
Ea a afirmat că, „din perspectiva americană, mesajul venit din această parte a Atlanticului nu este clar”. „Îmi pare că riscul este ca inițiativele unor țări europene să fie interpretate ca fiind antiamericane, însă în mod clar nu aceasta este intenția”, a continuat ea.
UE a promis un răspuns „ferm” la noile tarife impuse statelor membre de către președintele american, în contextul în care Casa Albă și-a intensificat campania de preluare a controlului asupra Groenlandei.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a criticat tactica lui Trump ca fiind o amenințare la adresa „prosperității”, afirmând că „trebuie să deschidem piețele, nu să le închidem. Trebuie să creăm zone de integrare economică, nu să majorăm tarifele”, a continuat oficialul european.
„Uniunea Europeană va fi întotdeauna foarte fermă în apărarea dreptului internațional, oriunde ar fi acesta, și, bineînțeles, începând cu teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene”, a declarat Costa, după semnarea unui acord comercial istoric între UE și țările sud-americane, sâmbătă, în Paraguay.
„Coordonez un răspuns comun al statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la această chestiune”, a adăugat Costa.
O reuniune extraordinară a ambasadorilor pentru a evalua situația și a planifica un răspuns a fost convocată pentru duminică după-amiază, au declarat oficialii, iar consilierii de securitate națională ai țărilor au fost deja în contact direct.
Trump a anunțat noile tarife într-o postare pe site-ul său Truth Social sâmbătă, susținând că țările vizate au trimis personal militar în Groenlanda în ultimele zile „în scopuri necunoscute”. O mică unitate de trupe NATO a aterizat joi în capitala Groenlandei, Nuuk, ca parte a unei misiuni de recunoaștere și sprijin.
„Statele Unite ale Americii sunt gata să negocieze imediat cu Danemarca și/sau oricare dintre aceste țări care au pus atât de multe în pericol”, a declarat Trump, insistând că Washingtonul va finaliza achiziția Groenlandei. Tariful de 10% va fi impus începând cu 1 februarie și va fi majorat la 25% la 1 iunie, fiind aplicat „până la momentul încheierii unui acord pentru achiziționarea completă și totală a Groenlandei”, a declarat Trump.
„Declarația președintelui este o surpriză”, a declarat ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, într-un comunicat. „Scopul prezenței militare sporite în Groenlanda, la care se referă președintele, este de a spori securitatea în Arctica”, a spus el.
„Suntem de acord cu SUA că trebuie să facem mai mult, deoarece Arctica nu mai este o zonă cu tensiuni reduse. Tocmai de aceea, noi și partenerii NATO intensificăm eforturile în deplină transparență cu aliații noștri americani”, a declarat Rasmussen.
„Suntem în strânsă legătură cu Comisia Europeană și cu ceilalți parteneri ai noștri în această chestiune”, a adăugat el.
Von der Leyen a luat apărarea desfășurării personalului militar european, afirmând că „exercițiul danez coordonat în prealabil, desfășurat împreună cu aliații, răspunde necesității de a consolida securitatea arctică și nu reprezintă o amenințare pentru nimeni”
„Tarifele ar submina relațiile transatlantice și ar risca o spirală descendentă periculoasă”, a afirmat von der Leyen într-o postare pe X.
„China și Rusia probabil că se bucură”, a afirmat Kaja Kallas într-o postare pe X. „Ele sunt cele care beneficiază de diviziunile dintre aliați. Dacă securitatea Groenlandei este în pericol, putem aborda această problemă în cadrul NATO”, a afirmat ea.
Președintele francez Emmanuel Macron a comparat sprijinul acordat Groenlandei cu apărarea Ucrainei și a declarat că Parisul va susține „suveranitatea și independența” partenerilor săi.
„Nici intimidările, nici amenințările nu ne vor influența, nici în Ucraina, nici în Groenlanda, nici în altă parte a lumii, atunci când ne confruntăm cu astfel de situații”, a declarat Macron într-o postare pe X.




